† Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul/a.

Martie 14, 2010

RUGUL APRINS – ANTONIE PLĂMĂDEALĂ ,Mitropolitul Ardealului

Filed under: Rugul Aprins — Micael Nicolas @ 18:46

Dar să revenim la Rarău. Părintele Daniil ieşea la predică. Am asistat la câteva „scene”. Ieşea cu cartea respectivă, şi începea să o comenteze: uite ce spune Claudel, uite ce spune cutare, şi cita fraze, cât se poate de pompoase şi de grele, traduse de el pe loc, din franţuzeşte. Biblioteca lui era în cea mai mare parte franţuzească. Am mai spus asta. Începea,să zicem, cu Claudel, trecea la Shakespeare. La un moment dat vorbea o jumătate de oră,vorbea o oră, o oră şi jumătate şi comenta tot ce a spus Claudel şi Bernanos şi alţii. Pe toate le aducea cumva la un numitor comun deşi, de fapt, le încurca foarte bine. Până la urmă începea să muşte, să strige şi să plângă.

Ţăranii bucovineni, ţărăncile stăteau cât stăteau, oboseau, se aşezau în genunchi, ca să se mai odihnească, după aceea oboseau şi genunchii, şi atunci se aşezau pe şezut, aşa, pur şi simplu, mai ales femeile, iar el continua să predice. Făcea foarte des apeluri la sentimente. De pildă, îi veneau lui în gând nevoinţele unui sfânt, începea să vorbească despre nevoinţele sfântului acela, începea să plângă. El trăia evenimentul cu el, deşi nimeni nu pricepea nimic. Plângea el, plângeau şi ei. De câteva ori m-am nimerit şi eu în biserică. Eram ucenicul lui şi mi-am permis să observ:„Părinte stareţ, v-am ascultat la slujbă. A fost o predică foarte interesantă, dar, a fost o predică de nivel universitar. Cred că ţăranii şi babele care vin cu traistele din vale şi au urcat la Rarău n-au înţeles nici o boabă din tot ce aţi vorbit: Claudel, Shakespeare, Bernanos…

„Şi ce?”, mi-a răspuns. „Ştiu.”

Avea o vorbă şi dacă nu-l ştiai, credeai că-i gata să-ţi dea şi un pumn, sau o palmă. „Tu crezi că eu am nevoie să mă înţeleagă? N-ai văzut că plâng? Asta îmi este de ajuns.”

CARMEN DUMITRIU: — Dar „Rugul aprins” a fost pe vremea când el era mirean,sau pe vremea când era călugăr?

Î.P.S. MITROPOLIT ANTONIE: Era încă mirean. Pe urmă a devenit monah simplu.Tot ce vă povestesc eu, vine după momentul în care Sandu Tudor – mirean, a devenit SanduTudor – monah şi îl chema Agaton, şi după aceea, Agaton a devenit Schimonah. Deci i s-a schimbat încă o dată numele din Agaton în Daniil. La Rarău era Daniil. Cei care doresc o viaţă duhovnicească mai profundă, după tradiţie, n-au voie să spună de la ei decât şapte cuvinte pe zi. Dacă sunt provocaţi, atunci pot să vorbească, pot să răspundă la orice, dar de la ei, nu pot porni decât şapte cuvinte pe zi. Este un fel de regulă de călugărie mai profundă, cu mai mari restricţii în contactele cu lumea.

El a plecat de la Antim ca monah, Agaton. Atunci a fost făcut preot de mitropolitul Firmilian al Olteniei şi numit stareţ la Crasna-Gorj. După aceea, când a venit după mine spre Moldova, la Sihăstria, aici ca să i se piardă urma şi numele de Agaton, s-a făcut schimonah, şi i s-a dat numele de Daniil.

A fost ca într-o istorie cu un evreu care s-a hotărât să se creştineze, şi s-a dus la preot şi i-a spus: „Părinte, vreau să mă creştinez.” „Foarte bine, du-te şi fă-ţi formele oficiale la Primărie. Cum te cheamă?” „Păi, Iţic,” „Şi cum vrei să te cheme?” „Ion.” „Foarte bine.”L-a botezat dar după câteva săptămâni sau luni, s-a prezentat din nou la ofiţerul stării civile: „Ştiţi, există o lege de schimbare a numelui. Eu aş vrea să-mi schimb numele.”„Cum?” „Din Ion, în Gheorghe.” „Are asta vreo însemnătate? Nu ştiu ce interes ai.”Omul zice: „Păi, uită-te dumneata la mine; de câte ori mă vede cineva mă întreabă: măi,cum te chema pe tine înainte?” Era cam pistruiat şi cu părul roşu: „Dacă mă cheamă acum Ion, trebuie să zic că înainte mă chema Iţic. Acum, dacă-mi schimb numele în Gheorghe,când o să mă întrebe cum mă chema înainte, am să spun Ion!”

Cam aşa a fost şi cu Sandu Tudor. A devenit Agaton, apoi Daniil. „Cum te chema înainte?” „Agaton!” Aşa dispărea Sandu Tudor! Asta poate să fie şi o glumă. El a devenit schimonah din convingere. Să poată tăcea. Dar n-a fost chip, îl cunoştea prea multă lume.

CARMEN DUMITRIU: Cum s-a terminat experienţa de la Antim?

Î.P.S. MITROPOLIT ANTONIE: — Experienţa de la Antim s-a terminat prin disperare. Au venit arestările. Finalmente experienţa de la Antim s-a terminat în închisori.

46

Anunțuri

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: