† Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul/a.

Ianuarie 6, 2010

Filed under: Pelerinul Rus — Micael Nicolas @ 02:44

pagina 30

Acest lucru este cu putinţă pentru fiecare om; e destul să se cufunde cu mai multă linişte în inima sa şi să cheme mai mult Numele lui Iisus Hristos care luminează şi atunci va simţi îndată o lumină lăuntrică şi totul îi va fi lămurit, chiar va vedea unele taine ale împărăţiei lui Dumnezeu în această lumină. Ba chiar şi aceasta este o taină adâncă şi care luminează, ca omul să afle puterea de a se adânci în el însuşi, de a se vedea pe sine, de a se desfăta întru conştiinţa de sine, de a se smeri şi de a plânge cu dulceaţă pentru căderea noastră şi pentru voinţa noastră stricată.

A cugeta cu chibzuinţă şi a vorbi cu oamenii nu-i un lucru prea greu şi cu neputinţă de împlinit, căci mintea şi inima au apărut mai înainte de învăţătura şi de înţelepciunea lumească.Dacă există minte, atunci ea poate fi lucrată, fie prin ştiinţă, fie prin experienţă. Dar dacă lipseşte, atunci nici un fel de educaţie nu-ţi poate ajuta.

Tocmai în aceasta stă toată nenorocirea, fiindcă dacă noi suntem departe de noi înşine, ba chiar nici nu prea dorim să ne apropiem de noi înşine, ci fugim neîncetat de întâlnirea cu noi înşine, şi dacă schimbăm adevărul pe nimicuri şi numai gândim să ne ocupăm cu lucruri duhovniceşti sau cu rugăciunea, dar nu avem timp, bătaia de cap sau grijile vieţii neîngăduindu-ne să ne ocupăm cu acestea,atunci pierdem ce este mai important.

Căci ce este mai de seamă sau mai necesar, viaţa veşnică a sufletului, mântuirea lui, sau viaţa trecătoare a trupului, aşa degrabă trecătoare, şi pentru care punem toată silinţa noastră? Iacă aceasta este ceea ce îi aduce pe oameni ori la înţelepciune, ori la prostie.

– Să mă ierţi, frate drag, te-am întrebat nu doar dintr-o simplă curiozitate, ci din dragostea sufletului şi dintr-o creştinească luare-aminte la suferinţa aproapelui, precum şi pentru faptul că acum doi ani am văzut un caz care m-a făcut să-ţi pun întrebarea de mai dinainte.Aşadar, precum îţi spuneam, a venit la mine un cerşetor, cu un buletin de soldat în retragere, bătrân, slab şi aşade sărac, încât era aproape gol şi desculţ. Vorbea puţin şi foarte simplu, ca un ţăran din stepă. Noi l-am primit şi l-am dus la casa săracilor. Peste câteva zile s-a îmbolnăvit foarte tare şi de aceea l-am transportat în acest pavilion. L-am liniştit şi am început să-l îngrijim şi să-l tratăm noi singuri, eu şi soţia mea. În sfârşit, se apropia în mod vădit de moarte. Noi i-am făcut pregătirile, am chemat şi preotul nostru să-l spovedească, să-l împărtăşească şi să-i facă Sfântul Maslu.

În ajunul morţii sale s-a ridicat, mi-a cerut o foaie de hârtie şi o pană,m-a rugat să închid uşa, să nu las pe nimeni să intre până ce nu-şi va scrie testamentul pentru fiul său,rugându-ne să trimitem acest testament, după moartea lui, la Petersburg, la adresa pe care ne-a indicat-o.Am rămas uimit când i-am văzut scrisul, care nu era numai foarte frumos, dar arăta că era un om cult, iar compunerea era admirabilă, dreaptă şi foarte delicată. Mâine am să-ţi citesc testamentul lui, am păstrat o copie.Acestea toate m-au mirat şi mi-au trezit curiozitatea să-l întreb despre originea şi viaţa lui. El m-a obligat prin jurământ să nu destăinuiesc nimănui nimic, înainte de moartea sa, şi mi-a povestit, spre slava lui Dumnezeu,viaţa sa:

– Eu am fost prinţ. Am avut o avere foarte mare şi am dus cea mai elegantă, cea mai luxoasă şi mai risipitoare viaţă. Soţia mi-a murit şi eu trăiam fericit cu fiul meu, care avea serviciul de căpitan în garda regală. Odată,pregătindu-mă să plec la un bal, la o persoană foarte de seamă, am fost foarte supărat pe valetul meu. În plină furie, neputându-mă stăpâni, l-am lovit fără milă în cap şi am dat ordin să fie trimis la el în sat. Acestea s-au întâmplat seara; a doua zi, valetul a murit de congestie cerebrală.Acestea toate s-au muşamalizat, iar eu, după ce pe moment mi-a părut rău de imprudenţa mea, am uitat repede, cu totul, această întâmplare.

După şase săptămâni, valetul care murise a început să mi se arate, mai întâi în vis, în fiecare noapte, tulburându-mă şi mustrându-mă mereu, cu aceste cuvinte, pentru fapta mea: „Om fără conştiinţă, tu eşti ucigaşul meu!” Mai târziu am început să-l văd aievea, în stare de veghe. Cu cât trecea timpul, cu atât mai des mi se arăta, sfârşind prin a mă supăra aproape necontenit.În cele din urmă, împreună cu acesta vedeam şi pe alţi bărbaţi răposaţi pe care îi jignisem prin asprimea mea şi pe femeile pe care le dusesem în ispită.

Toţi aceştia mă mustrau neîncetat şi nu-mi dădeau pace, astfel că numai puteam nici să dorm, nici să mănânc, nici să mă ocup cu ceva.Puterile mi se sleiseră cu desăvârşire şi mi se lipise pielea de oase, de slăbiciune. Toată silinţa medicilor celor mai iscusiţi nu mi-a putut ajuta cu nimic. Am plecat în ţări străine ca să mă tratez şi, după un tratament de jumătate de an, nu m-am simţit cu nimic mai bine, iar vedeniile care mă chinuiau se înmulţeau mereu, fără milă.

pagina 30

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: