† Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul/a.

Martie 13, 2010

Filed under: Rugul Aprins — Micael Nicolas @ 19:52

Adică omul, o tensiune spre mai mult, omul asemenea îngerului. Avem aici tot manicheismul, care este un material infinit. Da bag de seamă…Trupul nu este rău în sine. Aceasta e conform şi cu gândirea lui Pavel, acceptarea asta,luciditatea dacă aş putea zice a treziei.Semnul îngerului, seninul revelaţiei, al Tatălui — de aia zici: în Numele Tatălui.Acum, conceptul inimii, la Palamas, e altceva; nu este o ordine a minţii în sensul cartezian.Deşi nu socotim sufletul înlăuntru ca un vas, nici în afară, fiindcă e unit cu trupul,totuşi ştim sigur că puterea noastră vitală stă în inimă ca într-un organ, ca într-un vas.Vezi stadiul înţelegerii, rădăcina înţelegerii.

C. NOICA: — La racine du coeur.

SANDU TUDOR: — Lucrurile sunt mai profunde, mai frumoase. Va să zică: „trupul cel mai dinlăuntru al trupului, pe care o numim inimă”.Acum trece la simbol, la libertate. Deci: „inima este cămara puterii noastre mintale şi primul organ trupesc al minţii”.Vezi?

MIRONESCU: — Ceea ce e extraordinar, este că viziunea omului de ştiinţă admite un centru vital dar nu admite o localizare a sufletului.

SANDU TUDOR: — Am aici un material întreg, pe probleme, poate dacă există necesitatea de a intra la problematica tehnicii lucrului ăsta, sunt lucruri extraordinare, lucruri de viaţă creştină. Când m-am dus la Muntele Athos, toate acestea sunt din Athos — m-am dus şi am pus şi eu întrebări de natura asta şi mi s-a răspuns: există „o inimă duhovnicească” şi Solomon înţeleptul ne spune că: „înţeleptul are inima de-a-dreapta”.Sunt o serie întreagă de lucruri şi o să vedeţi când vom discuta pe urmă problema isihastă şi veţi vedea că lucrurile nu sunt aşa cum îi e frică părintelui Ghiuş. Palamas este oriental. Înalt Prea Sfinţite, ţii minte că ţi-am citit de…, care începe să recunoască că problema rugăciunii isihaste ortodoxe a fost socotită ca o erezie, până acum de curând şi din cauza influenţei teologiei catolice asupra ortodoxiei din punct de vedere al trăirii de rugăciune; le-a fost frică tuturor teologilor ortodocşi de a se apropia de această problemă. Să-mi fie mai frică de tradiţiunea bisericei mele? Însemnează că nu mai cred în ea, e un semn de decădere,lucrurile astea trebuiesc luate cu toată luciditatea, nu cu acceptări din astea; trebuie să te căsneşti aşa cum a făcut pelerinul rus care a umblat o viaţă întreagă în continuu şi în fiecare clipă întreba…

Î.P.S. Sa: — „Dacă nu m-ai fi găsit, nu m-ai căuta.”

SANDU TUDOR: — Eu, ca să mă smeresc accept lucrul ăsta, dar nu mă împac cu el.E una din figurile cele mai frumoase apusene şi există în crucialitate şi o agonie, la un moment dat, adică o luptă, dar e depăşită totdeauna şi merge mai departe.De aceea Pascalianismul este ceva oprit.

MIRONESCU: — Să vedem ce e cu rugăciunea inimii. Deşi, „inima este cămara puterii noastre mintale,” locul metafizic al omului.

SANDU TUDOR: — Asta e o problemă de stadiu, este marea problemă a locului.Grigore S. … a venit până la Muntele Athos ca să caute pe nişte călugări, în special era un călugăr, un buricarist… adică înţelegeau ei…, cum se spune în popor „mă doare la inimă şi seînţelege stomacul, dar să nu credeţi că buricanismul este numai aşa, o vorbă, există o spiritualitate ombilicală…

MIRONESCU: — Dacă spui centru metafizic, e posibil ca propoziţia lui Bergson să conţină un adevăr, în sensul că creierul este punctul de inserţie al spiritului, va să zică există un punct de inspiraţie al duhului în om.

SANDU TUDOR: — Dacă vrei, într-o imagine, însă teologică, pentru că imaginea teologică îmi dă şi garanţia simbolicii, dacă vrei şi înţelegi este cea mai grea problemă,problema inimii, problema minunii inefabile. Spune aşa: „omul a fost izgonit din rai” şi Mântuitorul spune: „împărăţia cerurilor este în voi.” Prin urmare, într-o privinţă, omul este izgonit din el însuşi. Când Socrate spune: „cunoaşte-te pe tine însuţi,” spune tot un deziderat,în realitate nu poţi niciodată prin tine să descoperi şi atunci vine minunea, vine rugăciunea cea înaltă, aflarea de tine însuţi, care este numai un efort infinit şi toţi isihaştii, toată lumea vorbeşte de calităţile acestea paradisiace ale rugăciunii. Aici e problematica diabolismului, a distingerii lucrurilor, e o problematică întreagă foarte grea, dar simplă şi schematică.

72

Anunțuri

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: