Rugăciunea inimii: † Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul/a.

Februarie 16, 2010

Sfântul Paisie Velicikovski despre Rugăciunea lui lisus

Filed under: Sf. Paisie Velicikovski despre Ruga lui lisus — Micael Nicolas @ 03:55

Şi aceasta atât timp cât inima nu se curăţeşte de orice sentiment şi mintea de orice gând rău. Este măsura omului care nu s-a născut încă din harul lui Dumnezeu,în mai multe din scrierile sale, stareţul Paisie aminteşte că lucrarea minţii ca „artă duhovnicească”nu se potriveşte tuturor; ea este lucrarea proprie călugărilor.

Sarcina lor distinctă, care o depăşeşte pe cea a oamenilor din lume, este tocmai„trezvia minţii şi a duhului după omul dinlăuntru”,în cea de-a doua scrisoare către stareţul Teodosie,Paisie este, în această privinţă, foarte categoric:„Scrierile patristice, în special cele care ne învaţă adevărata ascultare, trezvia minţii şi isihia,atenţia şi rugăciunea minţii (adică aceea care se săvârşeşte de către minte în inimă), se potrivesc exclusiv ordinului monahal, şi nu tuturor creştinilor ortodocşi în general”.

Acest raţionament se sprijină pe faptul că „principiul şi baza de neînlăturat”a lucrării minţii este „adevărata ascultare” din care izvorăşte „adevărata smerenie”.

La rândul său, smerenia apără împotriva tuturor amăgirilor care îi rătăcesc pe cei care sunt proprii lor stăpâni.E cu neputinţă ca oamenii din lume, care trăiesc în neascultare şi se conduc după propria lor iniţiativă,să se apropie de această rugăciune; căci, dacă o vor face, vor cădea cu siguranţă victime ale amăgirilor.

Dacă stareţul Paisie afirmă într-un mod atat de categoric că oamenilor din lume le este imposibil să se angajeze în practicarea rugăciunii inimii fără a se supune unui duhovnic experimentat, aceasta este pentru că ştia pericolul pe care-l putea reprezenta pentru aceştia publicarea unor lucrări de asceză asemenea celei pe care o realizase: ei riscau să se dedea practicii acestei rugăciuni din dorinţa de a se bucura de efectele ei extraordinare.

Mitropolitul Serafim Joantă

8/9

Anunțuri

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: