Rugăciunea inimii: † Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul/a.

Februarie 12, 2010

Filed under: Sf. Paisie Velicikovski despre Ruga lui lisus — Micael Nicolas @ 02:13

Dumnezeiescul Pilotei, părintele nostru, egumenul mănăstirii Rugul aprins al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu din Muntele Sinai care a întocmit pentru paza cea de gând a inimii o cărticică mică de capete, mărgăritare fără de preţ ale înţelepciunii celei dumnezeieşti, pline de negrăită dulceaţă cerească a Sfântului Duh, pune drept temelie neclintită la cuvintele sale expresiile Sfintei Scripturi: „în dimineţi am ucis pe toţi păcătoşii pământului” (Ps.100, 8 ) şi celelalte, precum: „împărăţia lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru” (Luca. 17, 21); şi: „asemănatu-s-a împărăţia cerurilor cu grăuntele de muştar şi cu mărgăritarul şi cu aluatul”; şi iarăşi: „fără de Mine nu puteţi face nimic” (In. 15, 5); şi iarăşi: „cu toată paza păzeşte-ţi inima ta” (Pilde. 4, 23); şi: „curăţeşte cele dinlăuntru ale paharului, ca să fie curate şi cele de dinafară” (Mt. 23, 26); şi: „nu este lupta noastră împotriva sângelui şi a cărnii, ci împotriva începătoriilor, stăpâniilor şi stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii de sub cer” (Efes. 6, 12); de asemenea: „treziţi-vă, privegheaţi, căci potrivnicul nostru, diavolul,umblă ca un leu, răcnind, căutând să înghită pe cineva;împotriviţi-vă lui cu credinţă tare” (l Petru. 5,8-9); aşijderea: „după omul cel dinlăuntru mă îndulcesc legii minţii mele şi mă robeşte” (Rom. 7,22-23) şi celelalte.

109

Anunțuri

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: