† Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul/a.

Ianuarie 6, 2010

Filed under: Pelerinul Rus — Micael Nicolas @ 03:24

pagina 15

M-am dus la han şi am cerut să fiu găzduit peste noapte. Am intrat în casă. În colţul din faţă şedeau la masă două persoane: un bătrân şi un om gras, de vârstă mijlocie, amândoi părând, după înfăţişare, oameni cu carte.L-am întrebat pe ţăranul care le păzea caii cine sunt. El mi-a spus că bătrânul este învăţător, iar cel de vârstă mijlocie, grefier; amândoi, de neam bun. Îşi duceau caii la iarmaroc, la vreo 20 de verste de locul acela.După ce am stat câtva timp, am cerut un ac cu aţă, m-am apropiat de lumânare şi am început să-mi cos metaniile rupte. Grefierul se uită la mine şi-mi zise:

– Se vede că ai bătut metanii cu multă râvnă, că le-ai si rupt.

– Nu le-am rupt eu, ci lupul.

– Cum, nu cumva şi lupul se roagă?

Eu le-am povestit amănunţit cum s-au petrecut lucrurile si cât de preţioase sunt pentru mine aceste metanii.Grefierul râse din nou şi vorbi:

– Voi, cei pierde-vară, vedeţi întotdeauna minuni! Ce lucru sfânt mai e şi ăsta? Pur şi simplu lupul s-a speriat şi a plecat, căci şi câinii, şi lupii se tem de lovituri. Câte se mai întâmplă, şi-acum înseamnă să credem că toate sunt minuni?Auzind acestea, învăţătorul începu să discute cu dânsul:

– Nu te pripi! Dumneata nu poţi pricepe. Eu însă văd în istorisirea acestui ţăran o dublă taină, a naturii simţite şi a celei duhovniceşti.

– Cum aşa? întrebă grefierul.

– Păi, să vezi. Deşi nu ai studii înalte, totuşi ai binevoit să înveţi măcar istoria sfântă a Noului şi Vechiului Testament pentru uzul şcolarilor. Îţi aduci aminte că, pe când Adam, primul om, se afla într-o sfântă stare de nevinovăţie, toate animalele şi fiarele îi erau supuse. Ele se apropiau cu frică de Adam şi el le punea nume.Părintele căruia i-au aparţinut aceste metanii a fost cu siguranţă sfânt; dar ce înseamnă sfinţenia? Nimic altcevadecât o întoarcere, prin nevoinţă, la starea de nevinovăţie a primului om, întoarcere ce se petrece în sufletul omului păcătos. Când se sfinţeşte sufletul, se sfinţeşte şi trupul. Metaniile s-au aflat întotdeauna în mâini sfinte.Ca urmare, prin atingerea mâinilor lui şi printr-o emanaţie de sfinţenie, li s-a altoit o putere sfântă, ca puterea stării de nevinovăţie a primului om. Iată taina naturii duhovniceşti… Toate animalele simt această putere prin mijlocirea mirosului, căci nasul tuturor fiarelor este cea mai de seamă unealtă a simţurilor. Iată care este taina naturii simţite…

– Voi cei învăţaţi vorbiţi numai de putere şi înţelepciune; cu noi, cei simpli, e mult mai clar: torni un pahar de votcă şi-l dai pe gât, vine şi puterea, spuse grefierul în timp ce se îndreptă spre tejghea.

– Asta-i treaba dumitale, spuse dascălul, cât despre cunoştiinţele ştiinţifice, lasă-le celor învăţaţi.Mi-a plăcut cum a vorbit învăţătorul. Apropiindu-mă de el, i-am povestit cum mi s-a arătat în vis duhovnicul,cum m-a învăţat şi cum mi-a însemnat cu cărbunele pe Filocalie. Învăţătorul a ascultat toate acestea cu luarea minte,în timp ce grefierul, întins pe bancă, mormăia:

– Adevărat e că cine citeşte prea mult Biblia se scrânteşte. Aşa este! Unde s-a văzut ca o nălucă să facă noaptea semne prin cărţi? Ornul ăsta pur şi simplu a trântit cartea pe podele pe când dormea şi a murdărit-o cu funingine. Şi, iată, minunea-i gata! Ei, frate, am mai văzut eu ca alde tine!Mormăind aceste cuvinte, s-a întors spre perete şi a adormit.M-am adresat învăţătorului, zicând:

– Dacă vreţi, vă arăt chiar cartea pe care se află semnul adevărat, şi nu o murdărie de funingine.Am scos din traistă Filocalia şi i-am arătat-o, spunându-i:- Mă minunez cum un suflet fără trup a putut să ia cărbunele şi să scrie.

pagina 15

Anunțuri

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: