† Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul/a.

Martie 13, 2010

Filed under: Rugul Aprins — Micael Nicolas @ 03:36

Totuşi se cunoaşte acest fluviu şi obştea aceasta este ca un vas, în care oamenii mereu se preschimbă, dar vasul rămâne acelaşi, neîntrerupt de sute de ani, de mii de ani, necurmat,de la cei dintâi care au primit tradiţiunea, din partea celor îndreptăţiţi să spună despre ce e vorba. Aşa că dacă această obşte, dacă într-adevăr a fost adânc frământată de creştinism, cum o spunea Înalt Prea Sfinţitul; dacă religia creştină a avut multe-multe veacuri, în care a frământat obştea aceasta românească a satelor noastre, fără îndoială că această potrivire trebuie să fie mai mult decât o potrivire de schemă logică; trebuie să fie o realitate vie.

În viaţa obştei noastre trebuie să regăsim prezentă o gândire dogmatică, o trăire potrivit unor anumite principii religioase. Şi mai mult decât atât. Această obşte trebuie să fie contagioasă.

Adică, învăţătura se face în Occident, la romano-catolici, prin catehizarea ta de către cel care îţi este părinte spiritual, la protestanţi, prin citirea ta, de unul singur, acasă, a cărţilor sfinte,dar la noi se face prin contagiune directă de la semenii cu care trăieşti într-o anumită obşte.Dacă îmi îngăduiţi, am să vă fac câteva mărturisiri personale în această privinţă. Domnilor, vorbeam despre lucruri pe care le-am scos din cărţi. Sunt apusean de felul meu şi am trecut în tinereţea mea — îmi pare bine că sunt aici între prieteni şi pot face mărturisiri ca între prieteni, am trecut, în tinereţea mea printr-o epocă în care problema religioasă era pentru mine inexistentă, sau mai mult decât atâta, judecată puţin cu dispreţul omului care a ajuns să vadă anumite lumini ale ştiinţei. Să nu credeţi că aş fi putut fi zguduit pe calea unei argumentaţiuni, căci orgoliul din mine m-ar fi împiedicat să primesc sfaturile unui duhovnic; ar fi fost cred, foarte greu să trec la altceva decât ceea ce eram.

Meseria m-a făcut să mă duc prin sate, prin sate multe, de mulţi ani de zile şi am început să văd acolo şi să trăiesc acolo, în obştea satelor, foarte multe lucruri.Am întâlnit, e drept, şi oameni, — niciodată n-am să uit cât datorez eu anumitor oameni.

De pildă, e pentru mine o plăcere să-mi amintesc de părintele Ioan, pe lângă care am trăit luni întregi de zile. Nu m-a învăţat teologie, deşi ştia foarte multă. Dimpotrivă! Dânsul îşi făcuse studiile în Rusia, într-o vreme când tot ceea ce învăţau oamenii în facultăţile teologice din Kiev, unde îşi făcuse el studiile, era oarecum pătat de scientism. Mintea lui era destul de încărcată cu probleme: Darwin, Spencer, Hoeckel. Însă nu conta la el ce ştia şi ce credea; la el era interesantă şi plină de învăţăminte viaţa lui.

Viaţa lui era o viaţă perfect ortodoxă şi impresionant ortodoxă. Era un om care de mic venise într-un sat şi a cărui viaţă întreagă fusese închinată acestui sat, pe care îl transformase cu desăvârşire, încât nu se mai putea asemui ceea ce fusese, cu ceea ce era. Totul era ieşit din vrednicia acestui om, care îşi permitea deseori să glumească faţă de câteva idei scoase din cărţi, dar care nu-şi îngăduia un moment de slăbiciune în ceea ce priveşte solidaritatea lui cu oamenii lui. Vă spun un singur lucru, care m-a impresionat adânc.

Povestea din 1917, când a venit răsmeriţa, revoluţia din 1917, şi poporenii lui din sat au hotărât să facă un soviet. Dar el îi avea aşa de bine în mână,încât oamenii s-au dus la preotul lor să-l întrebe ce este de făcut. Atunci el le-a spus: — Bine,dacă aşa v-aţi hotărât (era vremea când mânăstirile se goliseră, fugiseră toţi ca să scape de răscoală), dacă aşa e porunca să facem soviet! Foarte bine! Însă e vorba să îngropăm întâi pe cel vechi (murise tocmai ţarul). Zic să facem întâi o slujbă de pomenire pentru ţar, să-i facem îngropăciune, aşa cum se cuvine!I-au făcut rugăciunea ţarului, cum se cuvenea, cu sovietul.

După aceea s-a declarat preşedintele sovietului.I-am spus: Părinte, nu-ţi era frică s-o iei pe căi greşite. Şi atunci mi-a spus un lucru uluitor: Astea sunt sufletele care mi-au fost date mie în pază şi eu nu-i pot lăsa, măcar de ar lua-o în altă parte decât trebuie. Eu mă duc după ei; tot mai bine cu mine, decât fără mine!Şi v-aş mai putea spune şi alte lucruri care sunt de neînchipuit. Eu aveam obiceiul să stau să stenografiez ceea ce îmi povestea şi am o carte destul de groasă despre aceste lucruri,pe care am dat-o la tipărit. Îmi amintesc o poveste pe care mi-a spus-o el, într-o seară, ca să-mi lămurească anumite lucruri (şi care nu figurează în această carte, căci mi-a căzut creionul din mână şi n-au putut să stenografieze aceste lucruri). Daţi-mi voie să v-o spun:

86

Anunțuri

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: