Rugăciunea inimii: † Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul/a.

Februarie 8, 2010

Sfântul Paisie Velicikovski despre Rugăciunea lui lisus

Filed under: Sf. Paisie Velicikovski despre Ruga lui lisus — Micael Nicolas @ 19:25

Lucrarea principală şi de totdeauna pentru asigurarea mântuirii noastre este rugăciunea care, în felul acesta, devine prima datorie a fiecărui creştin care vrea să poarte în chip vrednic numele Dumnezeului nostru. Pentru pricinile acestea, sfântul evanghelist porunceşte rugăciunea neîncetată.Toate faptele evlaviei au fiecare timpul lor.

Rugăciunea nu se mărgineşte în timp, ci ea are toate timpurile vieţii noastre. Fără rugăciune, nici o faptă bună nu se face bine. Cel ce se hotărăşte să cheme numele Domnului lisus mereu, fireşte, la început va întâmpina greutăţi. Dar cu cât insistă mai mult,cu atât se obişnuieşte şi se familiarizează mai repede cu rugăciunea. Iar limba şi buzele lui dobândesc atâta obişnuinţă, încât mai târziu, după puţin timp, fără nici o osteneală, cel ce se roagă înţelege că rugăciunea i s-a făcut o dobândă continuă şi esenţială. Şi dacă vreodată se întâmplă, pentru oarecare pricină, s-o oprească, simte că-i lipseşte ceva.

În felul acesta, rugăciunea sa se face obişnuinţă, iar mintea lui începe şi ea să se obişnuiască să urmeze lucrării buzelor. Astfel, ca oconsecinţă generală, din aceasta se creează un izvor de întreagă înţelepciune pentru inimă, de unde se înalţă adevărata rugăciune.

152

Anunțuri

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: