Rugăciunea inimii: † Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul/a.

Februarie 6, 2010

Filed under: Sf. Paisie Velicikovski despre Ruga lui lisus — Micael Nicolas @ 03:27

Astfel, vei simţi că toată lumea ta lăuntrică se face biserică şi sălaş al Sfântului Duh, iar inima ta jertfelnic şi masă sfântă. Mintea ta o vei simţi ca preot, voinţa ta ca jertfă şi rugăciunea ca o tămâie binemirositoare ce se suie la Dumnezeu.

Un frate oarecare a întrebat odată pe avva Agaton care din cele două este mai de preţ: osteneala trupească, sau paza minţii şi a inimii ?

Şi acela a răspuns: „Omul este asemeni unui copac. Osteneala trupească sunt frunzele copacului, iar paza minţii şi a inimii sunt roadele lui. Domnul a spus: Orice pom care nu aduce roade bune se taie şi se aruncă în foc; prin urmare, e limpede că toate încercările noastre trebuie să ţintească producerea de roade, adică paza minţii şi a inimii, însă avem nevoie şi de frunze ca acoperământ şi podoabă;aceasta constituie osteneala trupească”.

Cât de înalt a vorbit sfântul acesta despre acei creştini care se îndeletnicesc numai cu cele practice,spunând că ei trebuie dezrădăcinaţi şi arşi, întrucât nu-şi păzesc mintea, nici inima şi se îndestulează,mândrindu-se cu lucrările lor manuale, înfricoşătoare este, părinte, hotărârea ta pentru cei ce nu-şi păzesc mintea şi inima.

Deci, dacă doreşti să te arăţi biruitor al patimilor tale, intră înlăuntrul tău cu rugăciunea, caută-i acolo, cu ajutorul lui Dumnezeu,pe cei trei monştri: uitarea, neştiinţa şi trândăvia.Numai acestea supun patimile raţionale.

192

Anunțuri

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: