† Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul/a.

Februarie 7, 2010

Filed under: Sf. Paisie Velicikovski despre Ruga lui lisus — Micael Nicolas @ 03:14

Meditaţia a 16-a

Sfântul Nicodim Aghioritul scrie: „Modurile prin care trebuie să se roage cineva sunt două, lăuntric şi exterior. Lăuntric este să te sileşti să constrângi mintea în cuvintele rugăciunii şi să n-o laşi să raţioneze,fiindcă eşti în faţa lui Dumnezeu. Iar ca să constrângi mintea ta mai uşor, ţine-ţi puţin respirata.Pe inima ta fă-o să se îndulcească de cele rostite, precum se îndulceşte şi de mâncărurile bune.Să ai smerenie, zdrobire şi trezvie şi uneori să te rogi cu mintea şi cu inima, aşa cum este mai bine,iar alteori cu gura”.

Modul exterior, după acelaşi Sfânt Nicodim, este să te rogi sau plecându-ţi capul ca vameşul sau stând în picioare, sau în genunchi, sau ridicându-ţi mâinile în sus. Toate felurile acestea sunt mărturisite de dumnezeieştile Scripturi.Timpul rugăciunii este să te rogi în cele şapte timpuri rânduite de Biserică (vecernie, pavecerniţă,miezonoptică, utrenie şi ceasuri), după cea zisă în psalmi: „De şapte ori în zi Te-am lăudat”.

Mai ales să te sileşti să te rogi mereu şi neîntrerupt,precum porunceşte Apostolul Pavel: „Rugaţi-vă neîncetat!”.

Aşadar, să te rogi şi, când îţi faci lucrul tău sau altă slujire a ta, să le dai gust cu rugăciunea,precum bucatelor cu sarea, după marele Vasile.Locul rugăciunii în primul rând este biserica, în al doilea rând, este un loc liniştit al casei tale. Căci vedem pe Apostolul Petru că „a urcat în cămara de sus a casei să se roage”.în felul acesta cel ce se roagă a mărturisit că toată nădejdea şi puterea sa sunt ancorate sus în puterea Slobozitorului său şi cu cât Acela îl ţine să nu cadă, cu atât el vrea să rămână în picioare şi neclintit în ispite.

164

Anunțuri

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: