† Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul/a.

Ianuarie 5, 2010

Pelerinul Rus

Filed under: Pelerinul Rus — Micael Nicolas @ 01:35

pagina 70

Pustnicul: Mă mir cât de adesea îţi este dat să auzi în Rusia, nu numai în mănăstirile de călugări, ci chiar de la unii mireni cu frica lui Dumnezeu, că mulţi dintre cei care doresc o viaţă pustnicească sau o practică în lucrarea rugăciunii lăuntrice sunt reţinuţi de frica înşelărilor pierzătoare. Stăruind asupra cuvintelor lor, ei aduc pilde în sprijinul afirmaţiilor lor şi, aşa cum ei se feresc de o viaţă lăuntrică, tot astfel îi îndepărtează şi pe alţii de ea…

Eu cred că asta vine din două pricini: una, dintr-o lipsă de înţelegere şi dintr-o lipsă de îndrumare duhovnicească, ori din propria trândăvie, care-i împiedică să pună început bun nevoinţelor contemplative; iar a doua, din invidie, ca nu cumva să-i întreacă în aceste înalte cunoştinţe cei care s-ar afla pe o treaptă mai jos. Îmi pare foarte rău că cei ce împărtăşesc această convingere nu pătrund în gândirea Sfinţilor Părinţi, care învaţă răspicat şi hotărât că, atunci când îl chemăm pe Dumnezeu, nu trebuie să ne fie frică sau să ne îndoim.

Chiar dacă unii au căzut în înşelare de sine sau în nebunie, asta s-a întâmplat din pricina mândriei; în lipsa unui îndrumător, au primit vedeniile şi visurile ca pe ceva adevărat. Dar, chiar dacă s-ar întâmpla o astfel de ispită,continuă el, asta ar duce la îmbogăţirea experienţei şi spre cunună; căci, în timpul acestei îngăduiri, le vine ajutorul grabnic de la Dumnezeu. „îndrăzniţi! Eu sunt cu voi, nu vă temeţi, zice Iisus Hristos” (Grigorie Sinaitul).

De aici urmează că teama, frica, de o viaţă lăuntrică din pricina vreunei înşelări este zadarnică, căci smerita recunoaştere a păcatelor, sinceritatea sufletului în faţa povăţuitorului şi îndepărtarea oricărei închipuiri în timpul rugăciunii sunt un reazem tare şi fără primejdii, care ne apără de înşelare. Sfântul Filotei Sinaitul spune următoarele: „Mulţi dintre călugări nu înţeleg înşelăciunea minţii lor, pe care o suferă de la demoni; adică ei se nevoiesc cu stăruinţă numai într-o singură lucrare (în faptele bune din afară), iar când este vorba de minte,adică de contemplarea lăuntrică, nu se îngrijesc, ca unii ce sunt neluminaţi şi necunoscători.”

„Şi, chiar de vor auzi despre alţii că într-înşii lucrează darul în chip lăuntric, vor socoti acest lucru drept o înşelare, din pricina invidiei”, întăreşte Sfântul Grigorie Sinaitul.

Profesorul: Desigur că recunoaşterea păcatelor proprii este la îndemâna celui ce ia aminte la sine; dar ce ar trebui să faci în cazul când nu ai un îndrumător, care te-ar putea povăţui, prin experienţa lui, pe calea lăuntrică?

Acesta,primind spovedania unui suflet,ar putea să-i arate cunoştinţa dreaptă şi sigură privitoare la viaţa duhovnicească , în acest caz e mai bine să nu te atingi de contemplaţie decât să începi lucrarea cu de la sine putere şi fără povăţuitor… Mai departe: pentru mine este de neînţeles în ce fel, atunci când te aşezi la rugăciune ştiind că Dumnezeu e de faţă, poţi păstra o desăvârşită „nevedere”? Este ceva firesc, căci sufletul nostru, sau mintea, nu-şi poate înfăţişa nimic fără o formă, într-o deplină nevedere. Şi pentru ce nu ne-ar fi îngăduit, în timpul cât ne cufundăm mintea în Dumnezeu, să ne înfăţişăm chipul lui Iisus sau Prea Sfânta Treime sau altele?…

Pustnicul: Povăţuirea unui duhovnic încercat şi priceput în cele sufleteşti sau sfaturile unui călugăr bătrân, care ne-ar cunoaşte gândurile şi piedicile întâmpinate, constituie principala condiţie pentru cel ce se îndeletniceşte cu rugăciunea inimii. Totuşi, în cazul în care nu se poate găsi un astfel de povăţuitor, atunci aceiaşi Sfinţi Părinţi ne pun la îndemână o indicaţie. Cuviosul Nichifor Monahul învaţă limpede astfel: „în vremea când te îndeletniceşti cu lucrarea lăuntrică a inimii, ai nevoie de un îndrumător adevărat şi priceput. Dacă unul ca acesta lipseşte,trebuie să-l cauţi cu sârguinţă. Dacă însă tot nu-l găseşti, atunci cu inimă înfrântă cheamă-L pe Dumnezeu în ajutor ca să scoţi îndrumările şi povăţuirile din scrierile Sfinţilor Părinţi, călăuzindu-te astfel cuvântul Domnului din Sfânta Scriptură.”

De altfel, trebuie să ne dăm seama că cel care caută, cu o dorinţă adevărată şi stăruitoare, poate auzi un cuvânt folositor şi povăţuitor chiar de la cei simpli. Sfinţii Părinţi ne încredinţează de asemenea că, dacă întrebi cu credinţă şi cu gând bun, chiar pe un sarazin, atunci şi acesta îţi poate spune un cuvânt de folos. Dar dacă vei cere sfatul unui prooroc, fără credinţă şi fără scop bun, atunci nici acesta nu va găsi un răspuns mulţumitor… O pildă privitoare la această problemă aflăm la Sfântul Macarie cel Mare,Egipteanul, pe care l-a înţelepţit odată un simplu ţăran, punând capăt prin aceasta unei patimi.

În ce priveşte însă „nevederea”, Sfinţii Părinţi ne învaţă să nu ne închipuim şi să nu primim nici un fel de apariţii în vremea contemplaţiei: nici lumină, nici înger, nici pe Hristos, nici pe vreun sfânt, ci să ne întoarcem faţa de la orice

vedere. Aceştia sunt mânaţi desigur de motivul că puterea închipuirii poate uşor întruchipa sau, ca să zic aşa,învia o imagine mentală, din această pricină omul neîncercat devenind o pradă uşoară pentru visuri, luându-le drept apariţii ale harului, bine ştiind că, după cum se spune în Sfânta Scriptură, „însuşi satana se preface în înger al luminii” (II Cor. 11, 14).

Mintea se poate afla în chip firesc şi uşor în „ne-vedere” şi s-o păstreze chiar în timpul când îşi aminteşte că Dumnezeu este de faţă. Puterea închipuirii îşi poate înfăţişa ceva în chip simţit în însăşi starea de „nevedere”, aşa cum se întâmplă atunci când ia aminte la anumite lucruri care nu cad sub simţul vederii, neavând un chip sau o formă din afară. Aşa, de pildă, sunt închipuirea şi simţirea proprii, ce vin în sufletul nostru prin lucrarea aerului, căldurii sau frigului.

Găsindu-ne la o temperatură coborâtă ne putem repede închipui în minte căldura, deşi aceasta nu are formă, nu e supusă vederii, nici nu poate fi măsurată prin simţurile celui ce se află în frig. În chip asemănător, ne putem închipui în minte prezenţa lui Dumnezeu şi să o recunoaştem în inimă într-o desăvârşită, nevedere.

Pelerinul: Şi mie mi s-a întâmplat să aud în peregrinările mele, de la oameni credincioşi care căutau mântuirea,că le este frică, din cauza unei înşelăciuni întâmplătoare, să se atingă de lucrarea lăuntrică. Unora le citeam cu mult folos din Filocalie îndrumările Sfântului Grigorie Sinaitul, care spune că „lucrarea inimii nu poate fi înşelătoare, aşa cum poate fi lucrarea minţii, căci, dacă vrăjmaşul ar vrea chiar să schimbe căldura inimii în înfocarea lui dezordonată sau să prefacă veselia inimii într-o dulceaţă plină de umezeală, totuşi timpul şi simţul vor da jos de la sine masca vicleniei lui”.

pagina 70

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: