† Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul/a.

Ianuarie 6, 2010

Pelerinul Rus

Filed under: Pelerinul Rus — Micael Nicolas @ 03:35

pagina 7

Am ajuns într-un oraş de gubernie şi am început să întreb de carte prin prăvălii. Am găsit-o într-un loc, dar costa trei ruble, iar eu nu aveam decât două. M-am tocmit, dar negustorul n-a vrut să lase din preţ. În sfârşit,îmi spuse:

– Du-te la biserica de colo şi întreabă de epitropul bisericii. La el se găseşte o asemenea carte, dar veche, poate că ţi-o lasă cu două ruble.M-am dus şi într-adevăr am cumpărat Filocalia cu două ruble. Era tocită şi veche. M-am bucurat nespus. Am reparat-o cât m-am priceput, am cusut-o cu pânză şi am pus-o în traistă lângă Biblie.De atunci călătoresc săvârşind neîncetat rugăciunea lui Iisus, lucrul cel mai de preţ şi mai mângâietor din tot ceea ce am pe lume.

Uneori merg până la şaptezeci de verste pe zi, dar nu simt că merg, ci simt numai rugăciunea. Când mă pătrunde frigul puternic, spun mai cu stăruinţă rugăciunea şi degrabă mă încălzesc. Dacă mă biruie foamea, chem mai des Numele lui Iisus Hristos şi nu mai am nevoie să mănânc. Când mă îmbolnăvesc sau mă dor picioarele sau spatele, iau aminte la rugăciune şi nu mai simt durerea. Dacă mă supără cineva, e destul să-mi aduc aminte de mângâierea rugăciunii lui Iisus, pentru ca jignirea şi supărarea să treacă şi toate să fie uitate.

Am devenit parcă un alt om, nu mă îngrijesc de nimic, nu mă preocupă nimic, n-aş privi lanimic din cele lumeşti şi aş vrea să fiu mereu singur.Am o singură dorinţă, căpătată prin deprindere, să spun mereu rugăciunea şi, când încep să mă ocup cu aceasta, devin foarte vesel. Dumnezeu ştie ce se petrece cu mine. Desigur, acestea sunt numai impresii sau,precum spunea duhovnicul meu, efectul naturii şi al deprinderii; dar nu îndrăznesc încă să mă ocup de rugăciunea duhovnicească, cea din lăuntrul inimii, din pricina nevredniciei şi neştiinţei mele.Aştept ceasul voii lui Dumnezeu, nădăjduind în rugăciunile răposatului meu duhovnic.

N-am ajuns încă la rugăciunea duhovnicească, cea de sine lucrătoare în inimă; dar, slavă Domnului, acum înţeleg limpede ce înseamnă cuvintele Apostolului, pe care le auzisem odinioară: „Rugaţi-vă neîncetat!”

  • POVESTIREA A DOUA

Multă vreme am călătorit prin diferite locuri, însoţit de rugăciunea lui Iisus, care mă îmbărbăta şi mă mângâia în toate drumurile, în toate întâmplările şi necazurile, în sfârşit, am înţeles că ar fi mai bine să mă opresc undeva,atât pentru o mai bună însingurare, cât şi pentru a studia Filocalia. Aveam o mare dorinţă de a mă cufunda în ea şi de a scoate din ea adevărata învăţătură despre rugăciunea inimii pentru mântuirea sufletului.

Deoarece nu mă puteam angaja nicăieri din cauza mâinii mele infirme, neavând deci posibilitatea unui adăpost permanent, m-am dus în părţile Siberiei, la mormântul Sfântului Inochentie de Irkuţk, cu gândul că în pădurile şi stepele Siberiei călătoria îmi va fi mai liniştită şi, ca urmare, îndeletnicirea cu rugăciunea şi cu cititul, mai lesnicioasă.Aşa am şi făcut, săvârşind neîncetat rugăciunea orală. La un moment dat am simţit că rugăciunea începe singură să treacă, nu ştiu cum, în inimă, adică inima, în timpul bătăilor ei obişnuite, parcă a început să rostească înăuntrul ei cuvintele rugăciunii.

De pildă, zicea: la o bătaie, Doamne, la a doua, Iisuse, la a treia, Hristoase ş.a.m.d. Am încetat să spun rugăciunea cu gura şi am început să ascult cu stăruinţă cum grăieşte inima, aducându-mi aminte cum îmi explica acest lucru răposatul duhovnic. Cât era de plăcut! Apoi am început să simt o uşoară durere în inimă, iar în suflet de asemenea dragoste pentru Iisus Hristos, încât mi se părea că,dacă L-aş vedea, m-aş arunca la picioarele Lui şi, fără să le las din mâini, le-aş săruta cu dulceaţă, mulţumindu-i cu şiroaie de lacrimi că mi-a dat o astfel de mângâiere, mie, netrebnicului şi păcătosului.

Mai târziu a început să apară o oarecare căldură binefăcătoare în inimă, iar această căldură se împrăştia în tot pieptul. Acest lucru m-a îndemnat la o stăruitoare citire a Filocaliei, atât pentru a-mi verifica cele simţite, cât şi pentru a studia mai departe îndeletnicirea cu rugăciunea lăuntrică a inimii. Mi-era teamă ca altfel să nu cad înînşelare sau să primesc lucrările fireşti ca pe lucrări ale harului şi ca nu cumva să mă mândresc că am dobândit atât de curând rugăciunea neîncetată – după cum mă avertizase răposatul părinte.Umblam acum îndeosebi noaptea, iar ziua o petreceam mai mult citind, stând în pădure, sub copaci.

Ah! Câte lucruri noi, necunoscute, câtă înţelepciune mi-a descoperit această lectură! Gustam o dulceaţă aşa de  mare,cum nici nu-mi putusem închipui. Cu toate că unele lucruri erau greu de înţeles pentru mintea mea  proastă,urmările ce izvorau din rugăciunea inimii îmi lămureau totul. Apoi, din când în când, vedeam în vis şi pe răposatul meu părinte, care-mi explica multe şi mereu îndemna sufletul meu nepriceput spre smerenie.

pagina 7

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: