† Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul/a.

Ianuarie 6, 2010

Filed under: Pelerinul Rus — Micael Nicolas @ 00:49

pagina 55

Fiindcă trebuia să trec pe lângă geam, am băgat de seamă că cel care şedea sub fereastră era tocmai cel care mă întrebase în biserică unde se vând lumânările. Mi-am ridicat pălăria, iar el, drept răspuns, mi-a făcut semn să intru în curtea lui, unde mă întrebă:

– Eşti pelerin, nu?

După ce mă pofti în casă, m-a întrebat cine sunt şi unde merg. Apoi m-a servit cu un ceai şi mi-a spus:

– Eu te-aş sfătui să te duci la mănăstirea Soloveţ. Acolo se află un schit singuratic şi liniştit, care se numeşte Anzersk. Locul este aşa de frumos, încât ţi se pare că e un al doilea Athos. Oricine e bine primit acolo; ca ascultare, călugării citesc Psaltirea în biserică, pe rând, vreo patru ceasuri pe zi sau pe noapte. Eu însumi vreau să merg într-acolo şi, potrivit făgăduinţei date, o să merg pe jos. Aş fi bucuros să mergem împreună, căci cu tine aş fi mai ferit de primejdii. Drumul este lăturalnic, iar eu am la mine o însemnată sumă de bani. Pe deasupra, în tot timpul călătoriei ţi-aş face rost şi de mâncare. Am merge la vreo trei stânjeni depărtare unul de altul, ca să nu ne stingherim unul altuia bunul mers al rugăciunii. Gândeşte-te! Călătoria îţi va folosi şi ţie.

Am socotit că această neaşteptată întâmplare nu este decât un răspuns al Maicii Domnului, pe care o rugasem să-mi arate calea şi să mă îndrume pe cărări drepte. Fără a sta pe gânduri, m-am învoit numaidecât.

A doua zi am şi pornit în pelerinaj. Trei zile am mers aşa cum ne învoisem, la o oarecare depărtare unul de altul. El citea fără întrerupere o carte pe care n-o lăsa din mână nici ziua, nici noaptea, iar din când în când mai cugeta la Dumnezeu ştie ce. În sfârşit, ne-am oprit într-un loc potrivit ca să stăm la masă. Cât mânca, cartea stătea deschisă, iar dânsul deseori se uita în ea. Când am văzut că această carte este Evanghelia, i-am spus:

– Îndrăznesc să te întreb: pentru ce dumneata nu laşi niciodată, nici ziua, nici noaptea, Evanghelia din mâini, ci mereu o ţii şi o porţi cu dumneata?

– Pentru că, îmi răspunse el, aproape necontenit izvorăsc din ea învăţături noi pentru mine…

– Ce fel de învăţături? îl întrebai.

– Ale vieţii creştine, care, în cele din urmă, se reduce la rugăciune. Eu socot că rugăciunea este cea mai însemnată şi cea mai potrivită unealtă în viaţa fiecărui creştin. Rugăciunea alcătuieşte în sine atât prima treaptă, cât şi cununa unei vieţi petrecute în duhul evlaviei. Tocmai de aceea, Evanghelia ne porunceşte să ne rugăm neîncetat. Căci, în timp ce pentru alte fapte creştineşti sunt rânduite anumite ceasuri, zile şi luni, pentru rugăciune este potrivită orice vreme. Fără rugăciune nu putem face nimic bun, iar fără Evanghelie nu putem învăţa rugăciunea aşa cum ni se cere s-o facem, cu toată vrednicia.

De aceea, toţi cei care au dobândit mântuirea pe calea vieţii lăuntrice, cum sunt sfinţii propovăduitori ai cuvântului lui Dumnezeu, ca şi pustnicii şi sihastrii, şi chiar toţi creştinii cu frica lui Dumnezeu, au socotit adâncirea în cuvintele şi învăţăturile dumnezeieşti drept o îndeletnicire de mare trebuinţă. Mulţi dintre ei purtau Evanghelia cu ei şi dădeau următorul sfat tuturor celor care le cereau îndrumări privitoare la mântuire: „Şezi cu tăcere în chilia ta, citind şi recitind Evanghelia.”

Mi-a plăcut foarte mult felul cum judeca şi râvna lui pentru rugăciune, de aceea l-am mai întrebat:

– Care evanghelist pune în chip deosebit la îndemână învăţăturile şi îndrumările în legătură cu rugăciunea?

– Toţi cei patru evanghelişti, răspunse el. Într-un cuvânt, întreg Noul Testament, citit pe rând. Citindu-l timp îndelungat şi recitindu-l cu multă luare-aminte, mi s-au descoperit treptele, şi legătura dintre ele, ce se găsesc în întreaga Evanghelie cu privire la învăţătura despre rugăciune, începând chiar de la primul evanghelist şi mergând pe rând într-o rânduială dreaptă şi chibzuită.

De pildă: dintru început este arătată apropierea sau intrarea ce duce la învăţătura despre rugăciune, apoi veşmântul din afară, cum rugăciunea este îmbrăcată în cuvinte; mai departe ţi se pune în faţă condiţia care este de trebuinţă unei rugăciuni adevărate; iar mai pe urmă, mijloacele şi pildele prin care o putem învăţa. În cele din urmă, este pusă înainte învăţătura tainică despre rugăciunea lăuntrica duhovnicească, neîncetată, făcută în Numele lui Iisus Hristos, care este de folos întotdeauna, ca una ce e mai binefăcătoare şi mai înaltă decât rugăciunea din afară. Sunt descrise apoi roadele fericite, trebuinţa ei şi altele.

Într-un cuvânt, în Evanghelie este arătată, de la început şi până la sfârşit, în toate amănuntele, întreaga cunoştinţă privitoare la nevoia rugăciunii, într-o rânduială bine închegată, de unde se desprinde însăşi calea de urmat.

pagina 55

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: