† Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul/a.

Ianuarie 6, 2010

Filed under: Pelerinul Rus — Micael Nicolas @ 02:17

pagina 45

Aşa că, nu arareori, dau peste noi necazurile şi năpastele, pe care le hotărăşte Pronia plină de dragoste a lui Dumnezeu spre a ne înţelepţi şi a ne întoarce spre Tatăl ceresc.Când negustorul îşi termină cuvântul, eu i-am spus:

– Cât de mult mi-ai îndulcit păcătosul suflet! Drept recunoştinţă, îţi fac o închinăciune până la pământ.Auzind aceste cuvinte, el se întoarse către mine şi-mi spuse:

– Îţi plac istorioarele duhovniceşti! O să-ţi citesc îndată ceva asemănător. Am aici, la mine, o carte pe care o socot drept tovarăşul meu de drum. Se numeşte „Agapia” sau „Mântuirea păcătoşilor”. In ea se află descrise multe întâmplări minunate.O scoase din buzunar şi începu să citească o prea frumoasă istorioară, despre un oarecare om evlavios,Agatonie. Acesta fusese învăţat încă din copilărie de pioşii săi părinţi să rostească în fiecare zi, în faţa icoanei Maicii Domnului, rugăciunea: „Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, bucură-te…” şi celelalte. O spunea zilnic.

Mai târziu, ajungând bărbat împlinit, începu să ducă o viaţă de sine stătătoare şi, năpădindu-l grijile şi interesele vieţii, rostea din ce în ce mai rar rugăciunea învăţată de la părinţi, iar în cele din urmă o părăsi de tot. Într-o seară, a primit în casa lui un pelerin, care i-a spus că e pustnic în Tebaida şi că a avut o vedenie în care i se poruncea să meargă la Agatonie ca să-l mustre pentru că a părăsit rugăciunea Maicii Domnului.

Agatonie îi spuse atunci că pricina pentru care a lăsat rugăciunea este că, deşi mulţi ani a rostit această rugăciune, n-a aflat nici un folos.

Atunci pustnicul îi zise:„Aminteşte-ţi, orbule şi nerecunoscătorule, de câte ori ţi-a ajutat această rugăciune scăpându-te de nevoi!Aminteşte-ţi cum, pe când erai încă băieţandru, ai scăpat de la înec într-un chip minunat! Adu-ţi aminte cum o boală molipsitoare i-a dus la groapă pe mulţi dintre vecinii tăi, iar tu ai rămas nevătămat! îţi aminteşti cum,călătorind odată cu un prieten, aţi căzut amândoi din căruţă? El şi-a frânt piciorul, iar tu n-ai suferit nimic. Nu ştii oare că un tânăr, pe care-l cunoşti şi care era sănătos, zace acum slăbit de boală, iar tu eşti sănătos şi nu simţi nici o durere?

”Amintindu-i de multe alte fapte minunate, în cele din urmă i-a spus lui Agatonie: „Toate aceste nenorociri au fost alungate de la tine prin Acoperământul Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu, pentru scurta ta rugăciune zilnică. Continuă dar să te rogi mai departe şi nu lăsa această rugăciune ce se face spre slava împărătesei Cerului, atâta timp cât încă nu eşti părăsit de Ea.”

Isprăvind cititul, am fost aşezaţi la masă. Apoi, întăriţi, i-am mulţumit stăpânului casei şi am plecat fiecare pe drumul său.Timp de cinci zile, mi-am amintit istorioarele pe care le auzisem de la evlaviosul negustor din Biserica Albă.Apropiindu-mă de Kiev, am simţit la un moment dat, aşa din senin, un fel de greutate, o slăbiciune şi un stol întreg de gânduri negre.

Mă rugam greu de tot; mă năpădise un fel de trândăvie. Dorind să mă odihnesc, mi-am îndreptat paşii spre o pădurice şi un zăvoi ce se aflau în apropierea drumului. Am căutat un loc potrivit în dosul unui tufiş, unde, liniştit şi singur, să pot citi Filocalia, pentru a-mi întări slabele puteri duhovniceşti şi pentru a-mi linişti sufletul răscolit de o teamă fără temei. Într-un loc netulburat de nimeni, am început să-l citesc pe Cuviosul Casian Romanul, în partea a patra a Filocaliei, unde este vorba de cele opt gânduri.

Timp de o jumătate de ceas am citit astfel cu multă bucurie. Deodată, aruncându-mi privirea spre inima pădurii, am văzut un om stând nemişcat în genunchi. M-am bucurat, gândindu-mă că se roagă lui Dumnezeu, şi am reînceput să citesc. După o oră, sau chiar mai mult, m-am uitat din nou la omul necunoscut. Stătea în aceeaşi poziţie,nemişcat, în genunchi.

Aceasta privelişte mi-a umplut inima de umilinţă. Mă gândeam: cât de evlavioşi sunt unii dintre robii lui Dumnezeu! Când cugetam la aceste lucruri, omul care se ruga căzu deodată la pământ, fără să se mai mişte. M-am mirat şi, deoarece stând cu spatele nu-i văzusem faţa, dorind să-l văd, m-am ridicat.

Când m-am apropiat, l-am aflat cuprins de un somn uşor. Părea un flăcău de la ţară, în vârstă de vreo douăzeci şi cinci de ani, cu faţa curată şi trăsături regulate, puţin palid. Îmbrăcat într-un caftan ţărănesc şi încins la mijloc cu o frânghie, au mai avea nimic la el, nici traistă, nici toiag. Auzind zgomotul paşilor mei, se deşteptă şi se ridică de jos. Era un ţăran care lucrase pe moşia unui boier; era din gubernia Smolensk şi venea de la Kiev.

– Şi unde te duci acum? îl întrebai.

– Nici eu nu ştiu, răspunse el, unde mă va duce Dumnezeu.

– Eşti plecat de mult de la curtea boierului?

pagina 45

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: