Rugăciunea inimii: † Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul/a.

Martie 13, 2010

Filed under: Rugul Aprins — Micael Nicolas @ 03:28

Spunea că în satul lui era un tânăr care apucase pe alte căi decât cum trebuie: înnebunise şi atunci preotul a simulat că are nevoie să se ducă într-un sat vecin. Era iarnă. Şi au plecat cu căruţa şi mergând înspre Năpădeni l-a luat la întrebări, ce-i cu el? Şi atunci a aflat de la acest om că vrea să se călugărească.— De ce vrei să te călugăreşti?

Nu eşti în stare să te faci călugăr, o să fii un călugăr prost; mai bine să încercăm să te facem deocamdată un om bun.Omul a spus care era dificultatea lui. Era despărţit de soţie, — despărţit de fapt, că nu avea bani să plătească pentru facerea formelor de divorţ şi era singuratec. Ar fi vrut omul să se căsătorească din nou, dar nu putea; era extrem de încurcat şi complet zăpăcit din această pricină. Nu îndrăznea să-şi ia altă soţie, deoarece nu era dezlegat de căsătoria cea dintâi şi omul înnebunise din această pricină. Şi acum un fapt extraordinar, care nu ştiu dacă poate fi justificat canonic, dar vă spun că pe mine m-a pus pe gânduri.

Părintele Ioan i-a spus: Nu-ţi rămâne altceva de făcut decât să te aşezi om în rândul oamenilor. Du-te, ia fată curată, care vrei, şi trăieşte cu ea.

— Părinte, nu se poate, e păcat!

— Te dezleg!

— N-ai puterea asta.

— Ba da!

Şi au oprit în miez de noapte, s-au întors, au intrat în biserică, preotul s-a îmbrăcat în odăjdii şi printr-o slujbă făcută a luat păcatul acestui om pe grumazul lui. Şi omul a fost lămurit, s-a liniştit şi în câteva luni de zile a putut să fie aşezat în deplină rânduială cu toţi ceilalţi.Vedeţi, este un fel de a te angaja cu obştea ta, care este extraordinar.

Un protestant nu ar putea să ia asupra lui grija unei asemenea poveri. Trebuie să vă spun că omul acesta este aşa de extraordinar în făptura lui, încât l-au respectat şi sovieticii.

Imediat după recucerirea Basarabiei m-am dus să-l văd, l-am găsit bolnav, totuşi respectat deplin de către sovietici, care n-au avut ce face pentru că satul întreg a sărit în apărarea lui.

Tot cu multă dragoste ar trebui să povestesc şi de preotul Nicolae din Vrancea, de la care ţin şi eu aproape toată cheia învăţăturii mele în anumite domenii şi care iarăşi a fost un om care a luptat o viaţă întreagă, nu pentru el, ci pentru sătenii de care se legase, un om cu care eu am avut mai adeseori, legături, pentru că el e acela care a pus stăpânire pe mine şi m-a forţat aproape să fac anumite lucruri şi pe care le-am făcut ca fiind foarte fireşti, de dragul lui; el m-a luat — mă pricepeam, nu mă pricepeam — să-i slujesc drept „ţârcovnic” la slujbele pe care le făcea; el m-a obligat să umblu pe la toate mânăstirile de acolo, mă lua şi mă punea să vorbesc în biserică.

Aşadar, un om care a reuşit să mă răstoarne, nu pe cale de convingere, ci pe cale de necesitate (trebuie să-l ajut pe el…). A murit părintele Nicolae, — eram în Transnistria când într-o bună dimineaţă am povestit celor din jurul meu că l-am visat pepărintele Nicolae plecând… Într-adevăr, murise cu o zi înainte, singura dată când am avut acest fel de vestire, de legătură stranie … Un om care ţinuse la mine, sunt foarte sigur.

Înveţi de la oamenii aceştia, care sunt în duhul acesta, dar înveţi mai mult de la obşte,ea însăşi, care, atunci când eşti în mijlocul ei, te obligă la participare, într-o asemenea obşte nu poţi sta ca simplu observator străin, să te uiţi la ei, ca un observator, cu creionul în mână,este imposibil, pentru că ei te amestecă în viaţa lor, îţi atribuie imediat un rost anumit. E cu neputinţă să nu participi la această viaţă.

De pildă să vă spun cum am citit pentru prima oară „Visul Maicii Domnului”, care nu lipseşte niciodată din şerparul oamenilor vechi de la ţară.Eram în Haţeg, plecasem cu nişte negustori de oale. Acolo sunt sărbători care se ţin prin sate. Plecasem să facem un turneu general de vânzarea oalelor şi seara mă puneau să le citesc eu; aşa că vrând, nevrând am citit „Visul Maicii Domnului” pentru aceşti oameni.

La fel trebuie să participi la botez, să participi la nunţi, să participi la înmormântări, să participi la toată seria de fapte de trăire, de la bucurie până la durere, căci constituie viaţa oamenilor acestora. Şi vă spun că lucrul este contagios; simţi că trece ceva de la ei spre tine.

87

Anunțuri

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: