† Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul/a.

martie 16, 2010

† Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu,miluieşte-mă pe mine ,păcătosul/a.

Filed under: Rugul Aprins — Micael Nicolas @ 03:11

RUGUL APRINS

Cuvânt Înainte

Cuviosul Daniil de la Rarău sau Sandu Tudor

Am scris această carte despre părintele DANIIL TUDOR. A trecut la Domnul, acum 40 de ani în închisoarea de la Aiud. Nici nu îmi vine să cred. E atât de prezent în imaginea mea încât parcă ar mai trăi încă. Am citit de curând o carte intitulată: „Viaţa Ieroschimonahului Daniil Tudor”, scrisă de unul din ucenicii săi de la Rarău.

Această carte conţine aproape totul despre viaţa sa. Ceea ce scriu eu acum, a fost de fapt scris mai înainte, dar las totul aşa cum a fost scris pentru că, atunci când am scris lucrurile erau necunoscute şi am vrut să dau o mărturie despre cuvioşia sa, ca de la un martor contemporan.

Cartea aceasta este, prin urmare, o mărturie de la un ucenic din vremea lui, care nu se vrea a fi mai mult decât atâta. Părintele Daniil a fost un om greu, un om care nu semăna deloc cu cei din vremea sa. A fost un om mare care şi-a găsit împlinirea în viaţa monahală. Ceea ce scriu eu aici va fi doar o mărturie simplă despre un om mare. A trăit în vremuri grele. Am notat memoriul lui scris către autorităţile vremii aceleia. Desigur nu era un memoriu pe care l-ar fi scris în vremuri de libertate. Fiind însă singurul scris de el, l-am redat aşa cum este.Am găsit apoi printre hârtiile rămase de la el şi câteva conferinţe scrise de el şi de alţi doi participanţi la o întâlnire de la Cernăuţi.

Era un poet cu simţ deosebit, care pe lângă alte versuri ne-a lăsat şi mai multe Acatiste. Am adăugat aici un Acatist, care mi s-a părut a fi mai frumos şi mai cuprinzător decât altele, deşi toate sunt de aceeaşi valoare. Am reprodus apoi şi câteva din fotografiile care mi-au rămas de la el.

Căci trebuie să mărturisesc că eu am făcut parte, împreună cu alţi studenţi, din ceea ce el voia să lase ca moştenitori ai săi. El m-a iubit, aşa cum putea el să iubească, socotindu-mă ca pe unul dintre urmaşii săi. El a fost prezent la călugărirea mea, care a avut loc în 1949, pe 14 septembrie, de ziua Sfintei Cruci, la Mânăstirea Prislop din judeţul Hunedoara. El mi-a fost naş de călugărie. Am socotit că e de datoria mea să scriu despre cuvioşia sa, aşa cum mă pricep, amintirile mele în legătură cu tot ce a însemnat el, pentru mine şi pentru întreaga mea generaţie.

Aş vrea să-l fac înţeles cât mai multor oameni din generaţia aceasta crescândă, cu tot ce a însemnat el pentru generaţia mea şi a celor de vârsta mea, şi văd din ceea ce se scrie acum despre el, despre mişcarea Rugului Aprins, că a însemnat foarte mult. Fie ca Dumnezeu să-i păstreze amintirea, să-l mângâie în împărăţia Sa, căci a meritat-o cu prisosinţă, şi a murit înînchisoare, ca un martir, cu locul până acum necunoscut.

Dumnezeu să-l odihnească în pace, şi dacă poate să ne sprijinească şi pe noi pe drumul către Împărăţia Sa.

9 martie 2002

Sfinţii 40 de Mucenici

din Sevastia

Acad. o. Dr. ANTONIE PLĂMĂDEALĂ

Mitropolitul Ardealului

2

Filed under: Rugul Aprins — Micael Nicolas @ 03:01
PĂRINTELE DANIIL
Ieroschimonahul Daniil Tudor (Alexandru Teodorescu) s-a născut în Bucureşti la 24 dec. 1896. A avut ca îndrumător pe profesorul de istorie şi filosofie Ion Niculescu Dacian.Războiul 1-a luat de pe bănicile şcolii, fiind în ultimul an de liceu. La vârsta de 20 de ani era sublocotenent şi se găsea pe front. Intră apoi în Serviciul Maritim Român, îmbarcându-se ca ofiţer asistent (1922-l924). Se întoarce în cele din urmă şi e numit profesor suplinitor la Liceul rural Pogoanele.

În anul 1933 publică revista „CREDINŢA” în acelaşi spirit în care publicase până atunci revista „FLOAREA DE FOC”, la care a avut colaboratori pe Zaharia Stancu, Al. C. Constantinescu, Cicerone Theodorescu, Eugen Jebeleanu şi alţii.În acest timp e arestat profesorul de istoria artei Petre Constantinescu-Iaşi, despre care a şi scris un articol în revista „Credinţa”.Aceste lucruri le spune el într-o autobiografie semnată Agaton Tudor, deci, era înainte de plecarea sa din Mânăstirea Antim, din Bucureşti, pentru că încă mai purta numele de Agaton. Acest nume urma să-l schimbe cu acela de Daniil, cu care de altfel va rămâne cunoscut tuturor.Era bun creştin. Mama lui era foarte credincioasă şi el i-a urmat pilda vieţii. Exista pe atunci revista „Gândirea”, înfiinţată de Nichifor Crainic.

El a participat la curentul de idei declanşat de acesta. Această revistă îşi propunea să dezvolte o nouă  meditaţie asupra Ortodoxiei. În anul 1925 a publicat un volum de poezii intitulat Comornic, care îi va fi premiat de Fundaţia Regală „Carol I”. Tot în acest an începe colaborarea la următoarele reviste literare: „Gândirea”, „Convorbiri literare”, „Vitrina literară”, „Cuvântul literar artistic”, „Lumea. Bazar Săptămânal”, „Sinteza” şi „Gândul Neamului”.

Cu banii de pe acest premiu, va pleca imediat pe muntele Athos, spre a-i verifica minunile. Încă din anul 1927 abordează poezia de conţinut religios, scriind Acatistul Prea Cuviosului Părintelui nostru Sfântul Dimitrie cel Nou din Basarabov, pentru care obţine binecuvântarea Sf. Sinod în 1928, iar în 1942 îl publică la „Fundaţia Regală pentru Literatură şi Artă”. Apoi mai publică Acatistul Rugului Aprins (apărut la Madrid în 1983), iar prin anii1950 Acatistul Sfântului Ioan Bogoslovul, Acatistul Sfântului Calinic Cernicanul.Ambele Acatiste au fost publicate la Madrid în anul 1987 de Fundaţia Culturală Română. Au apărut în 1999 la Editura „Christiana” din Bucureşti aceste Acatiste sub îngrijirea D-lui Alexandru Dimcea.Încă din 1927 este chemat la Chişinău de Părintele Gala Galaction care era Decanul Facultăţii de Teologie. Acolo este numit subdirector al Internatului Teologic din Chişinău.

În 1928 este numit secretar al Oficiului Universitar din Bucureşti, iar în 1929 face o călătorie la Sf. Munte Athos. Publică apoi „Cartea Muntelui Sfânt” în Revista „Gândirea” (anul X,1930, nr. 4) şi un manuscris: „Marea noapte de aur a Maicii Domnului”, „40 de zile la Sfânta Agura”.

La Mânăstirea Cernica l-a întâlnit pe părintele Ioan Culâghin. Acesta era trăitor al Rugăciunii Inimii, deşi era fără carte. Era venit la Cernica, din Ucraina, împreună cu episcopul rus Nicolae al Rostovului şi se stabilise acolo. Părintele Daniil nu l-a declarat niciodată pe părintele Ioan Culâghin drept şef al şcolii isihaste de la Mânăstirea Antim, aşa cum cred unii. S-a ajutat însă de el în multe din acţiunile sale.În anul 1946 Sandu Tudor a luat hotărârea de a se călugări şi o face la Mânăstirea Antim. Aici îşi continuă preocupările duhovniceşti, prin conferinţe în fiecare duminică şi joi,după-masă, cu mulţi asistenţi, profesori, elevi şi studenţi. De aici a plecat la Schitul Crasna din Mitropolia Olteniei, iar de la Crasna a plecat în Moldova, la Schitul Sihla, de unde a fost mutat de către, pe atunci, Ieromonahul Antonie Plămădeală, la Schitul Rarău.

Este interesant de ştiut că mutarea lui la Rarău a fost o mare problemă. Mitropolitul Sebastian Rusan. n-a vrut cu nici un chip să-l accepte. Spunea că îl cunoaşte şi nu are deloc păreri bune despre el. „Dar dacă părintele exarh ar fi de acord?” a zis Ierom. Antonie. Şi atunci Mitropolitul a replicat: „Treaba voastră”. M-am dus după aceea la exarh şi i-am spus că:„Înalt Prea Sfinţitul îl vrea, numai vrea să vadă referatul dumneavoastră.” Auzindu-mă astfel pe mine, zise: „Treaba voastră. Voi vi-l luaţi, voi să vă spălaţi pe cap cu el.”

3/4

Filed under: Rugul Aprins — Micael Nicolas @ 02:52

Şi aşa s-a întâmplat mutarea părintelui Daniil de la Sihla la Rarău. De aici, după ce a stat o vreme, au urmat alte întâmplări care l-au dus îa cele din urmă la închisoarea de la Aiud din care nu se va mai întoarce. A fost condamnat la 25 de ani de închisoare.Dar să revenim la Bucureşti. Părintele Daniil, revenit în Bucureşti din război, luă hotărârea de a se călugări la Mânăstirea Antim în anul 1946, şi rămase acolo până când se mută mai întâi pentru o vreme la schitul Crasna din Oltenia, de unde mai apoi a plecat spre Moldova.

La Mânăstirea Antim a ţinut conferinţe pe teme religioase, conferinţe care, dacă n-ar fi fost regimul comunist, ar fi putut continua. Dar regimul comunist se întărea şi astfel părintele Daniil plecă spre Oltenia, stabilindu-se la Schitul Crasna-Gorj. Tot prin anii aceia, mai exact prin anii 1953, au venit la Bucureşti, părintele Ilie Cleopa şi părintele Arsenie Papacioc. Părintele Cleopa a vorbit la Facultatea de Teologie, iar apoi a fost invitat la profesorul Alexandru Mironescu, în casa căruia s-a adunat o mare mulţime de credincioşi (80 de persoane).În noaptea de 13 spre 14 iunie, a fost arestat; la Bucureşti, părintele Daniil care se afla în casa lui Al. Mironescu; au fost arestaţi şi profesorul Mironescu şi fiul lui, Şerban.

Era în anul 1958. În aceeaşi noapte au fost mai multe arestări în Bucureşti, printre cei care erau bănuiţi că erau ascultătorii conferinţelor părintelui Daniil. Procesul a avut loc în luna noiembrie. În urma procesului au fost condamnaţi toţi cei arestaţi, fiind acuzaţi de activitate subversivă împotriva ordinii sociale, camuflată sub masca mistico-religioasă. Toţi s-au eliberat în anul 1962, când a venit marea eliberare a tuturor deţinuţilor.

Toţi afară de unul: părintele Daniil, care a murit încă din 1960, în închisoare.Nici nu i se ştie mormântul. A fost îngropat în groapa comună a închisorii din Aiud.Poetul Vasile Voiculescu a murit şi el, în libertate, la vârsta de 80 de ani. De fapt acesta era sfârşitul mişcării de la Antim, dar abia de acum încolo urma să se scrie, ceea ce ar putea fi numit istoricul mişcării începute cu ani în urmă la Mânăstirea Antim.

Mult mai târziu, în anul 1998 a murit şi părintele Arhim. Ilie Cleopa, şi a fost înmormântat la Mânăstirea Sihăstria. La 12 iunie 1990, la Mânăstirea Cernica, în vârstă de 84 de ani, a murit şi părintele Arhim. Dr. Benedict Ghiuş.Domnul Şerban Mironescu spune despre Dr. Marcel G. Dabija, că acesta a pus bazele electrofiziologiei şi ale teoriei celulare, fondate pe vieţile şi experienţa Sfinţilor Părinţi, şi dovedite cu mijloace obiective până la nivelul activităţii nervoase superioare, iar din anul 1945 până în anul 1950 a ţinut primul curs de fiziologie generală fără vivisecţie (sacrificiu viu)

.*            *

*

Părintele Daniil avea o rotunjime de gând. Se mişca într-o schemă precisă, într-o gândire sigură pe care, prin lecturi şi meditaţie, doar şi-o umplea.

Toate textele rămase de la dânsul arată că era pe deplin lămurit. Credea. Ştia.

Îşi descoperea mereu doar confirmări a ceea ce ştia dinainte.Era sensibil la orice subtilitate spirituală. O sesiza imediat. Toate lecturile lui sunt bine organizate, bine alese. Şi de peste tot îşi făcea note.Nu mai ştii azi, răsfoind atent caietele lui, cât e traducere din diferite lecturi, cât e parafrază, rezumat, glosă, gândire personală. A descifra aceasta ar însemna a parcurge tu însuţi toate lecturile lui şi a identifica sursele. Nu zic că ar fi imposibil, dar cred că ar fi inutil până la urmă. El nu citează, cu ghilimele, decât foarte rar. Şi chiar şi atunci fără a indica sursa.Ici, colo o mai face, dar neglijent. Nu-l interesa erudiţia şi nu-şi făcea note pentru lucrări, ci pentru lucrarea interioară, în sensul isihast al cuvântului.

5

Filed under: Rugul Aprins — Micael Nicolas @ 02:42

Citea spre folos, nu spre documentare şi nu cu scopuri publicistice.Există, bineînţeles, şi pagini în mod sigur originale, personale. Unele autobiografice,cum sunt unele notaţii de pe front (în caietul D. 75214/968. Anul 1968 e anul inventarierii la Biblioteca Mânăstirii Antim, nu anul scrierii. Şi aşa vor fi mereu notate datele de inventar).

Există şi o poezie de pe front, în caietul D. 75214/ 968, p. 245, cu titlul Notă de război, scrisă în satul Worms din Ucraina, la 15 august 1941.Părintele Daniil n-a fost numai Rugul Aprins. Caietele lui arată un om duhovnicesc de mare adâncime şi smerenie. Nimeni n-ar fi bănuit că ascundea în el toate aceste comori,risipite organizat în Caiete.

Alexandru Mironescu spunea despre dânsul că era o bibliotecă deranjată, împrăştiată, în dezordine. Aş modifica această descriere: era un risipit organizat. Şi în structura lui sufletească era un solid organizat. O arată lectura caietelor lui şinotaţiile pe care le făcea.Citea şi nota tot timpul. Citea şi în altar, în timpul slujbelor. Şi făcea note.

Ce bună idee a avut, părintele Petroniu Tănase de la Muntele Athos, înainte de a pleca în Athos să înceapă el însuşi legarea în caiete a materialelor rămase după moartea Părintelui Daniil. Lucrarea a fost apoi continuată da Arhim. Grigore Băbuş, bibliotecarul Patriarhiei.Poate că Părintele Petroniu a păstrat la el, până la plecare, aceste manuscrise. Nu ştiu cui i-au fost date de către Securitate. Toate fuseseră confiscate. Pe unele sunt însemnări şi ştampile ale Securităţii. Probabil n-au înţeles absolut nimic din aceste caiete. Noroc că nu le-au ars, ci le-au înapoiat.

Nu avem însă nimic, rămas de la dânsul din perioada revistelor Credinţa şi Floarea de foc. Ori nu le-a păstrat, ori s-au rătăcit, ori au rămas la Securitate, ori se păstrează undeva unde noi n-am ajuns.Unele însemnări (lecturi) le-a făcut la Mânăstirea Bistriţa – Vâlcea.Scrie pe dosul unor hârtii oficiale cu antetul:„Seminarul de călugăriţe şi orfelinatul  „Acoperământul Maicii Domnului” Mânăstirea Bistriţa-Vâlcea” (caietul D 75675/968).Altele le-a făcut la Mânăstirea Antim, altele mai vechi, pe front. Sunt peste 150 de caiete legate.Caietele lui Sandu Tudor descoperă un mare erudit al culturii şi spiritualităţii române.

Merge întotdeauna la rădăcina cuvintelor.Socotim că publicarea acestui volum va pune într-o nouă lumină personalitatea de excepţie a Părintelui Daniil şi va contribui la o mai bună cunoaştere a mişcării care a fost „Rugul Aprins”.

6

Filed under: Rugul Aprins — Micael Nicolas @ 02:37

UN MEMORIU *

Găsit printre hârtiile lui din care se vede că a fost scris în timpuri extraordinare. Încerca să apere ce se mai putea apăra. El poartă titlul, cum am spus, de MEMORIU, şi iată-l ce conţinea:„Pentru a ajuta la îndepărtarea oricărei confuzii şi spre o lămurire cât mai desăvârşită, în ceea ce mă priveşte, socotesc necesar să aduc acest scurt itinerar autobiografic:

În anul 1896, Decembrie 24, în Bucureşti am văzut lumina zilei. Fiu de intelectual sărac, tatăl meu nefiind decât un simplu şi cinstit magistrat, care trăia numai din mica sa leafă, din copilărie am cunoscut lipsurile şi rigorile unei familii numeroase. Cele dintâi studii mi le-am făcut la Liceul din Ploieşti, susţinându-mă din meditaţii, muncind intens, fiind printre fruntaşii generaţiei mele.Faţă de scepticismul şi conformismul burghez, care stăpânea totul în epoca celor dintâi ani ai copilăriei şi şcolăriei mele, Credinţa şi clarităţile ei mi s-au descoperit ca un suportnezdruncinat şi ca un adevărat eroism a cărei pildă vie mi-o înfăţişa bătrânul şi vestitul, în vremuri, profesor de istorie şi filosofie Ion Niculescu Dacian, cel dintâi îndrumător al meu. El mi-a pus în mână evangheliile şi m-a făcut să înţeleg că trăirea lăuntrică, evlavia, pe care mulţi o poartă şi o înfăţişează ca o slăbiciune, este dimpotrivă o îndrăzneală şi o încercare puternică în Viaţă. Înrâurirea lui asupra mea a fost puternică şi pentru toată viaţa.

Din creştinismul său social,care punea în lumină legea dreptăţii imanente în istorie, am învăţat să iubesc pe cei mulţi, lipsiţi şi obişnuiţi şi să înţeleg lupta cauzei lor.Războiul m-a luat de pe băncile şcolii, ca să-i plălese birul, în ultimul an de liceu. În 1916, la vârsta de 20 ani eram sublocotenent pe front. Ani stat sub arme până la începutulanului 1921 când am fost în sfârşit demobilizat. Cu mult avânt vin în Bucureşti pentru a continua studiile universitare. În acest timp încep viaţa de publicist şi încerc să fac şi pictura, urmândAcademia de Arte Frumoase. Lipsa totală de mijloace mă sileşte să mă întorc la casa părintească la Constanţa. Aici, ca fost ofiţer pe front, pot să intru în Serviciul Maritim Român îmbarcândumăofiţer asistent (1922-l924). După un număr de călătorii, năzuinţele mele literare şi o adevărată foame de carte mă întorc la Bucureşti. Reuşesc să fiu numit profesor suplinitor la liceul rural din Pogoanele, unde pentru a face faţă lucrurilor stau trei zile pe săptămână, iar restul în Bucureşti pentru a nu pierde legătura cu mediul necesar de studiu şi emulaţie. În Bucureşti, pe lângă activitatea literară, lucrez activ ca director al Operei de Ajutorare studenţească, însă cu totul dezinteresat şi gratuit, această activitate în cadrul Asociaţiei Studenţilor Creştini.

În 1927 realizez în versuri un poem religios, Acatistul Sfântului Dimitrie Basarabov,care are succes şi este aprobat şi de Sfântul Sinod. Efortul însă mă depăşeşte, astfel că, în 1927,când decanul Facultăţii de Teologie din Chişinău, Părintele Gala Galaction, care-mi cunoştea preocupările teologice şi activitatea pe acest tărâm, mă cheamă, primesc postul de subdirector alInternatului Teologic din Chişinău, unde desfăşor o activitate spirituală bine cunoscută.

În 1928, Universitatea din Bucureşti, în urma activităţii mele mă numeşte secretar al Oficiului Universitar pentru a lucra mai intens la opera de ajutorare studenţească. În tot acest timp nu întrerup studiul şi preocupările mele teologice, astfel că în 1929 reuşesc să mi se dea o bursă şi să fac o călătorie la Sfântul Munte Athos, de unde mă întorc cu o bogată experienţă care va avea puternice urmări în viaţa mea de mai târziu.

În 1930, creştinismul activ şi deschis spre problemele din cugetare filosofică şi socială de stânga mă hotărăşte să scot „Floarea de Foc” în jurul căreia se grupează un număr de tineriscriitori, atât creştini cât şi … O întreagă luptă dialectică se desfăşoară în coloanele acestei reviste.Aici colaborează între alţii Al. Sahia, Ghiţă Ionescu, Lezpezeanu, Alfons Adania, etc., care-şi pot mărturisi în toată libertatea crezul lor de stânga. Revista este un adevărat şi îndrăzneţ organ de avangardă. Mai mult încă. Fără a mă abate deloc de la convingerile mele creştine, dar de stânga,colaborez activ la lupta clandestină, cu care am legături directe.

————————————————————-

*  NOTĂ :  Este evident că Memoriul e scris ca să placă comuniştilor. L-am notat totuşi pentru că e singurul scris
de autor.

7

Filed under: Rugul Aprins — Micael Nicolas @ 02:28

Sunt printre primii care împreună cu Constantinescu-Iaşi şi Alexandru Mihăileanu au întemeiat gruparea şi lupta antifascistă.Urmăriţi de siguranţă scoatem clandestin Buletinul Antifascist pe care-l redactez scriind articole de fond pe care le semnez. Doritor să cunosc amănunţit tot ceea ce se petrece în universulsovietic, sunt printre cei dintâi ai delegaţiei române care trebuie să meargă la Congresul Teatrului din 1933 de la Moscova. Siguranţa Generală nu-mi dă însă viza paşaportului, aşa că nu pot pleca.Mă văd totuşi peste o săptămână publicat în Journal de Moscou ca sosit acolo cu restul delegaţiei române.În 1933-38 îmi apare ziarul „Credinţa” cotidian popular, în acelaşi spirit ca şi Floarea de Foc şi la care am colaborator principal pe Zaharia Stancu, Al. C. Constantinescu, Cicerone Teodorescu, Jebeleanu, etc.

Toate problemele şi nevoile muncitoreşti găsesc loc în coloanele acestui ziar. Iar când, de pildă profesorul Constantinescu Iaşi e arestat, subsemnatul îi ia apărarea în articol de fond. Lupta antihitleristă este dusă acum cu mai multă putere şi succes. De asemenea lupta împotriva antisemitismului. Ziarul Porunca Vremii ne este cel mai înverşunat duşman. Din iniţiativa acestor huligani ziarul „Credinţa” este ars în pieţe ca vândut „jidanilor”.

Octavian Goga venind la putere ne suspendă ziarul, care după puţin trebuie să-şi suspende total apariţia fiind apoi definitiv radiat şi declarat în stare de faliment de către organele guvernului.Din 1939 sunt concentrat aproape necurmat.

În 1941 întors de pe front sunt trecut la o şcoală tehnică de Moto-Mecanizare ca comandant şi profesor al acelei şcoli. Fiind astfel încă sub arme în ziua de 12/11/1942 sunt arestat de Siguranţa Generală, fără nici un motiv, împreună cu alţi iscriitori şi ziarişti de stânga, pentru a fi internat la Târgu-Jiu. Sunt eliberat însă, laIntervenţia Ministerului de Război, Direcţia Superioară a Mote-Mecanizării care avea nevoie de mine la Şcoala tehnică. Rămân sub arme până în 1942.

În 1942 am încercat să scot din nou „Floarea de Foc” şi să reîncep activitatea scriitoricească, dar vechiul regim nu mi-a îngăduit aceasta.Liberat şi întors acasă constat ca urmare directă a războiului că viaţa mea de familie era falitară pentru a treia oară, într-o formă care nu mai îngăduia nici un compromis.Nimic nu mă mai poate hotărî să mai reîncep vreo experienţă de viaţă nouă casnică. De acum, toate puterile le voi închina numai chemării celei mai puternice şi mai adânci a vieţii mele. M-am hotărât să slujesc numai lui Hristos şi adevărurilor lui veşnice. Sunt sătul de vremelnicie.

În 1945 am intrat ca frate în Mânăstirea Antim. Sufleteşte mă dăruiesc noii vieţi cu o putere şi intensitate care-mi dă bucurii şi mă face alt om.Sunt plin de nădejde că voi ajunge acum să pot realiza mai mult şi mai rodnic din ceea ce-mi este înţelegerea şi dorinţa de a fi de folos semenilor şi mai ales celor în suferinţă.Lucrez cu râvnă şi spor pe toate tărâmurile. Pot contribui astfel, cu succes la restaurarea întregii mânăstiri atât a turlelor bisericii cât şi la renovarea şi înzestrarea trapezii şi bibliotecii, etc.

De asemenea printr-o întreagă activitate spirituală încerc să fac să se întregească şi restul. Un simţ al măsurii mă opreşte să vorbesc mai mult despre mine în munca şi urmările dăruirii mele totale pe care am făcut-o în Mânăstirea Antim.

Trebuie însă să închei subliniind că intrarea mea în monahism nu a fost pentru mine decât cea mai firească şi dreaptă împlinire a vieţii. Prin urmare, dacă sinceritatea şi consecvenţa mi-au fost întotdeauna un principiu nu putea tocmai acum să mă tăgăduiesc de prinos şi în chip absurd transformându-mă fără nici un motiv într-un reacţionar susţinător al unor mişcări falimentare în care niciodată nu am crezut şi împotriva cărora am luptat mai ales atunci când ele erau în floare şi-mi puteau atunci fi de vreun folos.Aceasta pentru a sta drept un răspuns la toate informaţiile şi insinuările răuvoitoare sau calomniatoare.”

Ieromonah AGATHON TUDOR

8

Filed under: Rugul Aprins — Micael Nicolas @ 02:19

Rugul Aprins

Cuprins

PĂRINTELE DANIIL  ……………………………………………………………………………………………..  3

UN MEMORIU  ……………………………………………………………………………………………………..  7

Moment de spiritualitate românească  ……………………………………………………………….  9

PĂRINTELE DANIIL ÎN AMINTIREA ROMÂNILOR  ………………………………………………….  19

UN MARTOR ÎN FAŢA ISTORIEI  ………………………………………………………………………….  32

SCRISOARE CĂTRE DL. SORIN DUMITRESCU  ……………………………………………………..  38

AMINTIRI DESPRE RUGUL APRINS  ……………………………………………………………………….  39

PREGĂTIREA PENTRU INTRAREA ÎN MARELE ÎNTUNERIC  …………………………………….  53

UN TEXT GĂSIT ÎN HÂRTIILE RĂMASE DE LA PĂRINTELE DANIIL  ,RUGĂCIUNEA …….  60

TREI CONFERINŢE ŢINUTE DE PĂRINTELE DANIIL LA CERNĂUŢI ÎN 1943  ……………  64

CONSTANTIN NOICA: CUNOAŞTERE ŞI ASCEZĂ  ………………………………………………….  81

DESPRE SPIRITUALITATEA ROMÂNEASCĂ  …………………………………………………………….  84

DESPRE PĂRINTELE DANIIL ŞI MIŞCAREA LUI  ………………………………………………………  89

AMINTIRI DIN ÎNCHISOARE DESPRE PĂRINTELE DANIIL  ……………………………………….  93

CONVORBIRE CU PĂRINTELE ANDREI SCRIMA  ………………………………………………………  95

ROMAN BRAGA DESPRE „RUGUL APRINS”  ……………………………………………………………..  98

DESPRE „RUGUL APRINS” DE GEORGE S. UNGUREANU  ………………………………………….  105

MIHAI RĂDULESCU DESPRE CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU ÎN PUŞCĂRIE  ………………….  106

IMNUL ACATIST LA RUGUL APRINS AL MAICII DOMNULUI  ……………………………………  109

Sfârşit  ……………………………………………………………………………………………………………………  118

Descarcă cartea în format PDF

Pagina următoare »

The Rubric Theme. Create a free website or blog at WordPress.com.

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 38 other followers

%d bloggers like this: