† Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul/a.

Februarie 11, 2010

Filed under: Sf. Paisie Velicikovski despre Ruga lui lisus — Micael Nicolas @ 04:09
Cuvântul VI
Despre aceea cum trebuie de la început să deprindem lucrarea acestei dumnezeieşti rugăciuni cu mintea în inimă în vremurile din vechime această sfântă lucrare a rugăciunîi minţii strălucea în multe locuri unde aveau petrecere Sfiiţii Părinţi. De aceea, atunci şi învăţătorii pentru această lucrare duhovnicească erau mulţi.

Din pricina aceasta şi Sfinţii Părinţi ai noştri, scriind despre ea, ne arată numai folosul cel negrăit, duhovnicesc, care ne vine de la ea, neavând,după cum socot eu, nevoia să scrie despre încercarea însăşi a acestei lucrări care s-ar potrivi începătorilor. Iar dacă pe undeva au şi scris câte ceva despre acest lucru, apoi şi aceasta numai pentru cei ce cunosc încercarea acestei lucrări – lucru lesne de înţeles; iar pentru cei ce n-o cunosc,nu e de înţeles deloc.

Iar unii dintre ei, când au văzut că adevăraţii povăţuitori fără de înşelare ai acestei lucrări au început a se împuţina cu totul şi temându-se să nu se piardă adevărata învăţătură despre începutul acestei rugăciuni de gând, au scris şi începutul însuşi şi lucrarea, cum trebuie să se deprindă cei începători şi cum să intre cu inima în ungherele inimii şi acolo cu adevăr şi fără de înşelare să lucreze rugăciunea cu mintea. Şi chiar însăşi dumnezeiasca învăţătură a acestor părinţi despre acest subiect trebuie adusă la ordinea de zi.

Sfântul Simeon Noul Teolog spune despre începutul acestei lucrări: „Adevărata şi cea fără de înşelare luare-aminte şi rugăciune constă în faptul că în timpul rugăciunii mintea să păzească inima şi să petreacă mereu înlăuntrul ei şi, de acolo, adică din adâncul inimii, să înalţe rugăciuni către Dumnezeu. Şi când va gusta înlăuntrul inimii că bun este Domnul şi se va îndulci, apoi nu va mai ieşi din locasul inimii.

126

Anunțuri

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: