† Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul/a.

Ianuarie 5, 2010

Filed under: Pelerinul Rus — Micael Nicolas @ 19:30

pagina 59

Am hotărât, după pilda surorii mele şi din râvna sufletului meu, să-mi închin viaţa unei trăiri pustniceşti, pentru a putea primi şi a-mi însuşi fără nici o piedică învăţăturile atât de dulci ce izvorăsc din viaţa veşnică, arătată în cuvintele Domnului. Şi vreau să fac acest pas în semn de mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru mila Lui părintească, pentru vindecare şi pentru înţelepţire.

Astăzi sunt în drum spre un schit singuratic, de lângă mănăstirea Soloveţ, pe malul Mării Albe, care se numeşte Anzersk . Am auzit că acest schit este unul dintre cele mai potrivite locuri pentru viaţa contemplativă. Deşi în călătoria mea Sfânta Evanghelie mă mângâie şi îmi luminează cu îmbelşugare mintea necoaptă încă, încălzindu-mi totodată şi inima rece, o dată cu mărturisirea neputinţei mele, vă spun cu toată sinceritatea că toate condiţiile ce se cer pentru împlinirea faptelor de evlavie şi pentru dobândirea mântuirii, care cer o totală jertfire,nevoinţe mai presus de fire, cea mai adânc smerită cugetare, toate aceste condiţii, pe care le porunceşte Evanghelia, zic, mă înspăimântă prin înălţimea lor şi, mai ales, prin neputinţa inimii mele stricate. Acum mă aflu la mijloc, între nădejde şi deznădejde, fără să ştiu ce se va întâmpla cu mine de aici înainte.

Duhovnicul: în faţa unei dovezi care te obligă atât de mult şi care vădeşte o deosebită şi minunată milă din partea lui Dumnezeu, precum şi în faţa minţii dumitale luminate în cele ale ştiinţei, nu-ţi este iertat nu numai să cazi în deznădejde, dar nici măcar să laşi să pătrundă în suflet cea mai mică umbră de îndoială privitoare la acoperământul lui Dumnezeu şi la ajutorul Lui. Ştii ce spune în privinţa aceasta luminatul de Dumnezeu Ioan Gură de Aur?

„Nimeni nu trebuie să deznădăjduiască, învaţă el, şi să-şi închipuie că este cu neputinţă să împlineşti poruncile Evangheliei! Când Dumnezeu a hotărât mântuirea omului, nu i-a dat poruncile cu gândul ca,prin ne-împlinirea lor, să-l facă un călcător de lege. Nu! Ci pentru ca prin sfinţenia lor şi prin buna lor întrebuinţare să ne facă fericiţi atât în viaţa de aici, cât şi în cea veşnică.”

Desigur că împlinirea regulată şi neabătută a pravilelor dumnezeieşti pare, pentru firea noastră, foarte grea, iar ca urmare însăşi mântuirea pare de neatins. Totuşi, acelaşi cuvânt dumnezeiesc, care a dat poruncile din lege, ne arată şi mijloacele, nu numai pentru lesnicioasa lor împlinire, ci chiar pentru dobândirea unei mângâieri în vremea împlinirii lor. Dacă la prima vedere toate aces tea par acoperite cu o perdea tainică, aceasta desigur că a făcut-o Dumnezeu pentru ca, mai ales, să-l aducă pe ne voitor la smerenie şi să-l apropie mai uşor de unirea cu Sine prin arătarea unui mijloc de scăpare fără ocoluri adică prin rugăciune, prin cererea ajutorului Său părintesc. Tocmai aici se ascunde taina mântuirii, iar nu în nădejdea pe care o avem în puterile noastre.

Pelerinul: Cât de mult aş vrea eu, neputinciosul şi slăbănogul, să pătrund această taină, pentru ca, prin ea, să-mi

îndrept trândava mea viaţă spre slava lui Dumnezeu şi spre mântuirea mea.

Duhovnicul: Taina îţi este cunoscută, iubite frate, o ai descoperită în cartea ta, în Filocalie. Ea se ascunde în rugăciunea neîncetată, pe care tu ai învăţat-o aşa de bine şi cu care te-ai ocupat şi te-ai mângâiat cu atâta râvnă!…

Pelerinul: Cad la picioarele tale, prea cuvioase părinte! Pentru Dumnezeu, învredniceşte-mă să aud din gura ta tot ce este de folos în legătură cu această taină mântuitoare şi cu sfinţita rugăciune, după care însetez cu o nepotolită dorinţă şi despre care îmi place să ascult şi să citesc pentru întărirea şi mângâierea mult păcătosului meu suflet.

Duhovnicul: Deşi nu-ţi pot îndeplini dorinţa prin propria mea gândire, pentru că eu însumi sunt începător în această lucrare, am la mine un caiet, scris de un părinte duhovnicesc, privitor la chestiunea care te interesează.

Dacă toţi au plăcerea să asculte, îl voi aduce şi îl voi citi îndată în faţa voastră.

Toţi: Vă rugăm, prea cuvioase părinte! Nu ne lăsaţi lipsiţi de această cunoştinţă mântuitoare.

Taina mântuirii ce se descoperă prin rugăciunea neîncetată .

Cum ne măntuim? Această cuvioasă întrebare se naşte în chip firesc în mintea fiecărui“creştin,ca urmare o simţământului  de slăbănogire şi de stricăciune a firii omeneşti şi ca o rămăşiţă a avântului către adevăr şi dreptate sădit în ea dintru început. Orice om care crede cât de cât în nemurire şi în răsplata vieţii veşnice se întâlneşte fără voia lui cu acest gând: cum să te mântuieşti? Atunci îşi ridică privirea spre cer…

Întâmpinând greutăţi în dezlegarea problemei, el întreabă în această privinţă pe oamenii înţelepţi şi pricepuţi, apoi citeşte,după îndrumările lor, cărţile de povăţuire duhovnicească cu privire la mântuire, stăruind să împlinească, fără nici o abatere, prin faptă, adevărurile şi pravilele pe care le-a auzit şi le-a citit. El află mai întâi de condiţiile mântuirii, care îi sunt puse în faţă ca nişte lucruri de trebuinţă, şi anume: o viaţă plină de evlavie, nevoinţele şi ostenelile luate asupra noastră pentru o deplină jertfire de sine, care duc la înfăptuirea virtuţilor şi la o neîntreruptă împlinire a tuturor poruncilor dumnezeieşti, care sunt o mărturie a credinţei noastre tari şi nezdruncinate…

pagina 59

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: