† Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul/a.

Ianuarie 6, 2010

Pelerinul Rus

Filed under: Pelerinul Rus — Micael Nicolas @ 03:16

pagina 21

– Cel puţin scrie pentru mine cuvântul pe care l-ai citit acum şi o să-ţi plătesc.

– Nu-mi trebuie plată, o să-ţi copiez cuvântul aşa, din dragoste, numai să-ţi dea Dumnezeu râvnă pentru rugăciune.Am transcris îndată cu plăcere cuvântul pe care i l-am citit. Vechilul i l-a citit soţiei sale şi le-a plăcut amândurora. După aceea, mă chemau uneori la ei acasă. Mă duceam cu Filocalia şi le citeam, iar ei, şezând lângă un pahar de ceai, ascultau. Odată m-au oprit să prânzesc cu ei. Soţia vechilului, o bătrânică prietenoasă,şedea cu noi Şi mânca peşte fript. Din nebăgare de seamă, s-a înecat cu un os. Cu toate ajutoarele care i s-au dat, osul n-a putut fi scos nicidecum. Ea simţea o durere puternică în gât, iar peste două ceasuri a căzut la pat.Vechilul a chemat doctorul, care se afla la 30 de verste, iar eu m-am dus acasă trist din cauza acestei întâmplări.Noaptea, într-un somn uşor, am auzit glasul duhovnicului meu, fără a-l vedea. Glasul lui îmi spuse:

– Stăpânul tău te-a vindecat, iar tu n-o ajuţi pe soţia vechilului? Dumnezeu ne-a poruncit să fim părtaşi la durerea aproapelui.

– Aş ajuta-o cu bucurie, dar cum? Nu cunosc nici un mijloc.

– Uite ce să faci: de când era mică ea are un adevărat dezgust, o mare scârbă faţă de untdelemn. Nu numai că nu-l foloseşte, dar nu poate să-i sufere nici măcar mirosul, căci îi vine greaţă. De aceea să-i dai să bea o linguriţă de untdelemn. Ea o să înceapă să verse şi va arunca osul afară, iar untdelemnul va unge rana din gât,pe care a făcut-o zgârietura osului şi astfel se va vindeca.

– Dar cum o să-i dau untdelemnul, dacă ea se îngreţoşează de el? N-o să-l bea!

– Tu spune-i vechilului să o ţină de cap şi să-i toarne deodată în gură, chiar cu forţa.Deşteptându-mă, m-am dus imediat la vechil şi i-am povestit toate cu de-amănuntul. El mi-a spus:

– Ce-o să facă untdelemnul tău? Uite că horcăie şi aiurează, ba i s-a umflat şi gâtul. Dar, hai să încercăm!Untdelemnul tău este un leac nevătămător, chiar dacă n-o să ajute.El turnă într-un păhăruţ puţin untdelemn şi silirăm bolnava să-l înghită. Îndată a început să verse cu putere, şi osul a fost aruncat afară amestecat cu sânge. Bolnava s-a uşurat şi a adormit îndată, cuprinsă de un somn greu.Dimineaţa am venit s-o cercetez şi am văzut-o stând liniştită lângă un pahar cu ceai, mirându-se împreună cu bărbatul ei de vindecare, de cum mi s-a spus în vis că ei nu-i place untdelemnul, lucru pe care nu-l ştia nimeni,în afară de ei doi. Între timp sosi şi doctorul. Nevasta vechilului i-a povestit tot ce s-a întâmplat cu ea, iar eu i-am povestit cum ţăranul mi-a tămăduit picioarele. Ascultându-mă, doctorul a zis:

– Nici primul, nici al doilea caz nu sunt de mirare. În amândouă cazurile a lucrat puterea naturii înseşi. Totuşi, ca să nu uit, le voi nota.Doctorul a scos creionul şi a însemnat în carnetul său de note.Curând după aceasta s-a răspândit vestea prin toate părţile că sunt înainte văzător, doctor şi vrăjitor. Din toate părţile au venit la mine să mă cerceteze tot felul de oameni, cu diferitele lor treburi şi întâmplări. Îmi aduceau daruri, începând să mă cinstească şi să mă fericească. Timp de o săptămână am răbdat toate acestea, însă m-a cuprins teama să nu cad în slavă deşartă, aşa încât am plecat de acolo noaptea, în taină.Am pornit din nou pe drumul meu singuratic, simţind o mare uşurare, de parcă mi se luase un munte de pe umeri.

Rugăciunea mă mângâia din ce în ce mai mult, iar uneori inima mea parcă fierbea de nesăturata dragoste pentru Iisus Hristos; din acest clocot dulce parcă mi se revărsa putere în toate încheieturile mele, ca nişte pârâiaşe mângâietoare. Pomenirea lui Iisus Hristos mi s-a întipărit atât de puternic în minte, încât,cugetând la întâmplările evanghelice, parcă le vedeam înaintea ochilor Şi plângeam de bucurie. Uneori simţeam în inimă o bucurie aşa de mare, încât nu o pot spune în cuvinte.

pagina 21

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: