† Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul/a.

Februarie 15, 2010

Filed under: Sf. Paisie Velicikovski despre Ruga lui lisus — Micael Nicolas @ 03:22

Din aceste cuvinte ale Sfântului Grigorie Palama se vede că Preasfânta Fecioară, petrecând în sfânta sfintelor, se ridică prin rugăciunea minţii la cea mai mare înălţime a cunoştinţei de Dumnezeu şi ea prin sine dă pildă de viaţă păzită, după omul cel dinlăuntru, prin lepădarea de lume în numele păcii, prin sfinţita tăcere a minţii, prin tăcerea cugetelor, prin concentrarea în necontenita rugăciune dumnezeiască, prin paza minţii şi prin înălţarea prin fapte către cunoştinţa de Dumnezeu, astfel încât, privind la dânsa, cei ce se leapădă de lume să se nevoiască cu râvnă, cu ostenelile şi sudorile arătate mai sus, silindu-se, după măsura puterilor şi prin rugăciunile ei, să fie următorii ei.

Dar cine poate în chip vrednic să laude dumnezeiasca rugăciunea minţii, a cărei nevoitoare a fost însăşi Maica Domnului, povăţuită fiind de Duhul Sfânt ?

Cu toate acestea, cu dovadă şi adeverire neîndoielnică pentru toţi cei ce se îndoiesc a venit vremea să arătăm ce dovezi din Sfânta Scriptură aduc pentru dânsa purtătorii de Dumnezeu Părinţii noştri, care au scris sub lumina harului dumnezeiesc.

54

Anunțuri

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: