† Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul/a.

Ianuarie 6, 2010

Filed under: Pelerinul Rus — Micael Nicolas @ 03:12

pagina 23

În acest fel, nici eu nu ştiu cum, tot repetând după el, am învăţat după oarecare vreme să citesc. Şi, în sfârşit, când bunicul n-a mai văzut bine, adesea mă punea să-i citesc din Biblie, iar el asculta şi mă îndrepta. Nu arareori se oprea la noi secretarul comunei, care avea un scris foarte frumos. Mă uitam la el şi-mi plăcea cum scria. Tot uitându-mă după el, am început să rotunjesc literele,iar el îmi arăta cum să scriu, îmi dădea cerneală şi hârtie, îmi ascuţea penele. Astfel am învăţat şi să scriu.Bunicul era bucuros de acest lucru şi mă povăţuia în acest fel:

– Iată cum Dumnezeu ţi-a descoperit cititul şi scrisul. Mulţumeşte-i Domnului pentru aceasta şi roagă-te mai des.Astfel noi mergeam la toate slujbele bisericii, iar în casă ne rugam foarte des. Mă punea să zic: „Miluieş-te-mă,Dumnezeule”, iar el cu bunica băteau metanii sau stăteau în genunchi. In sfârşit, când am împlinit 17 ani,bunica a murit. Bunicul mi-a zis:

– Noi am rămas fără gospodină în casă şi nu putem să ne gospodărim fără o muiere. Fratele tău mai mare a luat-o razna. Aş vrea să te însor.Eu am refuzat pentru că mă ştiam infirm, dar bunicul a insistat şi m-a însurat. Mi-a ales o fată serioasă şi bună,de 20 de ani. A trecut un an şi bunicul s-a îmbolnăvit de moarte. Chemându-mă, şi-a luat rămas bun şi mi-azis:

– Îţi dau casa mea şi toată moştenirea. Trăieşte cinstit, nu înşela pe nimeni şi, mai presus de toate, roagă-te lui Dumnezeu, căci toate sunt de la El. Nu-ţi pune nădejdea în nimic în afară de Dumnezeu! Mergi la biserică,citeşte Biblia şi ne pomeneşte pe noi, pe mine şi pe bunicăta! Uite, îţi dau şi bani, o mie de ruble; păstrează-i,nu-i cheltui fără rost, dar nici zgârcit să nu fii, dă săracilor şi bisericilor lui Dumnezeu.Astfel a murit şi el, şi eu l-am înmormântat. Fratele meu mă invidia pentru că bătrânul îmi lăsase mie averea şi curtea. Se mânia pe mine şi atât de mult l-a întărâtat vrăjmaşul, încât gândea să mă omoare.

Într-o noapte, pe când dormeam şi nu era nici un călător, a spart camera unde se păstrau banii, i-a scos din ladă şi a incendiat magazia. Noi ne-am trezit doar când toată casa şi curtea erau cuprinse de flăcări, reuşind cu greu să scăpăm pe fereastră, numai cu ceea ce era pe noi. Biblia se afla sub cap şi am luat-o. Uitându-ne cum ardea casa, vorbeam între noi: „Slavă Domnului, bine că am salvat Biblia”.

Aveam cu ce să ne mângâiem în amărăciunea noastră.Astfel ne-a ars toată averea. Fratele meu a plecat de la noi, fără să ştim încotro. De-abia mai târziu am aflat,când a început să cheltuiască şi să se laude că a furat banii şi a dat foc casei.Noi am rămas goi şi desculţi, adevăraţi cerşetori. Am împrumutat cu chiu, cu vai nişte bani şi ne-am făcut o colibă, unde trăiam ca nişte oameni săraci lipiţi pământului. Soţia mea se pricepea bine la lucrul de mână: ţesea, toarcea, cosea, lua de lucru de la oameni, se ostenea zi şi noapte, hrănindu-mă pe mine, iar eu, din pricina infirmităţii mele, nu eram în stare măcar să împletesc o opincă din coajă de tei.

Ea torcea, ţesea, iar eu şedeam lângă dânsa şi citeam din Biblie. Ea asculta şi uneori plângea. Eu o întrebam: De ce plângi, să-i dăm slavă lui Dumnezeu că trăim! Atunci ea îmi răspundea: „In Biblie sunt toate aşa bine scrise, încât te smeresc până la lacrimi.”Ne aduceam aminte de porunca bunicului şi o urmam: posteam adeseori, în fiece dimineaţă citeam Acatistul Maicii Domnului şi noaptea băteam câte o mie de metanii, ca să nu fim ispitiţi. Şi astfel am trăit liniştiţi doi ani.

Dar ceea ce este surprinzător e că, deşi nu aveam idee de rugăciunea lăuntrică care se săvârşeşte în inimă, deşi nu auzisem niciodată de lucrarea ei, ci ne rugam simplu, doar cu gura, şi băteam la metanii fără nici un tâlc, ca nişte buşteni, totuşi exista o plăcere de a face rugăciunea, iar rugăciunea, chiar lungă, exterioară şi fără sens,nu ni se părea grea, ci o făceam cu bucurie.

Se vede că e adevărat ceea ce mi-a spus un duhovnic, că există înăuntrul omului o rugăciune tainică, despre care nici el însuşi nu ştie cum se produce singură, de la sine, în suflet, într-un chip necunoscut şi trezeşte către rugăciune, pe care fiecare o face cum poate şi cum ştie.

După doi ani de viaţă trăită în acest fel, deodată soţia mea s-a îmbolnăvit, fiind cuprinsă de o puternică febră,iar, după ce s-a împărtăşit, a doua zi a murit. Am rămas singur, singurel. De lucrat, nu puteam lucra nimic.Eram nevoit să umblu prin lume, dar mi-era ruşine să cer de pomană. Pe deasupra, m-a năpădit o tristeţe atât de mare, pricinuită de moartea soţiei mele, încât nu ştiam încotro s-o apuc.

De se întâmpla să intru în colibă şi să văd îmbrăcămintea ei sau vreun lucru oarecare, începeam să plâng în hohote, până cădeam jos leşinat. Din pricina mâhnirii, n-am mai putut suporta să locuiesc în colibă şi de aceea am vândut-o cu douăzeci de ruble, iar îmbrăcămintea mea şi a soţiei am împărţit-o săracilor. Datorită infirmităţii mele, am căpătat un buletin de dispensă pe termen nelimitat şi, luându-mi îndată iubita mea Biblie, am pornit unde-am văzut cu ochii. Ieşind în drum, mă gândeam încotro s-o apuc. „Mă voi duce mai întâi de toate la Kiev, să mă închin plăcuţilor lui Dumnezeu şi să cer ajutorul lor în necazul meu.”

pagina 23

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: