Rugăciunea inimii: † Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul/a.

Februarie 8, 2010

Filed under: Sf. Paisie Velicikovski despre Ruga lui lisus — Micael Nicolas @ 03:49

Meditaţia a 10-a

Această adeverire, fratele meu, trebuie să te împingă şi pe tine să te faci lucrător al rugăciunii neîncetate,care-ţi va hărăzi lumina minţii tale şi va izgoni departe de tine toate gândurile cele rele.Daca doreşti cu adevărat să izgoneşti orice gând necreştinesc şi să-ţi curaţi mintea, acest lucru să-l faci cu rugăciunea. Nimic nu poate alunga aşa de bine gândurile precum face rugăciunea. Sfântul loan Scărarul spune: „învinge pe vrăjmaşi în mintea ta cu numele lui lisus. Nu vei găsi altă armă mai puternică decât aceasta’. Astfel, şi patimile tale se vor potoli înăuntrul tău şi le vei şterge prin rugăciune”.„Mai mare este cel ce e în noi decât cel ce este în lume”, spune Sfânta Scriptură.

Nu te teme nici de nenorociri, nici de catastrofe. Rugăciunea te va apăra şi va depărta orice rău de la tine. Adu-ţi aminte de Apostolul Petru când a arătat împuţinarea credinţei şi a început să se afunde în Marea Tiberiadei şi ia aminte: dacă eşti leneş şi neatent la rugăciune,nu vei spori în dăruirea ta faţă de Domnul,nici în dobândirea păcii şi a mântuirii.Cât despre rugăciunea neîncetată, trebuie să ştii că, în esenţa ei, ea este chemarea continuă a numelui Domnului lisus şi Dumnezeului nostru. Dacă chemăm numele Domnului lisus, pronunţându-l în şoaptă sau mental peste tot si oricând, si când stăm, şi când şedem, şi când vorbim, şi când facem orice alt lucru, facem rugăciune neîncetată.

153

Anunțuri

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: