† Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul/a.

Ianuarie 6, 2010

Filed under: Pelerinul Rus — Micael Nicolas @ 03:27

pagina 13

De aceea am dorit foarte mult să am această lucrare, potrivit poruncii lui Dumnezeu dată prin Apostol: „Râvniţi însă la darurile cele mai bune” (I Cor. 12, 31) şi iarăşi, „Duhul să nu-l stingeţi” (I Tes. 5, 19).

M-am tot gândit cum să fac; nu pot înţelege cu mintea mea, nici nu ştiu cine o să mă povăţuiască. Voi începe să-L rog stăruitor pe Dumnezeu, poate că Domnul mă va înţelepţi cumva. După aceasta, zile şi nopţi întregi n-am făcut nimic decât să mă rog neîncetat, fără să întrerup deloc rugăciunea. Gândurile s-au mai liniştit şi curând am visat că mă aflu în chilia răposatului meu duhovnic şi că el îmi tâlcuieşte Filocalia, zicându-mi:„Această sfântă carte e plină de o mare înţelepciune. Ea este o tainică vistierie de înţelegere ascunsă a înţelepciunii lui Dumnezeu. Nu oriunde, nu oricine o poate pricepe.

Totuşi, pe măsura fiecăruia dintre cei ce caută să o înţeleagă, conţine toate cele potrivite: pentru cei înţelepţi învăţături înţelepte, pentru cei simpli,învăţături simple. De aceea, voi cei simpli trebuie s-o citiţi nu în ordinea în care sunt aşezate în ea cărţile Sfinţilor Părinţi, una după alta. Acolo, această ordine este o ordine teologică, dar cineva care vrea să înveţe rugăciunea lăuntrică, din Filocalie, trebuie să citească în ordinea următoare:

1. Scrisoarea lui Nichifor Monahul (în două părţi);

2. Cartea Sfântului Grigorie Sinaitul, afară de unele capitole scurte;

3. Sfântul Simeon Noul Teolog, despre cele trei chipuri ale rugăciunii şi cuvântul despre credinţă;

4. Cartea Sfinţilor Calist şi Ignatie.La aceşti Părinţi se găsesc îndrumări şi învăţături complete despre rugăciunea lăuntrică a inimii, pe înţelesul oricui.De voieşti poveţe şi mai lămurite, atunci caută în partea a patra, chipul rugăciunii pe scurt, scrisă de Sfântul Calist, Patriarhul Constantinopolului.

”În vis eu ţineam în mâinile mele Filocalia şi am început să caut îndrumarea dată, dar nu puteam s-o găsesc defel, fiind agitat. Părintele, întorcând câteva file, mi-a zis: „Uite-o, am să ţi-o însemnez” şi ridicând un cărbunede pe pământ a făcut un semn pe marginea cărţii, în dreptul textului. Ascultam cu luare-aminte tot ceea ce-mi spunea stareţul şi căutam să memorez cât mai amănunţit.

M-am deşteptat şi, cum nu se luminase încă de ziuă, stăteam culcat şi repetam în mintea mea toate cele văzute în vis, gândindu-mă la cele spuse de duhovnic. În sfârşit, am început să cuget: Dumnezeu ştie, oare mi s-a arătat sufletul răposatului părinte sau mi s-au întocmit astfel propriile gânduri, fiindcă mă gândeam adesea şi mult la Filocalie şi la duhovnicul meu?

Cu această nedumerire m-am sculat pe când începea să se lumineze şi ce să vezi? Pe piatra care în bordeiul meu ţinea loc de masă, era deschisă Filocalia chiar în acel loc pe care mi-l arătase părintele şi care era însemnat cu cărbunele, întocmai cum am văzut în vis. Chiar şi cărbunele se afla lângă carte; acest lucru m-a uimit, căci mi-aduceam aminte precis că de cu seară cartea mea se afla închisă, lângă căpătâi, şi tot aşa de bine ştiam că mai înainte nu se afla nici o însemnare pe locul arătat.

Această întâmplare m-a încredinţat de realitatea visului meu şi de viaţa plăcută lui Dumnezeu pe care a avut-o fericitul părinte. M-am apucat să citesc Filocalia după rânduiala exactă ne care mi-o arătase. Am citit-o o dată, am citit-o şi adoua oară. Îmi încălzeam sufletul întru bucuria şi osârdia de a încerca prin lucrare tot ceea ce citeam. Mi s-a descoperit pe înţeles şi limpede ce însemnă rugăciunea lăuntrică ce mijloace trebuie folosite pentru dobândirea ce decurge din ea, cum îndulceşte ea sufletul şi inima, cum putem cunoaşte dacă această îndulcire vine de la Dumnezeu, ori de la fire, ori din înşelarea diavolilor.

Mai întâi de toate m-am apucat să caut locul inimii, după învăţătura Sfântului Simeon Noul Teolog. Închizând ochii, mă uitam cu mintea, adică cu închipuirea, în inimă, voind să-mi înfăţişez cum se află ea în partea stângă a pieptului şi ascultam bătăile ei cu luare-aminte. Făceam aceasta timp de o jumătate de oră, de câteva ori pe   zi. La început nu observam nimic, în afară de întuneric. Apoi, nu mult după aceasta, a început să mi se înfăţişeze inima, să mi se arate mişcările din ea.

Mai departe, am început să introduc şi să scot rugăciunea lui Iisus, o dată cu răsuflarea, în inimă, după învăţătura Sfinţilor Grigorie Sinaitul, Calist şi Ignatie, adică, trăgând în mine aerul cu privirea minţii în inimă, ziceam „Doamne Iisuse Hristoase”, iar slobozind aerul ziceam„miluieşte-mă”.

pagina 13

Anunțuri

51 comentarii »

  1. Poate puteti sa atanjati cartea ca aici: http://prieteniisfmunteathos.wordpress.com/2007/12/28/pelerinul-rus/

    Am citit primele 4 capitole si, apoi citind din Pateric, din lucrarea despre Rugaciunea lui Iisus, am concluzionat ca „pelerinul rus” este un bun invatator pentru cei care se straduiesc din exterior ca „inima sa arda de caldura lui Dumnezeu”.

    Comentariu de Un crestin — Februarie 17, 2010 @ 13:18 | Răspunde

  2. As putea sa o aranjez asa cum mi-ai cerut,dar nu vad avanjatul dintr-o asemenea aranjarea,oricum e bine sa cititi cartea de la inceput la sfarsit .

    Comentariu de Micael Nicolas — Februarie 17, 2010 @ 19:21 | Răspunde

  3. Am dat link-ul respectiv pentru ca eventualii vizitatori sa poata gasi si alte lucruri interesante legate de subiectul respectiv. Acolo interfata e mai prietenoasa.
    Oricum, succes!

    Comentariu de Un crestin — Februarie 18, 2010 @ 09:10 | Răspunde

  4. Inca ceva… Nu „Pelerinul rus” e baza, nici alta scriere omeneasca.

    Comentariu de Un crestin — Februarie 18, 2010 @ 09:13 | Răspunde

  5. Sincer sa fiu frate,nici eu nu stiu exact cum vreau sa-l fac sa arate acest site,pur si simplu inainte de Craciunul ce tocmai a trecut,cautand informatii despre rugaciunea inimii am dat peste Pelerinul rus pe Scribd.Com,l-am descarcat si l-am citit .Mi-a parut foarte interesanta cartea si din acea zi am reinceput sa practic rugaciunea inimii,si de aici pana a pune bazele acest site,care e de fapt un blog(diferenta dintre un web-site si un blog fiind destul de mare,in sensul ca pe un blog ai comenzi destul de limitate,nu pot sa fac tot ceea ce vreau eu sau ce-mi sugerezi tu)nu a mai fost decat un pas.
    Plus ca am mari lacune in pregatirea profesionala,dat fiind ca nu sunt un teolog sau mai stiu eu ce,sunt un simplu mirean…
    Oricum idee de baza al acestui site este aceea de a populariza anumite carti sau scrierii foarte pretioase despre rugaciunea inimii si mistica crestina,ca persoanele care doresc sa aprofundeze aceasta latura a crestinismului,sa aibe totusi un punct de referinta .
    Oricum apreciez interesul tau si chiar te rog sa-mi propui carti pe care ti-ar face placere sa le gasesti copiate si aici.
    Doamne ajuta !

    Comentariu de Micael Nicolas — Februarie 18, 2010 @ 17:45 | Răspunde

  6. Daca cunosti si vreun site unde as putea gasi niste icoane frumoase,gen „Înfricoşătoarea judecată” ar fii foarte bine,ca parca as schimba anumite icoane din partea dreapta al acestui site ?

    Comentariu de Micael Nicolas — Februarie 18, 2010 @ 17:49 | Răspunde

  7. Te rog sa ma ierti ca m-am comportat astfel cu domnia ta, considerandu-te un teolog dornic sa dea sfaturi altora. Eu sunt un cautator de Dumnezeu, care am alergat multi ani sa cunosc omul, produs al diverselor doctrine religioase. Dar simteam ca nu gasesc ceea ce caut si pana la urma am ajuns sa nu mai pot face nimic fara sa ma rog lui Dumnezeu sa ma calauzeasca. In final i-am cerut lui Dumnezeu un indrumator spiritual. Asa am ajuns sa aflu si eu despre Rugaciunea Inimii, fara sa fiu chiar constient de importanta ei la inceput. Nu stiu daca eu procedez corect, dar ii cer indrumare lui Dumnezeu cum sa procedez sau sa practic. Daca citesc, o fac doar ca compar ceea ce eu simt cu ceea ce au simtit cei care au stapanit rugaciunea. Stiu ca ai posibilitati restranse intr-un blog. Oricum, initiativa este foarte buna. Ar fi bine sa promovezi blog-ul, mai ales pe forumuri crestine, sa sigur sunt multe persoane care practica rugaciunea inimii. Daca aflu despre despre un site cu icoane deosebit, cu cea mai mare placere!
    Arata bine blog-ul, important este sa existe utilizatori interesati de tema. Poate mai tarziu o rubrica unde fiecare sa spuna cam ce ar dori sa se mai discute pe tema respectiva…
    Spre exemplu, mie mi-ar place sa se dezbata din Filocalia despre aceasta rugaciune, dar nu stiu cam in ce ordine ar fi indicat.
    Doamne ajuta!

    Comentariu de Un aspirant spre smerenie — Februarie 19, 2010 @ 09:13 | Răspunde

  8. Din intelepciunea parintelui Arsenie Boca, ca tot vorbim despre studii pe tema de…DUMNEZEU:

    http://www.razboiulnevazut.org/articol/78/Despre-invatatura-adevarului

    „O, Adevar, care Dumnezeu esti, fa sa fiu una cu Tine intr-o dragoste vesnica. In Tine salasluieste tot ceea ce doresc, tot ceea ce vreau. Toti invatatii sa taca, toata faptura sa amuteasca in fata Ta, graieste-mi numai Tu.”

    Comentariu de Un aspirant la smerenie — Februarie 19, 2010 @ 12:22 | Răspunde

  9. E ok,frate,chiar mi-ai sugerat niste schimbari foarte inspirate si bune,pe care voi incerca cat de curand sa le pun in practica pe acest blog/site,iar cat priveste dezbaterea aceastui subiect din propriile noastre experiente,cred eu ca vor fii foarte utile.
    Referitor la promovarea acestui site trebuie sa recunosc ca nu am o strategie prestabilita,dar daca persoane ca tine vor spune si la alti despre existenta acestui site,cred eu ca vom avea cu totii de castigat.
    Crede-ma,cand am conceput intaia oara idea despre cum ar trebui sa arate acest site,nu m-am gandit ca o sa se dezvolte in aceasta maniera frumoasa,zic eu,ca pana acum.O singura dorinta mai am,ca site-ul sa devina cu adevarat complet,si anume,caut Prohodului Domnului in greaca veche,pe care mi-as dori mult de tot sa-l pun in meniul lateral langa icoane,ca astfel deschizand doua pagini al acestui site,intr-una sa asculti muzica cutremuratoare a Prohodului,iar in cealalanta sa continui lectura .
    Ar fii frumos ! Sper sa reusesc sa fac si acest lucru ! Numai bine !

    Comentariu de Micael Nicolas — Februarie 19, 2010 @ 17:47 | Răspunde

  10. Nu pot sa iti recomand blog-ul, deoarece nu am cui. Nu mai stau pe Mess si nici nu mai colind pe forumuri de mult timp. Chiar si bantuitul acesta pe Net(Indiferent ca are un scop spiritual, mi se pare pierdere de vreme). „Un gram de practica, valoreaza cat tone de teorie.”

    Comentariu de Un aspirant la Smerenie — Februarie 24, 2010 @ 12:30 | Răspunde

  11. Frumos zis ! Mai cu seama ultima parte .Îţi doresc atunci mai multe grame de practică !
    Referitor la prima parte,ar fii bine totusi sa lasi adresa blogului pe care il mentionezi mai sus,nu numai pentru mine ,cat mai ales pentru potentialii vizitatori ai acestui site .
    Poate am fost prea laconic cu tine si de aceea poate am parut rautacios,numai ca ridici probleme serioase si grele care pe mine ma cam depasesc si nu stiu ce sa-ti raspund,de aceea ma si abtin in ati raspunde la fiecare mesaj al tau .
    Sunt nou in ceea ce fac,sunt singur in ceea ce fac,exceptandu-l aici pe Dumnezeu caruia ii cer sa nu ma lase sa smintesc lumea,dat fiind ca n-am pregatirea teologica,spirituala si chiar intelectuala sa implinesc un asemenea proiect .
    Cand am avut inspiratia sa creez acest blog/site,am facut-o in special cu gandul si cu speranta ca astfel voi avea ocazia sa citesc toate aceste carti pe care le-am copiat aici si sper sa continui acest lucru,in niciun caz sa ma aventurez si sa incep sa dau sfaturi oamenilor privitor la Rugaciunea Inimii.
    Am 33 de ani si am doar 8 clase primare si pe deasupra mai sunt si o persoana cu handicap,in concesinta sper ca intelegi de ce doresc sa fiu cat mai putin activ in comentari pe acest site .
    Numai bine !

    Comentariu de Micael Nicolas — Februarie 24, 2010 @ 17:36 | Răspunde

  12. Nu prea cred ceea ce spui in legatura cu tine si nici nu ma intereseaza cate clase ai, ce pregatire teologica, intelectuala sau spirituala. Eu stiu doar ca nu conteaza deloc aceasta cand este vorba de practicarea rugaciunii. Apoi, nu cred ca exista o evolutie, adica trebuie sa depui o munca in rostirea ei neincetata(ca si cei care practica meditatii gen yoga. Ca si ei tot asa gandesc ca si unii practicanti ortodocsi, cu deosebirea ca rostesc altceva).

    Cat ma priveste pe mine, nu stiu de ce ma consideri asa cum ma consideri! Ti-am spus ca am umblat pe la toate bisericile crestine si secte sau alte religii, cautand. Am pierdut totul, ramanadu-mi doar Rugaciunea si Dragostea catre Dumnezeu Tatal.
    Si cum imi place mult sa practic rugaciunea, dedicam fiecare activitate lui Dumnezeu si nu uitam sa cer sa se faca Voia Sa. Imi place sa traiesc in Duhul Rugaciunii si in Dragostea Tatalui.

    Tot facand astfel, Dumnezeu m-a dus la biserica la un Schit. M-am trezit apoi ca vreau sa vorbesc cu Parintele si nu il mai slabeam deloc. Nici eu nu stiam ce am. Ii povesteam despre mine, despre peregrinarile mele, depre faptul ca vorbesc cu Dumnezeu in rugaciune si ca El ma iubeste peste masura, ca nu cred nici in sfinti nici in icoane etc.

    Parintele m-a indrumat de fiecare data sa citesc anumite rugaciuni(Rugaciunea lui Iisus cartre copiii sai), la care eu apoi am meditat profund, ca apoi eu iar sa il bombardez cu vorbe si cereri. Ba sa ma ajute sa fiu pustnic in mijlocul lumii, ba sa ma ajute sa traiesc viata ca pe o rugaciune permanenta etc. Dansul iar m-a indrumat sa citesc o rugaciune(Rugaciunea Sfantului Filaret). Am crezut ca ma trateaza cu usurinta vazand ca imi face aceasta sau ca nu are timp.

    Am incercat apoi sa ma adresez direct lui Dumnezeu si sa ii trimit Parintelui de la Schit adresarile mele. Ii ceream lui Dumnezeu un povatuitor, un frate spiritual, un prieten care sa ma indrume pe calea duhovniceasca, care sa Il reprezinte pe El, pe Dumnezeu.

    Poate Parintele o fi ras de cererea mea si sigur a spus ca o sa imi trimita Dumnezeu un „par mare” care sa ma pedepseasca(Ca asa si meritam…Dupa ce umblasem teleleu si nu mai venisem nici la biserica, voiam sa urmez calea duhovniceasca)…

    Desi imi propusesem eu sa nu mai vorbesc cu Parintele(deoarece aflasem intre timp ca este o persoana importanta a BOR si ma jenam sa ii tot scriu), nu puteam deloc sa il las in pace. La o saptamana dupa acestea s-a intamplat ca o minune. Poate nu e de crezut ceea ce iti spun si, in afara de Parinte nu am spus nimanui si nici nu o sa mai spun(cel putin nu o sa spun cine sunt, cum ma numesc etc): Dumnezeu mi-a trimis un Sfant Parinte si mi-a spus ca, de aici in colo o sa am multi prieteni(sfinti), pe care nu i-am cunoscut pana in prezent.

    Persoana Sfanta mi-a spus depre rugaciunea inimii si m-a invatat sa o practic, dar nu de la nivelul rostirii, ci sa stau neclintit fara cuvinte, adancit in mine insumi, traind neasemuita Dragoste catre Dumnezeu. Tot ea m-a indrumat ca pe un prost despre Sfanta Treime si legatura Maicii Domnului cu Treimea, ca sa nu mai caut in exterior pe Iisus, ci in interior, unde nu am pierdut legatura cu El niciodata. M-a indrumat sa frecventez biserica si sa cunosc Sfintele Taine, sa ma spovedesc. Astfel, cica, ni se usureaza mult drumul si piedicile. Mi-a mai spus sa nu mai privesc inapoi, la viata trecuta, ci sa incep o viata noua si mi-a promis ca ma ajuta sa mor pentru lume.

    Dupa ce mi s-au intamplat toate acestea , nu am mai avut curaj sa merg la Parintele, asa cum ii scrisesem ca o sa fac. Nici nu vreau sa ma cunoasca si nici nu pot indrazni sa calc pragul bisericii. Poate, vreodata, cand nu o sluji el, sa ma asez acolo in fund si nici sa nu ridic ochii, asa de rau ma simt ca sunt un mare netrebnic si sunt convins ca datorita mijlocirii Parintelui si a Bisericii am putut sa ma intorc acasa. Si Dumnezeu nu numai ca nu m-a pedepsit pentru multele mele rele, ba mi-a facut si un cadou asa frumos(cu care nu cred ca s-ar lauda multi dintre monahi care se roaga permanent.)

    Frate, drept sa spun, asa imi vine sa strig in gura mare si sa ma laud cu cat ma iubeste pe mine Dumnezeu si ce daruri frumoase imi face, dar ma gandesc ca o aparea imediat cineva sa spuna ce mare pacatos sunt si cate am facut eu. Asa ca stau umil ca si vamesul si spun:”Dumnezeule, milostiv fii mie, pacatosului!” si ma ascund bine ca nu cumva sa ma cunoasca cineva.

    Vezi acum ca ai de a face cu un prost devenit peste noapte intelept si care nu are chiar nici un merit, ba se si lauda cu cat il iubeste Dumnezeu.(De parca ar fi buricul pamantului si Dumnezeu ar privi numai la el!)

    Comentariu de Un aspirant la Smerenie — Februarie 25, 2010 @ 10:31 | Răspunde

  13. Vezi bine cat de prost sunt: „Nu pot sa iti recomand blog-ul”… Voiam sa spun ca nu pot sa recomand blog-ul tau altor persoane, nu pot sa fac publicitate blog-ului tau.

    Comentariu de Un aspirant la Smerenie — Februarie 25, 2010 @ 10:44 | Răspunde

  14. Simpatic parintele Irineu:

    http://www.esnips.com/doc/facc41a5-7ee7-452a-bc3a-670a10a0ca29/Parintele-Irineu–despre-Rugaciune-…-video-II

    (…)

    Comentariu de Un aspirant la Smerenie — Februarie 25, 2010 @ 12:32 | Răspunde

  15. De ce nu se pot corecta mesajele aici pe Blog? La mesajul 12, trebuie modificat „Rugaciunea lui Iisus catre copiii sai” cu „Rugaminte catre copiii lui Hristos(RUGAMINTEA MANTUITORULUI HRISTOS)

    Comentariu de Un aspirant la Smerenie — Februarie 25, 2010 @ 15:24 | Răspunde

    • Blogurile in WordPress din păcate nu permit vizitatorilor să-şi modifice mesajele o data publicate,iar eu nu vreau să întervin în mesajele voastre,pentru că nu mi se pare normal.
      Chiar şi asa,nu cred că este vreo problemă atâta timp cât ai specificat eroarea printr-un nou comentariu suplimentar.
      Sper să înţelegi şi motivele mele !

      Comentariu de Micael Nicolas — Februarie 25, 2010 @ 18:42 | Răspunde

  16. Da,frate,se pare ca am citit mesajul tau anterior in graba si am inteles ceva gresit,oricum iti sunt recunoscator ca ti-ai spus o parte din povestea ta de viata aici,pe acest blog.
    Eu din 2000 am tot ratacit prin lume ,pana atunci fiind un crestin practicant,tinind post,rugandu-ma regulat,mergand la Biserica aproape saptamanal/duminical,spovedindu-ma si impartasindu-ma aproape in toate posturile de peste an,pana cand a intervenit o ruptura,ceva m-a frant in interior si am clacat,renuntand a ma mai ruga si automat m-am departat de biserica incet,incet,chiar daca nicio clipa n-am fost atat de decazut incat sa neg existenta lui Dumnezeu ca un nebun .
    De atunci si pana acum au trecut 10 ani,si nu pot spune ca am piedut timpul de pomana,chiar daca in conceptia crestina timpul pretecut fara de Dumnezeu este un timp pierdut,am invatat multe in acest rastimp,printre care o limba straina si putin dintr-a-doua,mi-am redescoperit neamul si istoria acestui popor,am cunoscut diversi oameni din toate colturile planetei prin prisma acestei platforma virtuala care este netul,largindu-mi astfel orizonturile gandirii si ale imaginatiei,m-am mai maturizat intre timp s.a.m.d.
    Insa nimic din toate acestea nu se compara cu reintoarcerea la Dumnezeu,chiar daca inca poate nu s-a stabilizat asa cum mi-as fii dorit-o pana acum,totusi dedic o ora,uneori chiar aproape doua ore rugaciunii,indiferent daca rugaciunea pe care o fac este imperfecta,axandu-ma in principal pe Rugaciunea Inimii .
    Totusi e ceva,nu m-am mai rugat o ora lui Dumnezeu de ani de zile,chiar de un deceniu intreg,iar faptul ca nu mai zic rugaciunile de seara sau de dimineata ca altadata,pastrand din pravila timpului trecut doar Rugaciunea Domneasca „Tatal Nostru” pe care o spun spre dimineata,inaintea de-a ma baga in pat si a ma odihnii (traiesc dupa fusul american,ma culc la 5 ori 6 am si ma trezesc la 2 ori 3,chiar 4 pm) ,ma face sa ma simt astfel,nu mai sunt „stresat” de facerea a cat mai multora rugaciunii,nu mai caut cantitatea,ci caut calitatea,chiar daca sunt la inceput si neexperimentat,totusi am observat ca in doar doua luni de zile cu rugaciunea inimii mi-am recapatat nu neapartat credinta,ca ea n-a murit niciodata in inima mea,ci rabdarea si constinta ca timpul pretecut in rugaciune este un timp castigat,nicidecum pierdut.
    In fine ,acum dupa ce am obtinut claritatea mintii si linistea sufleteasca intr-un timp relativ scurt( doua luni ),ma tem sa nu ajung din nou sa ma culc pe o ureche si sa iau darul primit tocmai prin prisma rugaciunii inimii ,ca pe ceva firesc venit de la sine,multumindu-ma doar cu atata si uitand de fapt de Cel ce m-a binecuvantat si nicicand nu m-a uitat !
    Ăsta-i miracolul rugăciunii in opinia mea,o data ce-ai apucat să te rogi sincer şi cu inima deschisă lui Dumnezeu,El nu te mai uită !

    Comentariu de Micael Nicolas — Februarie 25, 2010 @ 18:34 | Răspunde

  17. Micael, sa vezi ce am patit eu cu Spovedania… Cu toate ca eram decis sa merg la parintele de la Schit, caruia i-am povestit despre mine in scris, mi-a fost cam jena. Asa ca m-am gandit sa ma duc la unul dintre preotii la care am fost in anii anteriori, caruia sa ii spun si ce nu ii spusesem atunci, ori dadusem o alta interpretare pacatelelor mele. M-am dus si i-am spus pe cele mai mari. Asta ca sa ma rusinez peste masura si sa nu mai fac vreodata asa ceva. Data urmatoare, am analizat ce ganduri am avut eu, raportandu-ma la Indrumarul de Spovedanie si m-am dus iara. I-am dat Parintelui o suma mai mare de data aceasta, ca sa aiba rabdare sa ma asculte. Cred ca am facut rau, ca ma crede si bogat ori dornic sa cumpar iertarea pacatelor.(Parintele e un preot de mir.) Eu ma simt bine facand asa, e ca si cum as merge la Psiholog sau la Psihiatru, numai ca preotul nu e multumit ca bat campii si nu zic doar pacatele si atat. Eu insa nu is de acord cu modul in care se desfasoara spovedania in general. Doar insiruirea unor fapte(fara a vedea contextul in care s-au produs sau altele) nu pot face sa primim un tratament corect. Eu ii zic una si el intelege alta. Azi sunt hotarat sa ma duc iar si sa prelucrez ceea ce a inteles ieri gresit de la mine. Si saptamana urmatoare o sa fac o analiza psihologica a unui pacat. Daca va fi nevoie, platesc mai mult…pana ce ma va asculta pana la capat.

    E frumos din partea ta ca ai acumulat cunostinte. Eu unul nu mai sunt in stare decat sa ma rog lui Dumnezeu si sa citesc despre Dumnezeu. Si nu imi mai doresc decat aceasta. Poate voi ajunge ultimul printre oameni aici in lume, de rasul tuturor. Vreau sa fiu pustnic.

    Comentariu de Un aspirant la Smerenie — Februarie 26, 2010 @ 12:40 | Răspunde

    • Wow,frate,se pare ca esti mai radical,in special cu tine insuti.Trebuie sa recunosc ca am trecut si eu prin perioada asta,cand imi doream sa ma spodevesc numai la preoti cu adevarat credinciosi,si asa am ajuns si eu la un schit si am dat peste un staret care mi-a luat pacatele foarte in serios si mi-a dat si un canon pe masura(pe vremea aceea mi s-a parut foarte greu,deoarece cautam sa-mi fac rugaciunile cu mintea cat mai curata,de aceea si imi lua Canonul de pocainta al lui Iisus Hristos si Paraclisul Maicii Domnului vreo 2 ore in fiecare zi,asta durand un an si ceva,cand de fapt acele rugaciunii s-ar putea zice in maxim jumatate de ora),de aceea eu acum il iau pe preot oricare ar fii el,drept ulneata lui Dumnezeu,pentru ca asa cum bine stii, preotii nu sunt decat niste mijlocitori intre noi si Dumnezeu.
      Trebuie sa recunosc ca am alta viziune despre lume si despre Dumnezeu si nu m-am gandit niciodata serios sa ma calugaresc,chiar daca in adolescenta mai bravam din cand in cand,sperindu-mi in special maica cu gandul de a ma calugarii.
      Eu nu detest si nu judec lumea,doar incerc sa o inteleg si sa iau de la ea tot ceea ce are mai bun.Am cunoscut in spatiul virtual tot felul de oameni,din toate colturile planetei,de la gay pana la atei,de la oameni sensibili pana la oamenii mai excluvisionisti in credinta lor personala,tin minte ca din toata Biblia,mi-au placut cel mai mult Inteleptiunea lui Solomon,Pildele si evangheliile care sunt pline de atata inteleptiune.
      Daca s-ar fii intamplat sa ajung sau sa ma nasc ateu,dar sa fi citit sfanta scriptura,cu siguranta l-as fii considerat pe Hristos unul dintre cei mai mari intelepti pe care ia dat omenirea vreodata,pentru ca Hristos in opinia mea,inaintea de a fii Dumnezeu Intrupat,este un foarte mare intelept.
      Daca vei analiza putin pe marii sfinti parinti si carturari ai bisericii lui Hristos,vei observa ca ei au fost si foarte mari invatati,terminandu-si studiile la cele mai inalte scoli ale vremii lor,pornind de la sfantul apostol Pavel la cei trei Ierahi,de la Fericitul Augstin la Dumitru Staniloae.
      Exista mai multe cai de-ai slugii lui Dumnezeu,nu neaparat calugarindu-te,cu atat mai mult devenind putnic,dar e alegerea ta,tu simti mai bine ce-ti doreste sufletul,in cele de mai sus am incercat sa-ti spun doar cum vad eu lumea .

      Comentariu de Micael Nicolas — Februarie 26, 2010 @ 18:21 | Răspunde

      • Am studiat si eu pana acum, desi, sincer sa fiu, consider ca este pierdere de vreme altceva in afara rugaciunii. Am terminat o facultate, am studiat Biblia cu fratii baptisti, apoi cu adventistii, doctrinele bisericilor neoprotestante. Apoi am fost la cursuri la catolici, la catedrala Sf Iosif. Am aprofundat buddhismul si practicile psihosomatice.Apoi am intrat in Iudaism. Daca nu ma intorceam din drum, mergeam la Rosicrucieni si continuam sa aprofundez „studiile”.
        Am trait suficient in lume si am pierdut vremea. Apoi, in lume, fiind economist de profesie, trebuie sa fiu mereu la curent cu legile. Nu mi-ar ajunge ziua sa tot citesc prostii fara valoare pentru suflet. Oare la ce imi foloseste apoi sa mai urmez si scoli teologice? Mie imi place sa traiesc in comuniune cu Dumnezeu in permanenta, in procesul rugaciunii. Sa ma rog pentru lume, pentru schimbarea mentalitatii, pentru izgnirea raului. Nu m-as plictisi sa fac aceasta in permanenta. Pentru mine postul si rugaciunea reprezinta un mod de viata. Chiar nu ma incanta sa vorbesc despre credinta, sa comentez Biblia. Sunt in toate timpurile invatati si oameni deosebiti care sa o faca. Asa cum au fost cei pe care ii pomenesti, au existat si multi necunoscuti.
        Daca iti place sa traiesti in lume, si acesta este un mod de a-L sluji pe Dumnezeu. Poate chiar mai dificil decat celalalt. Indiferent ce facem, trebuie sa ii cerem lui Dumnezeu sa faca Voia Sa cu noi. El sa ne permita sa lucram pe ogorul Lui. Sa-i cerem sa ne dea de lucru.

        Comentariu de Un aspirant la Smerenie — Martie 2, 2010 @ 09:24 | Răspunde

      • M-a dezlegat parintele si m-a si impartasit, cand i-am spus ca nu urasc oamenii si ca as vrea ca niciodata sa nu mai gresesc. De fapt, si parintele Staret de la Schit mi-a zis ca sa ma duc direct sa ma impartasesc, ca m-am spovedit destul o luna prin mesaje la dansul(:lol). A fost minunat si e prima data cand am simtit puterea Euharistiei, care ne uneste cu Hristos si pe noi unii cu altii. Cei care se impartasesc astfel, au surpriza sa simta ca sunt o singura persoana in mod real. E foarte important aceasta, sa avem pe Hristos in noi si noi sa existam in El. Nu putem practica rugaciunea lui Iisus la nivel inalt daca nu ne unim cu El in procesul Euharistiei. De fapt, nu isi are sensul sa ne rugam asa mecanic, unei persoane pe care nici nu o cunoastem. Fara armele pe care ni le pune la dispozitie Biserica, este aproape imposibil sa ajungem la Adevar.

        Referitor la canoane, eu ascult audio acatistele si meditez la ele. Mi le insusesc in propria persoana si le traiesc. E usor asa, in timp ce imi fac lucrarile la servici. E si Bibie audio, slujbe…

        Comentariu de Un aspirant la Smerenie — Martie 2, 2010 @ 09:51 | Răspunde

  18. Frate, spui ca „traiesc dupa fusul american,ma culc la 5 ori 6 am si ma trezesc la 2 ori 3,chiar 4 pm”… Locuiesti in America? Am citit prin Invataturile Sfantului Serafim de Sarov ca e bine sa dormim intre 22-24 pm obligatoriu. Ora 22 seara este ora ideala de culcare si sa ne trezim pe la 2-3 dimineata sa practicam rugaciunea.

    Comentariu de Un aspirant la Smerenie — Februarie 26, 2010 @ 12:58 | Răspunde

    • Frate,locuiesc de cand m-am nascut in Severin,un oras simplu de provincie,dar asa sunt obisnuit sa-mi traiesc viata,in special noapte,si nu de azi sau de ieri ,nici de cand mi-am bagat netul in 2007,ci de ani de zile,chiar de pe la sfarsitul adolecentei.
      Lumea este cu totul schimbata astazi in comparatie cu vremea sfiintilor parinti,chiar daca sfantul Serafim de Sarov nu este chiar asa de vechi ca altii,totusi a trecut la Domnul inainte de marea revolutie industriala a lumii.
      Asta e,incerc sa ma adaptez rugaciunii in conditiile zilelor in care traiesc !
      Dumnezeu este mare,nu uita lucru asta si va avea grija de cei ce cred cu sinceritate in El,indiferent daca lumea acesta se va transforma peste noapte intr-un alt iad,vremelnic de aceasta data !

      Comentariu de Micael Nicolas — Februarie 26, 2010 @ 18:37 | Răspunde

  19. Este bine sa ne rugam noaptea, numai ca trebuie sa avem grija mare si de trup. Ca daca trupul nu este sanatos, apoi mai mult pierdem. Eu asa consider ca este sanatos, ca omul sa doarma intre 22-24 obligatoriu. Apoi sa inceapa cu rugaciunea, sa se ocupe de cele necesare traiului(dupa rasaritul soarelui) si sa vina in contact cu semenii, sa ii slujeasca. Dupa amiaza mai poate dormi cateva ore, ca apoi sa se dedice iar celor spirituale. Daca ai citit „Marturii din viata monahala” de Gheron Iosif, e acolo descris un mod de viata. Merita sa fie luat ca exemplu.

    http://www.sfaturiortodoxe.ro/ortodox/Marturiidinviatamonahala.htm

    Michael, eu am intalnit multe persoane care dormeau ziua si stateau pe Net toata noaptea. Unii traiau pe seama parintilor sau din ajutorul de somaj. Tocmai cand trebuiau sa fie treji, sa intre in contact real cu oamenii, ei dormeau. Traiau mai mult in virtual decat in real. A fost o perioada cand stateam si eu pe Net, pana ce Dumnezeu m-a pedepsit. Net-ul e foarte periculos. Te face sa traiesti intr-o lume iluzorie. Daca vrei sa cunosti oamenii pe care ii intalnesti pe Net in realitate, ai surpriza ca ei nu sunt asa cum crezi. Se pierd pe ei insisi si au personalitati multiple. Parerea mea!

    Comentariu de Un aspirant la Smerenie — Martie 2, 2010 @ 09:36 | Răspunde

    • De acord cu tine,numai că şi dacă m-aş trezi de dimineaţă tot n-aş intra în contact cu oamenii foarte des,fiindcă nu circul decât foarte putin,rar ies din casă,mai cu seamă în timpul iernii şi chiar de ar fi să întâlnesc cunoscuţii în timpul zilei,mă fac foarte greu înţeles pentru că am afectată şi vorbirea,cât priveste diversele persoane cu care intru în cotact pe net,pot spune că sunt o persoană destul de matură şi nu cred că tot ce zboară se mănâncă,ca să spun aşa. 🙂
      Eu unul încerc cel putin uşile inimii,caut să gust din acea linişte de care vorbesc sfiinţii părinţi,nu caut neapărat să intru şi în lăcasul inimii,deoarece cum bine ştii,acesta este un dar al lui Dumnezeu pe care il dă doar celor pe care îi consideră El că ar fii vrednici de o asemenea veşnic îndatorare.
      Sincer să fiu trebuie să recunosc că am gustat puţin din fructul revelaţiei creştine,am văzut norul acela de lumină,pe care sfinţii părinţi îl asemănă cu cercetarea Duhul Sfănt şi de aceea poate sunt şi puţin mai îndrăzneţ în afirmaţii şi mai puţin smerit decât poate te-ai aştepta de la mine .
      De când am descoperit înţeleptiunea creştină,în special întelepţiunea lui Solomon şi a lui Isus Sirah,am înţeles că prin sinceritatea cu Dumnezeu dar mai ales cu tine însuţi poţi deveni altfel decât majoritatea oamenilor,să spun aşa .

      Comentariu de Micael Nicolas — Martie 2, 2010 @ 16:14 | Răspunde

  20. Inseamna ca singura ta cale este rugaciunea permanenta… Imi pare rau de problemele tale. Stii ca in perioada cand traia Valeriu Popa, am intalnit persoane care s-au vindecat doar cu post(cu apa sau apa distilata). Am vazut o fata care a fost adusa de mama ei in carucior, fiind inconstienta si handicapata din nastere. Tot mergand pe la Valeriu Popa, am avut ocazia sa o vad apoi, in diverse stadii de vindecare. In final, peste vreun an era perfect sanatoasa si foarte frumoasa, invatand sa scrie(la 20 de ani). Postul prescris de Valeriu Popa a vindecat-o complet. (Stiu ca erau cate 40 zile de post apoi cateva de pauza, apoi iar…)

    Comentariu de Un aspirant la Smerenie — Martie 3, 2010 @ 09:28 | Răspunde

  21. Frate,rar m-am rugat să mă însănătoşesc,asta mai cu seamă în perioada adolecenţei când fiecare om trece prin nişte transformări deosebite,când ne îndrăgostim şi realizăm destul de repede că o asemenea relaţiei n-are cum să meargă sau dacă ar avea totuşi sanse de reuşită,imediat realizezi că persoană respectivă n-ar avea cum să fie fericită sau alt exemplu este atunci când îţi dai seamă că nu poţi concura pe deplin cu ceilanţi pentru simplu fapt că nu ai toate darurile necesare unei asemenea întreceri şi exemplele ar putea continua,ideea este următoarea : Nu trebuie să fi perfect ca să începi să-l cauti pe Dumnezeu,fiindcă asa cum frumos zicea psalmistul : „Dumnezeu nu caută la faţa omului,ci la inima lui „

    Comentariu de Micael Nicolas — Martie 3, 2010 @ 11:00 | Răspunde

  22. Citeam astazi in ziarul Lumina din 28 februarie, un articol al Preafericitului Patriarh Daniel despre iertarea pacatelor, in care spune ca boala nu e intotdeauna urmarea pacatului, ci poate fi si „o tainica pedagogie divina, o chemare tacuta, dar presanta, la induhovnicire, la smerenie, la intelepciune, la ferirea omului de primejdii si mai mari, o chemare la cautarea mantuirii sufletului…” Cu siguranta ca este asa si in cazul tau.

    Uite, eu unul m-am nascut sanatos si cu un chip destul de atragator pentru sexul opus. Mereu am tot pierdut vremea in destrabalari, crezand ca asta e dragostea. Pana ce am realizat ca dragoste nu exista decat in Dumnezeu. Totul se reduce la sexualitate pe acest pamant plin de pacat si mizerie. Eu cunosc persoane de sex masculin care nu au avut de a face cu femei niciodata si nici nu ar dori sa aiba. Ii apreciez mult si as vrea ca la randul meu sa nu mai practic asa ceva.
    Sa stii ca „nu toti care se afla in manastiri se mantuiesc si nici toti din lume nu se prapadesc.”. Putem fi asceti in mijlocul lumii si e mult mai greu aici. Desertul se afla acum in mijlocul civilizatiei corupte.

    Da, Dumnezeu nu cauta nici macar la ritualuri, ci la inima omului.

    Comentariu de Un aspirant la Smerenie — Martie 3, 2010 @ 15:56 | Răspunde

  23. La 33 ani începi să vezi femeia cu alti ochi,atracţia aceea irezistibilă de la început,dispare,ne transformăm în altceva in fiecare zi chiar dacă pe nebăgare de seamă,cu alte cuvinte nu-mi mai îmi pasă de femei,chiar dacă n-am avut de a face cu niciuna,din punct de vedere sexual,dar nici nu mă mandresc cu celibatul meu,deoacere nu-i mare brânză în cele din urmă să te abţii,asa gândesc acum,că pe vremea când aveam 25-29 ani fierbea sangele în mine,dar cum necum am reuşit să trec peste . 🙂
    Eu sunt mai idealist aşa de felul meu şi iubesc viaţa chiar dacă mă mai lovesc şi de perioade grele,e ceva firesc în cele din urmă să dai şi peste greutăţi,îmi place să văd partea luminoasă a vieţii sau partea plină a paharului cum zice Hristos,că nu sunt aici ca să judec lumea,ci doar să o observ şi să încerc cu ajutorul sfântului să iau din ea numai ceea ce are mai bun,şi deşi nu se întâmplă aşa de fiecare dată,nu-mi pierd speranţa şi o iau de la început !
    Dimpotrivă,mă simt privilegiat că m-am născut în această perioadă de aur a oamenirii,când nu există aşa de multe conflicte armate ca-n trecut,atâta ura inter-rasială ca-n al doilea război mondial,deşi apartenenţa la un popor sau altul este încă vie ,fiindcă ne-a fost atât de bine înrădăcinată în noi insine,în perioadele tulburi ale existenţei popoarelor pe acest pământ,dar totuşi setea aceasta care parcă a cuprins planeta de a ne cunoaste unii pe altii,de a ne înţelege mi se pare extraordinar de benefică pentru toţi.
    Viaţa are frumeşeţile ei,că dacă nu le-ar fi avut,atunci nu ne-am fi bucurat atâta de înţelepciunea Creatorului Său .

    Comentariu de Micael Nicolas — Martie 3, 2010 @ 18:26 | Răspunde

  24. Mie îmi place alt cuvânt al lui Hristos când face referire la noi ,handicapaţii,zice cam aşa ceva : „Persoanele bolnave sau ologii cum erau numiţi în limbajul specific al acelor vremuri se nasc aşa ,ca Dumnezeu să-şi arate puterea că ne poate ţine şi pe noi în viaţa”
    Avem şi noi rolul nostru de jucat în această capodoperă a lui Dumnezeu în viaţa,că dacă n-am fi avut niciun rol,cu siguranţă Dumnezeu n-ar fi permis să ne dea această formă şi puterea de a rezista.
    Ştii,uneori mă gândesc că fac partea din aceea categorie a cerşătorilor,a oamenilor de nimic în percepţia uzuală ,a celor cu dureri multe,spre care se apleacă Împăratul Ceresc după ce-a fost refuzat de mai marii lumii să accepte invitaţia Sa de a participa la ospătul ceresc !
    Totul are o raţiune în desfăsurarea vieţii pe acest pământ şi Dumnezeu face orice să-i aducă pe calea cea bună pe toţi oamenii,chiar şi pe aceia care chiar în acest moment după judecarea individuală se află în valea plângerii în iad.
    De aceea iubesc eu viaţa şi tainele ei !

    Comentariu de Micael Nicolas — Martie 3, 2010 @ 18:57 | Răspunde

  25. Cu siguranta ca, daca ai fi fost ca toti ceilalti, nu ai fi ajuns pana la varsta aceasta sa gandesti atat de profund, sa meditezi asupra lui Dumnezeu. In ce constau efectiv problemele tale de sanatate? Nu se mai poate face nimic?

    Comentariu de Un aspirant la Smerenie — Martie 4, 2010 @ 09:05 | Răspunde

  26. Crede-mă frate,că uneori nici eu nu ştiu de unde scot asemenea idei,dar trebuie să recunosc că mă bazez foarte mult pe simţire,îmi place să o înţeleg şi prin ea să mă înţeleg pe mine însumi,lumea înconjurătoare şi atât cât mi-e dat, tainele mai presus de fire.
    Ştii,pentru mine Dumnezeu este o persoană doar prin simplu fapt că ţine toată creaţia Sa,vie,simţind-o !
    Eu mi-L imaginez pe Dumnezeu ca pe o massă infinită de simţire,sinonimă in evanghelia lui Ioan cu iubirea,când mărturişeste atât de frumos că Dumnezeu este iubire .
    În definitiv când te gândeşti omeneşte la iubire,realizezi că de fapt iubirea este o stare sufletească,un sentiment,dar mai presus de toate este simţire.
    Singura diferenţă între dăruirea sufletului unei femei sau dăruirea aceluiaşi suflet lui Dumnezeu este aceea că indiferent cât de mult s-ar iubi doi îndrăgostiti,până la urmă tot se întâmplă ceva între ei şi relaţia se frânge,unul dintre ei tot va face o mică eroare şi îi va trăda încrederea celuilant,acela devenind în timp punctul de cotitură care i-a depărtat pe cei doi îndrăgostiti unul de celălant,pe când in relaţia omului cu Dumnezeu,singurul capabil să trădeze iubirea necondiţionată şi atât de vie in abnegatia şi dăruirea ei,rămâne omul,aici vazându-se şi cel mai bine diferenţa între purtătorul chipului dumnezeiesc,tipărit în om şi Dumnezeu însusi .

    Comentariu de Micael Nicolas — Martie 4, 2010 @ 12:43 | Răspunde

  27. Referitor la curiozitatea ta legată de handicapul meu,m-am descris deja cum sunt pe blogul meu personal,care poartă acelasi nume sub care scriu şi aici,dar totuşi răspunzând întrebării tale,îţi pot spune că merg cu picioarele în X,obosesc destul de repede şi vorbesc o păsărească greu inteligibilă pentru cei ce nu sunt obişnuiţi cu mine.
    Cât despre încercările de a îmi îmbunătăţi condiţia fizică,nu cred că se mai pot face foarte multe,dat fiind că am o anumită vârstă şi procesul de recuperare ar fi mai greoi,plus bani şi o grămadă de alte lucruri de care ar mai fi necesare pentru aşa ceva,oricum ca mâine îmi va cere Dumnezeu sufletul înapoi şi ceea ce sunt acum,atunci voi fi un alt trup mâncat de pământ şi nu se va mai vedea absolut nicio diferenţă între scheletul meu putrezit sau al altora ,care în această viaţă sunt bine mersi,după standardele şi imaginea prejudecăţilor acestei lumi !

    Comentariu de Micael Nicolas — Martie 4, 2010 @ 13:04 | Răspunde

  28. Cunosc pe cineva care s-a nascut cu picioarele asa cum le ai tu si i s-au indreptat in primii ani de viata, dupa ce i-au fost puse in gips in mai multe randuri. Daca atunci cand te-ai nascut parintii ar fi procedat astfel, acum era OK.
    Ai dreptate ca toti ajungem pamant, numai ca ceea ce nu am avut in viata isi pune amprenta atunci cand iubim viata asa de mult(chiar daca nu realizam aceasta). Eu a trebuit sa trec prin multa suferinta ca sa ajung la Dumnezeu, deoarece am trait-o la maxim. Daca stiam ca toata Creatia este pervertita, ma calugaream demult.

    Comentariu de Un aspirant la Smerenie — Martie 4, 2010 @ 13:52 | Răspunde

  29. Mda,trebuie să specific atunci faptul că până la 7 ani n-am mers decât în genunghi,după care a urmat operaţia la tendoane şi mi-am dat drumul la mers,chiar dacă merg aşa cum merg şi obosesc cam repede,totuşi decât deloc este bine şi aşa.
    Frumos ţi-ai exprimat ultimele două idei !
    Creaţia este perfectă în continuare,doar noi ne-am pervertit !

    Comentariu de Micael Nicolas — Martie 4, 2010 @ 14:43 | Răspunde

  30. Datorita omului a intrat Raul in lume. Omul intervine in toate, punandu-se pe sine mai presus de Dumnezeu. Umbla la structura genetica a fiintelor, isi ia libertatea sa creeze noi specii. Timpul (si moartea) au aparut in lume odata cu pacatul initial.

    Pentru mine e suficient ca un om sa imi spuna ca se hraneste cu carne, ca sa imi dau seama cat de „involut” este. Indiferent ce argumente ar aduce(ca asa scrie in Biblie, ca asa este sanatos etc), este un animal semiconstient.

    Comentariu de Un aspirant la Smerenie — Martie 4, 2010 @ 15:11 | Răspunde

  31. „- Dacã rugãciunea inimii nu reuseste, este bine sã continuãm, adicã sã o spunem mecanic?

    – Nu este bine sã o spunem mecanic fiindcã asta înseamnã cã suntem nesinceri cu noi însine. În rugãciunea inimii este angajat Iisus Hristos fatã de noi. Si atunci, deci, este foarte folositor sã ne rugãm cu atentie la fiecare cuvânt pe care îl spunem înaintea lui Dumnezeu. Si chiar dacã nu avem rãspunsul imediat, trebuie sã avem rãbdare si trebuie sã stim cã rãspunsul la rugãciunea inimii este acela clasic de coborâre a mintii în inimã. Adicã ceea ce gândesti aceea sã si simti.

    Dacã spui cu atentie rugãciunea, faptul cã chemi numele lui Iisus Hristos în viata ta, aceasta te ajutã mult; îti dã spor de credintã, spor de evlavie, spor de omenie, spor de întoarcere cãtre tine, umilit, cu cãintã. Pentru cã e vorba de Numele lui Iisus care este un nume plin de putere. Chemat în noi, lucreazã. Pânã sã se coboare mintea în inimã este un drum mai lung, dar, chemându-l totusi cu atentie, cu luare-aminte si cu smerenie, acest nume lucreazã în noi si ne ajutã sã sporim duhovniceste.”
    (din cartea „Smerenie si dragoste”, de Parintele arh. Sofian Boghiu)

    Comentariu de Un aspirant la Smerenie — Martie 4, 2010 @ 15:37 | Răspunde

  32. Wow,se pare că ai ales calea cea mai dură care duce la iluminare,numai că eu de asta đată doar încerc să experimentez acea linişte şi claritate a minţii doar prin rugăciunea inimii,aşa cum îmi iese,reuşind uneori să patrund acea tăcere a gândurilor,intrând parcă în atemporalitate sau de cele mai multe ori rugându-mă pur şi simplu,lasându-mă în voia Domnului şi asteptând să devin din ce în ce mai răbdător în rugăciune.
    Chiar la un moment dat mi-a fost oarecum teamă să nu mă apropii prea repede de Dumnezeu,zicănd undeva într-un articol scris pe blogul personal ceva de genul : ” Mi-e teamă Doamne să nu-mi uimeşti din nou mintea”,pentru că de această dată nu-mi doresc doar să mai contemplu cu mintea moartă,norul acela de lumină care ii mângâie pe cei începători şi le îndulceşte inima şi vreau să mor pentru această lume întru Dumnezeu .
    Poate vei zice că sunt prea încrezător în forţele proprii sau dimpotrivă că am fost înşelat de satana,care se poate preschimba si în inger de lumină numai să-l amăgească pe om ?!
    Nu neg acest lucru,dar atâta timp cât rugăciunea se făcea de la sine în mintea mea,exact cum zic sfiinţii părinţi,referindu-se la Sfântul Duh ,este greu totuşi de crezut că am fost amăgit în acele momente.
    In fine,se pare că mă bazez poate prea mult pe acea experinţă trecută,dar nici nu pot să nu ţin cont de ea.
    Vreau ca mai întâi să-mi insusesc arvuna răbdării prin rugăciune,fiindcă răbdarea are un rol cheie în rugăciunea inimii şi abia după acea dacă mă va binecuvânta Dumnezeu să îndrăznesc din nou să forţez uşile inimii.

    Comentariu de Micael Nicolas — Martie 4, 2010 @ 19:12 | Răspunde

  33. Nu stiu cum este cu inselaciunile lui Satana… Cand te rogi lui Dumnezeu si El iti raspunde, nu ai cum sa ai dubii ca este de la Dumnezeu raspunsul. Asa cred eu. Apoi, folosirea rugaciunii inimii alunga orice duh necurat.

    Stii, eu nu cred insa ca rugaciunea inimii nu poate fi inlocuita cu altceva. Cred ca starea specifica, trairea este importanta. A trai in duhul rugaciunii. Calea este aceeasi, dar metoda poate diferi.

    Uite, mie, spre exemplu, imi place sa ma rog permanent, ca si cum as comunica cu Dumnezeu. Asa ma scol de dimineata(cand nu ma rog noaptea), aprind cate 7 lumanari, citesc psalmi si traiesc ca si cum eu as fi autorul(mi-i insusesc, pentru ruga respectiva), ma rog pentru cate cineva mai mult timp, apoi dedic casa si tot ce-i apartine lui Dumnezeu Tatal, ii cer de lucru pentru ziua respectiva. Pe drum spre servici ma rog iar.(Cu rugaciunea inimii). La servici dedic activitatea lui Dumnezeu si lucrez planificat, ascultand din Filocalie, rugaciuni sau Biblia. Spre seara merg la biserica la slujba la cate vreo manastire, apoi ajung acasa, citesc acatistul Sfantului care ma protejeaza si psalmi, mai aprind cateva lumanari si ma rog iar pentru altii sau pentru cate vreo problema. Apoi ma culc. Cam acesta este programul meu de ani de zile. Cu toate astea, consider ca nu e suficient si imi doresc mult(si ma rog), ca Dumnezeu sa imi permita sa traiesc cealalta parte a vietii retras de lume, in practici spirituale(post, rugaciune pentru lumile create). As considera o mare favoare sa mi se permita, sa am puterea sa o fac. Mie imi place doar sa traiesc in apropierea lui Dumnezeu, prin post si rugaciune. Nu imi doresc nici sa fiu recunoscut de cineva, laudat.

    Comentariu de Un aspirant la Smerenie — Martie 5, 2010 @ 09:43 | Răspunde

  34. Am observat la tine că specifici cu o anumită ritmicitate că te rogi lui Dumnezeu Tatăl .Îmi poţi explica de ce,că eu sincer nu fac absolut nicio diferenţă între persoanele Sfintei Treimi ,pentru mine Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt reprezintă Dumnezeirea Însăsi,iar faptul că în teologia pură sau în dogmatică există sfinţi părinţi care explică atât cât poate o faptură creată să înţeleagă acest mare mister al Divinităţii,este mai mult un detaliu pentru mine,important este adevărat,dar care îmi depăşeste cu mult capabilitătile de inţelegere,aşa că aleg să nu mă gândesc prea profund la această taină a tainelor,care reprezintă Dumnezeirea pentru toată creaţia inteligentă de pe pământ sau din ceruri.
    După cum bine ştii acesta este unul dintre cele patru puncte divergente pe care ortodocşii le au cu catolicii,aşa că mi-e teamă să mă arunc în astfel de dezbateri de idei,dat fiind că subiectul nu numai că mă depaseste,dar chiar mă lasă fără posibilitatea unui scurt răspuns,dat fiind că sunt un ecumenist convins,idealist chiar şi îmi doresc reunificarea diferitelor culte creştine dacă nu sub sceptrul unui lider spiritual aşa cum îl au catolicii pe Papa de la Roma sau ortodocşii pe Patriarhul de la Constantinopole,chiar daca acesta din urmă are mai mult un titlu simbolic decât putere de decizie efectivă,atunci sper ca această miscare ecumenică să revolze măcar problema atât de paradoxală pentru toată lumea,dar în special pentru non-creştini a sărbătoriri celor două mari praznice ale Domnului,care sunt întruparea şi învierea Sa,la două date diferite,ceea ce este absurd,mai ales în mileniul trei când informatiile circulă cu atâta uşurinţă de la un capăt la altul al globului.
    Doar imaginează-ţi ce gândeşte un islamist,budist,taoist despre noi creştinii,urmărind doar ştirile din mass-media locului său de baştină,când vede la televizor per exemplu că pe 25 decembrie este mare sărbatoare în lumea creştină,este aşa de mare încât peste nici două săptămâni o vede în reluare !
    Se pare că nemăsuratul orgoliu omenesc şi-a lăsat amprenta şi în interpretarea poruncilor lui Hristos ,Mai ales în aceia :
    ” Poruncă nouă dau vouă: Să vă iubiţi unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi unul pe altul.Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii. „

    Comentariu de Micael Nicolas — Martie 7, 2010 @ 01:28 | Răspunde

  35. Si eu sunt un ecumenist convins, ba mai mult decat tine. Fiecare biserica crestina poate ramane cu crezul ei propriu, dar sa se respecte si sa nu se mai critice una pe alta. Criticismul provine dintr-o neintelegere datorita unei deficiente de traire religioasa. Nu poti impune altuia punctul tau de vedere, dar poti sa te rogi pentru el ca sa ajunga sa vada altfel adevarurile religioase.

    Ma rog lui Dumnezeu Tatal, pentru ca imi place sa ma simt precum un copil care isi iubeste Tatal si Tatal il iubeste pe el. Imi place aceasta relatie cu Tatal meu. Apoi, cu ce gresesc? Daca Tatal si Fiul sunt o singura persoana, conteaza numele? Chiar imi displace limbajul de lemn folosit de cultele neoprotestante. „Domnul Iisus…” ba ici ba colea… De simt ca nu mai pot respira de atata fatarnicie. Apoi, Iisus este pentru mine in inima mea, acolo trebuie sa Il caut. Este fratele meu mai mare, exemplu de urmat. De cate ori dorim sa stim cum ar trebui sa ne comportam, ar trebui sa neraportam la evanghelii si sa ne intrebam:”Iisus ce ar fi facut in asemenea situatie?”
    Referitor la Duhul Sfant… Simt ca in Ezechiel 36:27. Asa se deosebesc oamenii care intradevar sunt nascuti din nou.
    Recunosc, asadar TRINITATEA, dar ma rog Unicului Dumnezeu.

    Spuneam ca sunt „ecumenist” mai mult decat tine, intrucat sunt persoane care au credinta in Dumnezeu si fac fapte de credinta, avand o inima schimbata, dar sunt de alta religie. Aceia sunt mai ceva decat asa zisii crestini, dar fac fapte rele apoi merg si fac semnul crucii si ies din biserica continuand cu relele. Nu sunt de acord nici cu preotii ortodocsi care aduc critici altor religii, considerandu-i pagani. Noi trebuie doar sa ne rugam pentru umanitate. Toti cei care cred in Dumnezeu si fac fapte de credinta, trebuie sa fie uniti sub acelasi ideal:Dumnezeu(indiferent cum il numesc.). Daca analizam putin, vedem ca avem de a face doar cu o diferenta de conceptualizare, de limbaj teologic. Oare Dumnezeu, nu ar fi gasit o forma sa ni se reveleze, daca nu ar fi existat Scriptura? Duhul Sfant a grait prin prooroci, prin Sfintii Parinti etc. Duhul Sfant continua sa fie activ in continuare si va grai prin toti cei care se pun in slujba lui DUMNEZEU.

    Comentariu de Un aspirant la Smerenie — Martie 8, 2010 @ 10:34 | Răspunde

  36. Este foarte bine că ai un sentiment aparte pentru Dumnezeu Tatăl,numai că eu nu mă gândesc prea mult la astfel de lucruri mai subtile,crezând cuvântul Mântuitorului care zice : „Orice veţi cere în numele meu,Tatăl meu vă va da vouă ” sau ceva asemănător,că nu reusesc acum să-mi amintesc textul biblic cu acurateţe .

    Comentariu de Micael Nicolas — Martie 8, 2010 @ 18:35 | Răspunde

  37. Biserica lui Hristos a Sfintilor din Urma(mormonii), care este tot o biserica crestina, inteleg citatul la care te referi tu efectiv. Adica, se roaga lui Dumnezeu si la sfarsit adauga…”In numele lui Iisus Hristos”. Mi se pare corect acest lucru. Altfel cum sa intelegem? Spui ca si tu crezi. Atunci, inseamna ca nu uiti sa adauci in finalul fiecarei rugaciuni ceea ce zice Iisus, nu?

    Ti-am mai spus ca eu consider ca orice om care se inchina lui Dumnezeu, El ii raspunde. Ortodocsii sustin ca numai ei detin adevarul, pentru ca ceilalti nu cred in icoane sau in Maica Domnului ori sfinti. Dar eu am circulat prin multe biserici si am observat chiar ca rugaciunea altora este mult mai ascultata decat a ortodocsilor, care fac o cruce de mantuiala, dau un acatist, si altceva nimic.9Bineinteles, mai sunt si exceptii…) E usor sa criticam cand nu cunoastem decat propria ograda.

    Sa ai o zi buna!

    Comentariu de Un aspirant la Smerenie — Martie 9, 2010 @ 09:06 | Răspunde

  38. Nu era o critică,nu-mi stă în fire să critic,cu atât mai puţin pe subiecte religioase,doar am încercat să subliniez un anumit amănunt,atâta tot .
    Numai bine,frate !

    Comentariu de Micael Nicolas — Martie 9, 2010 @ 14:02 | Răspunde

  39. Apropo de rugaciune corelata cu respiratia. Chiar si respiratia ritmata, fara rugaciune, linisteste mintea, face sa se opreasca gandurile.

    Am fost mai demult la o intalnire a grupului de Isihasm condus de Vasile Andru. Rosteau la inspir „Iisus” si la expir „Iisus”.
    Ori, si mai eficient pentru linistirea mintii este respiratia patrata, adica 1)inspiratie-2)retentie pe plin-3)expiratie-4)retentie pe vid, 1-4 egale ca timp. Pentru aceasta, ca unitate de masura, poate fi folosit tot cuvantul „Iisus”, de cate ori ni se potriveste in procesul respirator, egal insa de fiecare data in cei 4 timpi.

    Respiratia este foarte importanta pentru curatirea mintii. Unii merg pe strada si doar iau aminte la respiratie. Mintea oprita in loc devine foarte puternica, „cunoaste” in mod direct.

    Comentariu de Un aspirant la Smerenie — Martie 10, 2010 @ 16:14 | Răspunde

  40. Da,sunt mai multe căi pe care ni le arată şi Sfiinţi Părinţi,însă din câte am înţeles eu până acum,aceste tehnici de respiraţie nu sunt decât un mijloc de trezvire care nu ne lasă mintea să fugă încotro vrea ea ,şi sunt bune mai ales pentru începători ca mine.

    Comentariu de Micael Nicolas — Martie 10, 2010 @ 17:38 | Răspunde

  41. Daca te referi la rugaciune corelata cu respiratia, poate ca asa este, numai ca eu ma refer si la respiratia simpla pentru linistirea mintii. Apoi, pentru un om care traieste in lume, este destul de greu ca rugaciunea sa „se produca” singura. Avem impact cu oamenii etc. Parerea mea!

    Micael, ma gandeam eu ca, din moment ce prin posturi repetate s-a facut bine o handicapata inconstienta, anghilozata in carucior de ani de zile(din nastere, de aproape 20 ani), cu atta mai mult sunt sanse pentru tine. Eu nu stiu daca cineva continua tratamentele incepute de Valeriu Popa…Dansul nu lua nici bani, deoarece actiona pentru Dumnezeu. Uite aici una din cartile lui, pe la pagina 37 sunt regimuri recomandate de el.El a tratat boli incurabile, precum cancer si scleroza in placi. Eu insumi am fost la intruniri in care erau cei vindecati prin regimurile lui.

    Apoi, daca ai auzit de Nicolae Tufoi, care a facut poliomielita. El s-a vindecat prin exercitii fizice tip yoga. A scris si o carte.

    Stiu ca ortodocsii si ceilalti condamna yoga, dar nu vad cum exercitii fizice, anumite pozitii care favorizeaza circulatia singelui in anumite zone corporale si deblocari, pot fi un pacat… Ca asa si tratamentul doctorilor ar fi un pacat, ca intervin in soarta data de Dumnezeu oamenilor, nu?
    De ce sa ne acceptam soarta, cand putem incerca tot ce este cu putinta? Daca cineva cu astfel de probleme ca ale tale, ajunge sa le depaseasca, mai mult apoi va pretui viata si ceea ce ii ofera ea.

    Comentariu de Un aspirant la Smerenie — Martie 11, 2010 @ 09:10 | Răspunde

  42. Scuze, am uitat sa adaug link la cartea despre regimurile lui Valeriu Popa

    http://www.scribd.com/doc/25641678/Valeriu-Popa-Afectiuni(vezi pag 37)

    Comentariu de Un aspirant la Smerenie — Martie 11, 2010 @ 09:12 | Răspunde

  43. Fata despre care iti spuneam a fost tratata cu post doar(in carte la pag 53-54), de cate 40 de zile cu apa distilata. A repetat postul aproape 2 ani pana ce a fost perfect sanatoasa. Eu am vazut-o in diverse stadii, de la inconstienta(stand in carucior, cu ochii in strabism si neputand sa vorbeasca), apoi topaind prin parc si aruncand injurii lui Valeriu Popa, abia putand sa se faca inteligibila, ca apoi sa o vad perfecta, incepand sa scrie. Si era atat de frumoasa, cum nici un om perfect din nastere nu era…

    Comentariu de Un aspirant la Smerenie — Martie 11, 2010 @ 09:19 | Răspunde

  44. Rar m-am rugat ca Dumnezeu să mă însănătoşească şi asta demult în timpul adolecenţei,oricum nu-i aşa de mare covoarda de a fi handicapat aşa după cum îmi închipui că poate părea văzută din afară.
    Eu văd lucrurile în felul următor : Aşa cum există mai multe rase de oameni (albi,negri etc ) aşa se nasc pe lângă oamenii sănătoşi şi cei handicapaţi,asta nu înseamă că în ochii Domnului noi nu valoram nimic,doar că avem „destinul” nostru de împlinit ca să zic aşa.
    Nici nu ştiu de ce mi-aş mai dori să mă fac sănătos,care ar fi scopul de după o posibilă însănătoşire miraculoasă;oare m-aş însura,oare m-aş călugării sau aş dori să emigrez în America spre a trăi liber sau mai bine zis ,spre a deveni libertin.Măcar aşa în neputinţa mea încerc să fac ceva,chiar să mă aproprii de Dumnezeu sau măcar să încerc să-l caut,îndrăznesc,chiar aşa cum sunt eu,să-L fac pe Dumnezeu al meu şi dacă voi reuşi şi El mă va binecuvânta,atunci la folos să-mi mai doresc să mă însănătoşesc,când am început să-L caut din nou,eu cel în care se trecurase îndoiala că nu voi mai fi vreodată în stare să-mi plec genunghii şi să caut chipul lui Dumnezeu în mine.
    Aş putea zice că e o minune faptul că doar citind „Pelerinul Rus” am început să mă rog şi cu ce rugăciune am început să mă rog,tocmai cu rugăciunea inimii,faptul că reusesc să am răbdarea să acord acestei rugăciunii,aşa imperfectă cum este in ea,o oră,o oră jumătate pe seară/noapte ,reusind să mă adun în mine însumi,este ceva extraordinar sau faptul că de la începutul anului am citit vreo 4 cărţi în format PDF despre acest subiect,în condiţiile în care nu mai deschisesem o carte de vreo 2 / 3 ani de zile,înseamnă totuşi ceva, cel puţin pentru mine.
    Momentan citesc Rugul Aprins de Antonie Plămădeală,Mitropolitul Ardealului despre cum a luat fiintă această miscare isihastă în România inter-belică,o carte absolut încredibilă,mai ales că este scrisă şi foarte bine,m-am apucat să corectez şi să rescriu cartea de o frumuseţe dumnezeiască cu adevărat a Sfântului Simeon Noul Teolog şi ale sale Imne ale Iubirii Dumnezeieşti,astfel încât scrisul românesc cu diacritice să fie respectat întocmai,crezi tu acum după această mărturisire poate nelalocul ei,că-mi mai îmi pasă de picioare când viaţa este atât de trecătoare.
    Nu,nu mai îmi pasă,acum doar încerc să nu mai pierd timpul de pomană,că am pierdut deja cam mult din el şi nu-l voi mai recupera niciodată .

    Comentariu de Micael Nicolas — Martie 11, 2010 @ 17:42 | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: