Rugăciunea inimii: † Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul/a.

Ianuarie 5, 2010

Filed under: Pelerinul Rus — Micael Nicolas @ 19:24

pagina 60

Mai departe i se spune că toate aceste condiţii de mântuire trebuie împlinite — negreşit — cu cea mai mare smerenie şi, mai ales, toate deodată. Căci, aşa cum toate faptele bune atârnă una de alta, tot astfel trebuie să se sprijine, să se desăvârşească şi să se însufleţească una pe alta, asemenea razelor care numai atunci îşi revarsă puterea şi scot la iveală flacăra, când sunt înmănuncheate, printr-o lentilă de sticlă,într-un singur punct. Altminteri, „ cel ce e nedrept în foarte puţin, şi în mult este nedrept” (Luca. 16, 10).

În plus, pentru o mai bună încredinţare despre nevoia acestei lucrări înmănuncheate şi întrunite, el aude frumoase cuvinte de laudă pentru cei ce săvârşesc fapte bune şi vorbe de osândă pentru cei ce fac fapte josnice mânaţi de patimi deşarte. Toate acestea sunt pecetluite cu o făgăduinţă nemincinoasă, fie a unei mari fericiri şi răsplăţi, fie a unei pedepse de chinuri şi de necazuri în viaţa veşnică.

Acesta este, de obicei, cuprinsul unei predici din timpurile mai noi!

Creştinul care doreşte cu înfocare să-şi mântuiască sufletul se apropie astfel, cu toată bucuria, de îndeplinirea îndrumărilor şi de punerea în practică a tuturor celor auzite şi citite. Dar, vai!

Chiar la primul pas făcut în avântul său, el nu găseşte putinţa să-şi ajungă ţelul, înţelegând curând, chiar din propria experienţă, că firea lui vătămată şi slăbită va birui legea minţii lui, că voinţa lui liberă este legată, înclinările sunt stricate, iar duhul este neputincios.

Când îşi dă seama prin experienţă personală de neputinţa lui, el trece în chip firesc la întrebarea dacă nu cumva s-ar găsi unele mijloace care ar putea să uşureze îndeplinirea celor rânduite de legea Domnului pentru cei ce s-au învrednicit să dobândească, mântuirea şi sfinţenia. Ca urmare, pentru a împăca îndemnul minţii şi al conştiinţei cu neputinţa puterilor de îndeplinire, el se întoarce din nou către cei ce predică mântuirea şi îi întreabă:

Cum să fac să mă mântuiesc? Cum mă voi îndreptăţi, când voi fi întrebat de ce nu pot îndeplini condiţiile de mântuire? Dar oare cei ce predică aceste lucruri sunt ei înşişi în stare să îndeplinească fără nici o abatere tot ce îi învaţă pe alţii? Ei spun: „ Cere de la Dumnezeu, roagă-te lui Dumnezeu ca să-ţi ajute?” Şi atunci n-ar fi oare o lucrare mai rodnică dacă, în primul rând sau, mai bine zis, întotdeauna şi în orice stare, am căuta să învăţăm rugăciunea ca pe una care este pricinuitoarea tuturor faptelor ce trebuie împlinite pentru dobândirea mântuirii şi pe care le cere o viaţă trăită în duhul evlaviei?

Astfel îşi încheie cercetarea cel care caută şi, în acelaşi timp, se apucă să înveţe rugăciunea, să citească, să cugete, să judece şi să cerceteze învăţăturile celor ce au scris ceva în legătură cu această chestiune. Întradevăr,cel ce caută găseşte acolo gânduri luminoase, cunoştinţe adânci şi cuvinte puternice. Unul, de pildă,vorbeşte foarte frumos despre trebuinţa rugăciunii, altul, despre puterea ei, despre lucrarea ei binefăcătoare,despre datoria de a ne ruga, despre stăruinţa în rugăciune, despre luarea-aminte, despre căldura duhului,curăţenia gândurilor, împăcarea cu vrăjmaşii, despre smerenie, înfrângerea inimii şi alte stări care trebuie să însoţească rugăciunea.

Dar ce este rugăciunea în ea însăşi şi cum trebuie, de fapt, să ne rugăm? La aceste întrebări, deşi sunt cele dintâi şi cele mai trebuincioase, rareori se pot da lămuriri cuprinzătoare şi pe înţelesul tuturor. Atunci cel ce doreşte rugăciunea cu multă râvnă se trezeşte din nou în faţa unei taine. Din citirea făcută în linii mari i se va înrădăcina în memorie o parte a rugăciunii, care, cu toate că e plină de evlavie, totuşi rămâne exterioară, şi atunci el poate ajunge la următoarea concluzie: ca să te rogi, trebuie să te duci la biserică, să-ţi faci cruce, să te închini, să stai în genunchi, să citeşti Psaltirea, canoanele, acatistele…

Această părere obştească despre rugăciune o au cei ce nu cunosc scrierile despre rugăciunea lăuntrică şi lucrările despre contemplaţie ale Sfinţilor Părinţi. În cele din urmă, cel ce continuă să caute va afla cartea ce se numeşte „Filocalia”, în care 25 de Sfinţi Părinţi au pus la îndemână ştiinţa şi miezul rugăciunii adevărate,rugăciunea inimii.

Aici taina mântuirii şi a rugăciunii începe, pentru el, să se descopere, şi căutătorul vede că a te ruga cu adevărat înseamnă să-ţi îndrepţi cugetul spre neîntrerupta aducere-aminte de Dumnezeu, să umbli ca şi cum Dumnezeu ar sta de faţă în orice loc, să-ţi îmboldeşti sufletul spre iubirea Lui prin mijlocirea cugetării la Dumnezeu şi să-ţi uneşti respiraţia şi bătăile inimii cu numele Domnului, conducându-te în toate acestea de chemarea, ce se face mai întâi cu gura, a Prea Sfântului Nume al lui Iisus Hristos, sau de rostirea neîncetată a rugăciunii lui Iisus în orice timp şi în orice loc, fără să ţii seama de îndeletnicirea pe care o ai…

Cu toate că aceste adevăruri strălucitoare îl vor convinge pe cel ce caută rugăciunea să treacă imediat la împlinirea înţeleptelor îndrumări, totuşi, în timpul practicii, făcută cu întreruperi, el nu va rămâne cu totul lipsit de greutăţi atâta vreme cât un povăţuitor încercat nu-i va descoperi întreaga taină. Anume că numai repetarea deasă şi neîncetată a rugăciunii (oricum s-ar rosti la început) este singurul mijloc puternic, atât pentru săvârşirea rugăciunii lăuntrice, cât şi pentru mântuirea sufletului. Deasa repetare a rugăciunii este temelia care ţine toată clădirea lucrării de mântuire, aşa cum o întăreşte Sfântul Simeon Noul Teolog: „Acela, zice el, care se roagă neîncetat şi-a unit astfel, într-un singur mănunchi, toate faptele bune.”

Şi atunci povăţuitorul, ca să desfăşoare adevărul acestei descoperiri în toată întinderea lui, îl dezvoltă în chipul de mai jos:
Pentru mântuirea sufletului este de trebuinţă, în primul rând, credinţă. Sfânta Scriptură spune: „Fără credinţă,dar, nu este cu putinţă să fim plăcuţi lui Dumnezeu” (Evr. 11, 6). „Cel ce nu va crede se va osândi” (Mc. 16, 16).

pagina 60

 

Anunțuri

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: