† Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul/a.

Ianuarie 6, 2010

Filed under: Pelerinul Rus — Micael Nicolas @ 02:32

pagina 37

faţă, atât rama, cât şi sticla şi pervazul s-au sfărâmat în mici bucăţi, risipindu-se cu o groaznică pârâitură. Toată casa s-a zguduit, iar în dosul ferestrei s-au auzit un geamăt de durere, un strigăt şi o zvârcolire. De spaimă,femeia sări în mijlocul camerei şi se prăbuşi pe podea. Eu am sărit involuntar, crezând că s-a deschis pământul sub mine. Am văzut cum doi vizitii au adus în casă un om plin de sânge, aşa că nu i se vedea nici faţa. Acest lucru mai tare m-a înspăimântat. Omul era un curier, care se oprise să-şi schimbe caii aici.

Vizitiul lui, neputând să cârmească bine, în clipa când voia să întoarcă spre poartă, a spart fereastra cu oiştea şi, cum în faţa casei se afla un şanţ, brişcă s-a răsturnat, şi curierul, căzând, şi-a zgâriat adânc capul, lovindu-se de un par ascuţit, cu care era întărită prispa. Curierul a cerut apă, ca să-şi spele rana, şi rachiu. Şi-a spălat-o, a dat un pahar peste cap, apoi a strigat să i se aducă caii. Eu m-am apropiat de el şi i-am zis:

– Cum se poate să pleci cu o durere aşa de mare?

– Un curier nu are vreme să fie bolnav, răspunse el şi plecă în galop.Vizitii au târât muierea, care era în nesimţire, spre sobă, într-un colţ, acoperind-o cu o rogojină, şi au spus:

– Povestea asta i s-a întâmplat dintr-o prea mare spaimă. O să se dezmeticească.Iar supraveghetorul s-a mai dres niţel şi s-a dus să se culce din nou. Eu am rămas singur.Muierea se sculă curând şi începu să umble din colţ în colţ ca o bezmetică şi, în cele din urmă, a ieşit din casă;iar eu, după ce m-am rugat, simţind că mi-au slăbit puterile, mai înainte de a se lumina de ziuă am adormit puţin. Dimineaţa, luându-mi rămas bun de la supraveghetor, am pornit la drum.

Mergeam şi înălţăm rugăciunea mea cu credinţă, cu nădejde şi cu mulţumire către Tatăl îndurărilor şi a toată mângâierea, care m-a izbăvit dintr-o nenorocire atât de apropiată.După şase ani de la această întâmplare, trecând pe la o mănăstire de maici, am intrat în biserică, să mă rog.Stareţa, fiind iubitoare de străini, după Liturghie m-a luat la ea acasă şi a poruncit să mi se dea un ceai.Deodată sosiră la ea pe neaşteptate nişte musafiri. Stareţa a ieşit în întâmpinarea lor, iar pe mine m-a lăsat cu călugăriţele care îngrijeau de chilia ei. O maică smerită care-mi turna ceaiul a trezit în mine curiozitatea de a o întreba:

– Maică, eşti de mult în această mănăstire?

– De cinci ani, răspunse ea. Am fost adusă aici nebună şi Dumnezeu şi-a făcut milă cu mine în această mănăstire. Maica stareţă m-a lăsat să vieţuiesc pe lângă ea şi m-a tuns în monahism.

– Dar din ce pricină ai înnebunit? o întrebai.

– Lucram la o staţie de poştă şi noaptea, pe când dormeam, nişte cai au spart fereastra, iar eu, speriindu-mă,mi-am ieşit din minţi. Rudele mele m-au purtat un an întreg pe la locurile sfinte, dar nu m-am vindecat decât aici.Auzind aceasta, m-am bucurat în sufletul meu şi l-am proslăvit pe Dumnezeu, Care pe toate le întocmeşte cuî nţelepciune pentru mântuirea sufletului nostru.Au mai fost multe întâmplări felurite, am spus eu, adresându-mă binefăcătorului meu. Dacă ar fi să le povestesc pe rând, nu-mi vor ajunge nici trei zile şi trei nopţi, ca să le spun pe toate. Vă voi mai istorisi doar una singură.

Într-o zi senină de vară, am zărit un cimitir lângă drum şi o aşa-numită capelă, adică o biserică mică, şi câteva case care aparţineau sfinţiţilor slujitori. Sunase de Liturghie şi m-am dus şi eu acolo. Tot într-acolo se îndreptau şi oamenii din împrejurimi, iar unii, până să ajungă la biserică, s-au aşezat pe iarbă şi, văzându-mă pe mine că vin grăbit, mi-au zis:

– Nu te grăbi, o să mai stai destul până începe slujba. Aici se slujeşte foarte încet, preotul e bolnăvicios şi slujeşte tărăgănat.Într-adevăr, slujba a durat foarte mult. Preotul care era tânăr, dar foarte slab şi palid, se mişca foarte încet, dar de altfel slujea cu multă evlavie şi simţire, iar către sfârşitul Liturghiei a rostit o predică foarte frumoasă, destul de lămurită, cu privire la cum se dobândeşte dragostea faţă de Dumnezeu.Văzând că sunt străin, preotul m-a chemat la el acasă şi m-a oprit la masă. În timpul mesei i-am zis:

pagina 37

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: