† Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul/a.

Martie 12, 2010

Filed under: Rugul Aprins — Micael Nicolas @ 04:03

Era un fel de a zice despre el că ştia foarte multe lucruri, dar care nu le putea stăpâni, în aşa fel,încât să scoată ceva bine definit. Era, însă, aceasta numai o părere despre felul lui de a fi.

Pentru că, în realitate, fiecare cuvânt al lui era cu sens, profund şi rupt din ceea ce am putea numi existenţa personală a  vremurilor acelora. Dar nu era tocmai aşa. Pentru că el reuşise,printr-o îndelungă cercetare, să ajungă la miezul lucrurilor. Tocmai de aceea el ştia să spună lucruri interesante şi să-i facă pe ceilalţi să-l urmeze în gândirea lui.Desigur că, la început, îi plăceau scandalurile bisericeşti şi literare. Dar, în timp, şi datorită schimbărilor epocii, el a ştiut să se rupă de sine, cel din trecut, şi să apeleze la un nou om, care era preocupat de noua problemă a epocii. De aceea, el se încurca, încă, în modalităţile lui de apropiere a oamenilor în ceea ce le spunea. Era, desigur, greu pentru oameni să-l înţeleagă. Era, însă, mai greu pentru acei care veneau în minte cu filosofia lui de la cele două ziare. Şi ei vedeau, mai degrabă, noutatea extraordinară pe care o conţinea învăţătura lui faţă de ceea ce fusese înainte, când unii oameni îl cunoscuseră altfel.

De altfel, se întâmplase, în sufletul lui, o adevărată convertire spirituală, de care,prietenii lui mai vechi erau cumva obligaţi să ţină socoteală. Şi, tocmai de aceea, amesteca în vorbirea lui cea nouă, lucruri vechi care se petrecuseră pe când conducea cele două ziare.De altfel, tocmai aceasta e marea minune care s-a făcut cu dânsul. Că nu mai pomenea, acum, de omul cel vechi. Prin tot ceea ce făcea, era întru totul un om nou, un om dăruit noii descoperiri care i se făcuse.

El fusese, dealtfel, în muntele Athos, unde începuse transformarea lui.Eu cred că totul se datorează, în structura lui, acelei călătorii pe care a făcut-o la muntele Athos.Odată ajuns acolo, nu prea ştia cum să se comporte. De altfel, putem crede, cum îl ştim îndoielnic, că s-a dus spre muntele Athos cu gând foarte diferit. Acolo însă, a întâlnit, de la bun început, un călugăr care trăia muncind pe la diferiţi alţi călugări, care era un fel de „trăistar”, adică tot ce avea el, avea în traistă şi tot ce câştiga el, punea tot în traistă, cu care umbla din mânăstire în mânăstire.

Trebuie să înţelegem, însă, că aceasta era un fel de nevoinţă a lui, care îşi va fi dat roadele ei. Călugării nu descoperă tainele vieţii călugăreşti turiştilor.Aceia cum vin, aşa se şi duc. Pe monahul acesta îl chema  Averchie. Lui Sandu Tudor i-au plăcut propunerile lui şi, luându-l împreună cu el, a plecat să viziteze muntele.Aşa că, şi-a început vizita mânăstirilor cu un „director” de conştiinţă care l-a ghidat în cele mai mici amănunte. Intrau într-o mânăstire, nu înainte de a face trei metanii şi apoi, alte trei metanii la intrarea în biserică, iar în momentul în care intrau, se duceau pe rând la toate icoanele, le sărutau, de la uşă până la altar, în felul acesta, stareţul era avertizat de călugării lui, care-l urmăreau, şi ştia că are de-a face cu un vizitator evlavios.

Se zvonise deja, în tot muntele Athos, că monahul Averchie umblă din mânăstire în mânăstire, cu un vizitator important şi foarte evlavios. De altfel, se făcuse cunoscut de-acuma peste tot, şi călugării din Athos şi-au deschis inimile în legătură cu practica rugăciunii. Aşa se face că i-au făcut rost de scăunel, l-au învăţat metoda respiraţiei şi întreaga tehnică a rugăciunii minţii. Aşa i-au deschis inima spre cunoaşterea călugărilor isihaşti din muntele Athos, pe care el a început a-i imita.Acolo a înţeles Sandu Tudor, care de fapt, nu era încă părinte, ce înseamnă inima, care avea un sens profund pentru viaţa noastră duhovnicească.Aşa a învăţat ca, plecându-şi capul în piept, să rostească în ritmul respiraţiei:„Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul.”

Sandu Tudor a avut parte de o reală convertire în materia rugăciunii. El o spunea după învăţăturile din „Povestirile Pelerinului Rus”.Aici, în munte, a început el să facă încetul cu încetul rugăciunea minţii, până când a reuşit să se desprindă din el tot ceea ce însemna până atunci altceva şi care, acum, încetul cu încetul devenea o obişnuinţă a sufletului său.Se întoarse în ţară şi avu surprinderea să găsească aici tot ceea ce găsise şi la Sfântul Munte Athos. În 1944, el se înscrise în rândul fraţilor de la Mânăstirea Antim. Avea încă destui bani. Aşa că, cu dânşii, a renovat chiliile şi Paraclisul mânăstirii, care era pictat de Nicolae Stoica.

102

Anunțuri

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: