† Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul/a.

Ianuarie 6, 2010

Filed under: Pelerinul Rus — Micael Nicolas @ 03:30

pagina 10

Nu mi-aduc aminte ce bani i-am dat monahului, dar am luat Evanghelia, am aşezat-o în cufăr împreună cu celelalte lucruri şi am uitat-o acolo. După câtăva vreme mi-a venit o poftă nebună să beau. Atunci am deschis repede cufărul, ca să scot banii şi să fug la cârciumă. Cel dintâi lucru ce mi-a ieşit înaintea ochilor a fost Evanghelia, care mi-a adus aminte în chip viu de toate cele spuse de monah. Am deschis cartea şi am început să citesc capitolul I de la Matei.

Citindu-l până la capăt nu am înţeles nimic, dar din nou mi-am adus aminte deceea ce mi-a spus monahul: „Nu-i nimic că nu înţelegi, citeşte-o numai cu stăruinţă”. Am mai citit un capitol şil-am înţeles mai bine. Am citit până la ora stingerii, când nimeni nu mai avea voie să iasă; astfel, în seara aceea n-am mers la băutură.Sculându-mă dimineaţa şi pregătindu-mă să mă duc la cârciumă, mă gândi: „Ce-ar fi dacă aş mai citi un capitol din Evanghelie?”

Îl citi şi nu m-am mai dus. Când îmi veni pofta de băutură, iar am început să citesc şi m-am uşurat. Acest lucru m-a îmbărbătat şi ori de câte ori eram îndemnat să beau, citeam câte un capitol din Evanghelie. Cu cât citeam,cu atât mă uşuram şi, în sfârşit, îndată ce am terminat cele patru Evanghelii, patima beţiei mi-a dispărut cu totul, încât m-am dezgustat de băutură. Sunt douăzeci de ani de când nu mai beau.

Toată lumea s-a mirat de o asemenea schimbare petrecută cu mine. După trei ani am fost din nou avansat îngradul de ofiţer, mai târziu, în gradele următoare şi, în sfârşit, am fost numit comandant. M-am căsătorit, am nimerit o femeie bună, am adunat ceva avere şi acum, slavă Domnului, trăim bine şi, pe măsura puterilor, îi ajutăm pe săraci şi îi primim pe străini. Am şi un fiu, ofiţer; e băiat bun.De când m-am vindecat de beţie, am făcut o făgăduinţă, ca în fiecare zi, în toată viaţa mea, să citesc Evanghelia, anume câte un evanghelist pe zi, fără să ţin seama de vreo piedică. Aşa fac acum.

Dacă se întâmplă să am prea multe treburi în legătură cu serviciul şi mă obosesc prea tare, atunci seara, la culcare, o rog pe soţia mea sau pe fiul meu să-mi citească o Evanghelie şi astfel îmi împlinesc această pravilă fără întrerupere. Drept recunoştinţă şi spre slava lui Dumnezeu am îmbrăcat această Evanghelie în argint curat şi o port întotdeauna la pieptul meu.Am ascultat cu bucurie cuvintele căpitanului şi i-am zis:

– Un caz asemănător am văzut şi eu. În satul nostru, la fabrică, era un meşter foarte iscusit; era un lucrător bun şi câştiga bine. Din nenorocire, se îmbăta şi încă destul de des. Un om cu frica lui Dumnezeu l-a sfătuit ca,atunci când îi va veni pofta să bea, să rostească câte 33 de rugăciuni în numele lui Iisus, în cinstea Prea Sfintei Treimi, după numărul celor 33 de ani de viaţă pământească ai lui Iisus Hristos. Meşterul ascultă, începu să împlinească această pravilă şi, în curând, se lăsă cu totul de băutură. Iar peste trei ani s-a dus la mănăstire.

– Dar, întrebă căpitanul, ce este mai presus, rugăciunea lui Iisus sau Evanghelia?

– Amândouă sunt la fel, căci Numele dumnezeiesc al lui Iisus Hristos cuprinde în sine toate adevărurile evanghelice. Sfinţii Părinţi zic că rugăciunea lui Iisus este prescurtarea întregii Evanghelii.In cele din urmă, ne-am rugat împreună. Căpitanul a început să citească Evanghelia după Marcu de la început,iar eu ascultam, zicând în gând rugăciunea lui Iisus. La orele două după miezul nopţii căpitanul a terminat de citit şi ne-am despărţit ca să ne odihnim. După obiceiul meu, m-am sculat dis-de-dimineaţă. Toţi dormeau şiîndată ce începu să se lumineze m-am repezit la iubita mea Filocalie.

Cu ce bucurie am deschis-o! Parcă m-aş fi întâlnit cu tatăl meu întors dintr-o ţară îndepărtată sau cu un prieten înviat din morţi. O sărutam şi-i mulţumeam lui Dumnezeu, Care mi-o înapoiase. Am mceput să citesc pe Teolipt din Filadelfia, în partea a II-a a Filocaliei. M-a mirat învăţătura lui, în care el propune, în aceeaşi vreme şi pentru acelaşi om, trei lucruri diferite: „Şezând la masă, spune el, dă-i trupului hrană, auzului ceea ce se citeşte, iar minţii rugăciune.”

Dar amintirea celor petrecute în seara cea plină de bucurie mi-a dezlegat această taină, anume că mintea şi inima nu sunt acelaşi lucru.Când s-a sculat căpitanul, am ieşit să-i mulţumesc că m-a miluit şi să-mi iau rămas bun. El mi-a dat un ceai, o rublă şi mi-a urat drum bun. Astfel, m-am dus în drumul meu, bucurându-mă.După o verstă, mi-am adus aminte că le-am făgăduit soldaţilor o rublă. Să le-o dau sau nu? Un gând îmi spunea: Ei te-au bătut şi te-au jefuit, ba nici nu se pot folosi de bani, căci sunt sub pază. Iar un alt gând îmi zicea altceva:

Adu-ţi aminte că în Biblie este scris: „Dacă vrăjmaşul tău este flămând, dă-i de mâncare” (Rom.12, 20).

Şi însuşi Hristos zice: „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri” (Mt. 5, 44).

pagina 10

Anunțuri

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: