† Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul/a.

Februarie 7, 2010

Filed under: Sf. Paisie Velicikovski despre Ruga lui lisus — Micael Nicolas @ 02:19

Şi în al treilea rând, fraţilor, vă fac o rugăminte.Nu încetaţi, nici vă leneviţi la acest canon al rugăciunii minţii, pentru că am auzit ce spun Părinţii noştri: „Acela care se leneveşte de acest canon al rugăciunii nu este creştin. Căci creştinul şi când mănâncă, şi când bea, şi când stă, şi când lucrează,şi când merge trebuie să strige neîncetat înlăuntrul inimii sale: «Doamne, lisuse…»

Şi asta pentru că această pomenire continuă a numelui Domnului lisus să războiască pe balaurul care s-a cuibărit în inimile noastre. Şi atunci, fie pe cele bune, fie harismele dumnezeieşti, fie cele rele şi patimile care se ascund înlăuntrul nostru, le va afla şi le va cunoaşte prin rugăciunea minţii; cu asta sa-şi îndeletnicească sufletul”.

Şi mai întâi va afla orice infecţie murdară şi vicleană,iar în al doilea rând va pricepe harismele cele bune şi dumnezeieşti; deoarece rugăciunea va birui toată puterea diavolului, care lucrează înlăuntrul nostru şi încet, încet, o va nimici. Numele Domnului lisus venind în adâncul inimii noastre, va învinge pe balaurul care ţine în stăpânire păşunile inimii noastre, va elibera sufletul nostru de stăpânirea diavolului şi îi va da viaţă lui, celui ce a fost omotât de păcat.

De aceea, neîncetat să chemaţi numele Domnului lisus, până când inima va înghiţi pe Domnul, şi Domnul va înghiţi inima, şi astfel inima şi Domnul se vor face una.

171

Anunțuri

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: