† Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul/a.

Martie 14, 2010

Filed under: Rugul Aprins — Micael Nicolas @ 03:09

În legătură cu mişcarea de la Sâmbăta s-a mai produs atunci un lucru extraordinar. Tot atunci, aşa tot ca printr-o minune dumnezeiască, la care participă un om care va face legătura între ceea ce se întâmpla în Transilvania, şi ceea ce se întâmpla în Ţara Românească la Bucureşti: începerea traducerii „Filocaliei” de către Pr. Stăniloae. Pr. Stăniloae lucra cu banii strânşi de Pr. Arsenie Boca (şi coperta volumelor este făcută tot de Pr. Arsenie). Cei care citiţi acum prefaţa primului volum, veţi găsi acolo această menţiune.

Ei bine, aceasta a venit să întărească teoretic ceea ce începuse pe de o parte la Bucureşti, şi ceea ce făcea Pr. Arsenie la Sâmbăta. Vine Pr. Stăniloae cu suportul teoretic al Sf. Părinţi, pe care îi oferă prin traducerea Filocaliei în româneşte (primele patru volume).La desfacerea primului volum am luat parte şi eu pentru că primele volume, după ce s-au tipărit, au fost distribuite la pelerinii care au venit la Mânăstirea Sâmbăta. După aceea,când s-a reluat cu volumul 5 — am şi azi bucuria de a o spune eu, pentru că nu ştiu dacă o va mai spune cineva vreodată, dar cei în cauză nu mai trăiesc şi Pr. Stăniloae şi celălat al cărui nume cu toată jena va trebui totuşi să nu-l pronunţ, pentru că a deţinut o funcţie mare într-oanumită vreme la Departamentul Cultelor, dar a făcut un lucru bun. A aprobat personal şi cu risc intervenţia mea, la intervenţia Pr. Stăniloae de a aproba reluarea traducerii Filocaliei şi publicarea lor, ceea ce s-a şi întâmplat până la volumul 10.Iată deci cum se leagă lucrurile în acelaşi timp, aceeaşi pregătire care se stinge în acelaşi timp.

Ei bine, una din ele, una din ramurile, unul din pilonii acestor pregătiri care tot în vremea aceea a început să se contureze n-a dispărut, continuă şi azi, a continuat să existe, să înveţe, să propovăduiască de-a lungul întregii perioade de întuneric şi mai trăieşte şi azi.Întâmplător, şi cu acesta am avut relaţii personale. Aşa a vrut Dumnezeu, fiindcă cunoscusem din studenţie mişcarea de la Antim în care fusesem chemat de Pr. Agaton, pe urmă de ieroschimonahul Daniil Tudor.

După aceea s-a întâmplat că studenţii eram organizaţiî ntr-o organizaţie, aşa cum e Liga D-voastră. Ne organizasem şi noi într-o organizaţie cu numele A.T.O.S., dar era numai o potriveală, bine, aşa o făcusem noi (Asociaţia Tinerilor Ortodocşi Studenţi). Am avut toţi de pătimit după aceasta şi pe la începutul lui 1949, eu m-am trezit cu o condamnare în lipsă, fiindcă nu m-au găsit; dar ştiindu-mă eu în situaţia aceasta, în momentul când Antimul s-a destrămat, totul s-a destrămat.Pr. Daniil Tudor s-a stabilit la Mânăstirea Crasna din judeţul Gorj. Ei bine, m-a luat cu dânsul, după ce mă călugărisem la Prislop. Mă călugărise Pr. Arsenie, l-am avut ca naş pe Pr.Daniil venit special de la Bucureşti.

În anul 1949 deci, Antimul la ora aceea începuse să se destrame. Pr. Arsenie fusese mutat de la Sâmbăta la Mânăstirea Prislop, mie mi-au dat de urmă şi la Prislop. Într-o dimineaţă m-am trezit cu un frate de-al meu, mai mic, care mi-aspus:

— Fugi imediat, că dacă nu fugi imediat, te prinde.

— Păi cum s-a întâmplat?

— A venit un securist la noi acasă trimis nu ştiu de cine, sau cine i-o fi dezvăluit adresa noastră, şi a întrebat pe tata: Unde ţi-e băiatul cel mai mare? Adică eu. Frate-meu mai mic (de 3 sau 4 ani):

— E la Prislop, şi atunci securistul care era şeful de jandarmi al cartierului „Militari”, unde locuiau părinţii mei, i-a spus lui tata: „Domnule Plămădeala, uite ce e, eu vreau să-ţi dovedesc că sunt om bun. Dacă până mâine la 12 reuşeşti să-l ajuţi pe băiat să plece de la Prislop, eu nu trimit telegramă la Haţeg.”Şi tata l-a pus în tren, imediat, pe fratele meu mai mic, care a ajuns dimineaţa şi m-a luat de acolo. Era şi Pr. Dometie Manolache, de care unii dintre dumneavoastră veţi fi auzit,care mi-a dat toţi banii care-i avea strânşi din toată Mânăstirea, de pe la fraţi şi am plecat în necunoscut, necunoscutul fiind cea mai mare pădure din vremea aceea, care nu era decât Bucureştiul. Bucureştiul era pădurea în care te puteai refugia.

Bieţii basarabeni, de pildă,răspândiţi pe la Timişoara, Lugoj, Ardeal…Pr. Arsenie şi Pr. Daniil m-au primit. Am stat acolo până în primăvara următoare, la Schitul Crasna, până când dintr-o călătorie în Bucureşti, Pr. Daniil a venit val-vârtej spunându-mi: „Pleacă imediat că ţi-au dat de urmă.” Şi am venit iar la Bucureşti. La Bucureşti, Pr. Daniil nu mai era. Dar eu am tras la gazda mea spirituală care era Mânăstirea Antim, iar aici am găsit pe Pr. Arsenie Papacioc, poate că unii aţi auzit de el, este duhovnic la schitul Techirghiol şi este un mare duhovnic.

58

Anunțuri

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: