† Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul/a.

Ianuarie 6, 2010

Filed under: Pelerinul Rus — Micael Nicolas @ 03:22

pagina 17

Fata mi-a primit sfatul cu luare-aminte şi a început să facă astfel, cu toată simplitatea. Şi ce credeţi? După o vreme destul de scurtă, mi-a mărturisit că s-a deprins cu rugăciunea lui Iisus, că simte o neîncetată bucurie de a se îndeletnici cu aceasta – dacă i-ar fi cu putinţă, chiar necontenit -, căci atunci când se roagă simte o mare plăcere, iar după ce sfârşeşte, de asemenea, bucurie şi dorinţa de a reîncepe rugăciunea. M-am bucurat de acest lucru şi am sfătuit-o să continue şi mai mult rugăciunea în numele lui Iisus Hristos.Se apropia sfârşitul verii.

Mulţi dintre cei ce veneau la biserică începuseră să vină la mine nu numai ca să le citesc câte ceva, ci şi ca să le dau sfaturi pentru diferitele necazuri ale vieţii şi chiar ca să prezic pierderile şi pagubele lor. Se vede că unii mă socoteau vrăjitor. În sfârşit, şi fata despre care v-am vorbit a venit tristă la mine, ca să ceară un sfat: Nu ştia ce să facă, căci tatăl ei se gândise s-o mărite împotriva voinţei ei cu un rascolnic dintre cei ce nu au preoţi şi că nu-i va cununa un preot, ci un ţăran.

– Ce fel de cununie legiuită va mai fi, se jeluia ea, căci asta e totuna cu desfrânarea. Aş vrea să fug unde-oi vedea cu ochii.Eu i-am zis:- Dar unde-ai să fugi, căci or să te găsească? În vremea de acum nu te poţi ascunde nicăieri, fără acte. Te vor găsi oriunde. Mai bine roagă-te cu mai multă stăruinţă lui Dumnezeu, pentru ca El, cu judecăţile Sale, să nimicească gândul tatălui tău şi să-ţi păzească sufletul de păcat şi de eres. Acest lucru va fi mai de nădejde decât fuga ta.Vremea trecea, iar gălăgia, precum şi smintelile lor îmi deveniseră de nesuferit. În sfârşit, terminându-se şi vara, m-am hotărât să las biserica şi să-mi continuu, ca mai înainte, calea.

Preotul a încercat să mă oprească,spunându-mi că aceasta e viaţa care mi se potriveşte cel mai bine, că le sunt folositor, însă fără sorţi deizbândă.După ce am străbătut vreo zece verste, m-am oprit într-un sat ca să dorm. În casa în care am poposit, era un ţăran tare bolnav şi i-am sfătuit pe cei ce-l îngrijeau să-l împărtăşească cu Sfintele Taine ale lui Hristos. Ei au primit sfatul meu şi spre dimineaţă au trimis după preotul din sat. Am rămas să-i aştept şi să mă rog. Am ieşit afară, în drum, m-am aşezat pe o prispă şi am aşteptat să-l întâmpin pe preot. La un moment dat, a ieşit pe neaşteptate, dintr-o curte, acea fată care se ruga în biserica „mea”, alergând către mine.

– Cum ai nimerit aici? o întrebai.

– Au făcut tocmeala ca să mă dea după rascolnic şi eu am fugit, zise, închinându-se la picioarele mele. Ai milă de mine, ia-mă cu tine şi du-mă într-o mănăstire de maici. Eu nu vreau să mă mărit. Voi trăi în mănăstire si acolo voi rosti rugăciunea lui Iisus. Pe tine te vor asculta şi mă vor primi acolo.

– Unde vrei să te duc? Prin părţile acestea eu nu cunosc nici o mănăstire de maici şi, apoi, cum să merg cu tine,când tu n-ai nici buletin? În primul rând nu te vor primi nicăieri şi apoi nici n-ai să te poţi ascunde în vremurile astea undeva, căci or să te prindă de îndată. Or să te trimită din post în post până la tine în sat, ba chiar or să te pedepsească pentru vagabondaj. Du-te mai bine acasă şi te roagă lui Dumnezeu. Iar dacă nu vrei să te măriţi, atunci prefăte că ai o neputinţă. Aceasta se numeşte prefăcătorie mântuitoare.

Aşa s-au prefăcut mama Sfântului Clement şi cuvioasa Marina, care s-au mântuit în mănăstire de călugări, precum şi mulţi alţii.În timp ce noi şedeam de vorbă, am văzut o căruţă cu doi cai, având în ea patru ţărani, oprindu-se deodată în faţa noastră; fata a fost înhăţată şi aruncată în teleagă, pornind mai departe cu unul dintre ei. Ceilalţi trei mi-au legat mâinile şi m-au mânat înapoi în satul în care îmi petrecusem vara. În ciuda cuvintelor mele de apărare, ei strigau mereu:

– O să-ţi arătăm noi, sfinţişorule, cum sunt pedepsiţi cei ce ademenesc fetele! Spre seară am fost dus la arest. Aici oamenii legii mi-au băgat picioarele în lanţuri şi m-au închis până dimineaţa, când urmau să se adune să mă judece. Preotul, aflând că mă aflu la închisoare, a venit să mă cerceteze. Mi-a adus de mâncare, m-a mângâiat şi mi-a făgăduit că îmi va lua apărarea şi că va spune ca un părinte duhovnicesc că nu am apucăturile de care mă învinuiesc ei.Judecătorul a ajuns abia a doua zi seara şi s-a oprit la deputat. I s-au raportat cele întâmplate. Ei porunci ca săse strângă adunarea de judecată, iar pe mine să mă ducă la judecătorie. Am intrat. Stăteam şi aşteptam.Judecătorul se aşeză cu autoritate la masă, cu pălăria pe cap şi răcni:

pagina 17

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: