† Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul/a.

Februarie 15, 2010

Filed under: Sf. Paisie Velicikovski despre Ruga lui lisus — Micael Nicolas @ 02:10

Martor aduce pe loan Scărarul, care de asemenea raportează aceste cuvinte la rugăciunea minţii.Preasfinţitul, prea înţeleptul şi marele cuvântător Marcu, Mitropolitul Efesului, cel ce a călcat pe urmele apostolilor, stâlpul nebiruit al Ortodoxiei,care a rupt cu sabia de foc a Duhului şi a înţelepciunii şi cu adevărul dogmelor ortodoxe, ca pe o pânză de păianjen, la sinodul de Florenţa, mreaja eresului papistăşesc, cea împotriva Duhului Sfânt,scrie despre dumnezeieasca rugăciune a lui lisus:„S-ar cuveni după poruncă să ne rugăm necontenit şi cu duhul, şi cu adevărul să înălţăm necontenit închinare lui Dumnezeu, dar dispoziţia către cugetele lumeşti şi greutatea griji de trup depărtează şi abate pe mulţi de la împărăţia lui Dumnezeu, care e înăuntrul nostru, şi-i împiedică de a sta la jertfelnicul minţii, aducând din partea lor lui Dumnezeu jertfe duhovniceşti şi cuvântătoare, după zisa dumnezeiescului apostol, că noi suntem biserica Dumnezeului celui viu şi că dumnezeiescul Duh locuieşte în noi.

Şi nu-i de mirare dacă aceasta se întâmplă cu mulţi din cei ce trăiesc în trup, când noi vedem că şi unii dintre monahii care s-au lepădat de lume, înviforaţi lăuntric de lucrarea patimilor şi supuşi din această pricină, ei nu pot ajunge la adevărata rugăciune cu toată dorinţa lor. E dulce în inimă pomenirea curată şi statornică a lui lisus şi lumina ce purcede din ea”.

60

Anunțuri

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: