† Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul/a.

Martie 15, 2010

Filed under: Rugul Aprins — Micael Nicolas @ 01:16

A venit la Mânăstirea Sihăstria. S-a stabilit la început la Schitul Sihla, sus, unde şi-a adus doar o parte din cărţi, pentru că erau numai două chiliuţe acolo. Eu m-am dus de câteva ori să îl văd, fiindcă eram la Slatina. Am stat câteva zile cu el, dormind, pur şi simplu, pe cărţi, într-o chiliuţă. Şi am stat cu el, în convorbiri duhovniceşti. Aveam acces la toate cărţile lui. Stăteam acolo mai ales pentru a citi din cărţile lui, după care mă întorceam la Mânăstirea Slatina, unde mi se cam pierduse urma.Un timp mi-a mers, pentru că eu eram condamnat în proces cu numele de Plămădeală Leonida, dar ca monah mă chema Plămădeală Antonie. Am contat pe această schimbare de nume, gândindu-mă că Securitatea n-o să mă găsească pentru că acum în toate actele eram Plămădeală Antonie. Tot Securitatea a fost mai deşteaptă! Până la urmă m-a găsit după şase ani. Şase ani, însă, am putut să-i păcălesc, ca să zic aşa.

CARMEN DUMITRIU: — Rugul aprins de la Antim s-a petrecut înainte de arestare?

Î.P.S. MITROPOLIT ANTONIE: — Când m-au arestat eram călugăr la Mânăstirea Slatina. Am hotărât să-l luăm pe Sandu Tudor de acolo de la Sihla unde condiţiile erau destul de grele. Nu avea decât două cămăruţe care erau aproape neîncălzite. Soba nu prea mergea.Nu avea nimeni grijă să-i dea de mâncare. El o făcea pe pustnicul, sus, deasupra Schitului Sihăstria, la o bisericuţă mică din lemn.

M-am hotărât deci să-l ajut la mutarea lui, nu la Slatina, că nu era posibil, pentru că l-am fi băgat în bătaia puştii, dar m-am hotărât împreună cu Părintele Cleopa să-l ducem la Schitul Rarău.Ce se întâmpla?

Ca să-l ducem la Schitul Rarău ne trebuia aprobarea Mitropolitului Sebastian care era pe vremea aceea Mitropolitul Moldovei şi Sucevei. Dar Mitropolitul Sebastian îl ştia foarte bine pe Sandu Tudor, din vremea când la Bucureşti era temutul ziarist Sandu Tudor, care conducea revista „Floarea de foc”, care era şi proprietatea lui, şi revista„Credinţa” şi unde era foarte bătăios. Mai bătăios decât el să fi fost, poate doar Pamfil Şeicaru, despre care se spunea că lucra pe principiul „şantajul şi etajul”.

Cum Sandu Tudoravea un temperament foarte bătăios, revistele lui erau şi ele foarte bătăioase. „Credinţa”devenise oarecum o revistă politică. „Floarea de foc” era mai mult o revistă literară la care colaborau: un Jebeleanu, un Zaharia Stancu şi alţii.Sandu Tudor avea prieteni din lumea scriitorilor vremii şi, mai ales, încuraja pe scriitorii tineri, pe care, de altfel, după aceea, când a fost arestat, i-a şi chemat ca martori în procesul lui ca să declare că n-a făcut întotdeauna decât literatură, ba că, chiar era puţintel de stânga pentru că se lupta cu dreapta vremii.

I-a convocat prin avocat şi prin instanţă ca martori ai apărării, dar nici unul nu a avut curajul să vină. Nici Zaharia Stancu, nici Jebeleanu, şi nici mulţi alţii. Mi-a mărturisit de multe ori tristeţea lui că aceşti oameni, la ridicarea cărora a contribuit şi el, în momentele grele din viaţa lui, când trebuia să spună nu mare lucru, ci trebuiau să spună „Sandu Tudor n-a făcut politică legionară”, de pildă, „ci a fost un scriitor ca şi noi care, dimpotrivă, a promovat la un moment dat stânga”, ceea ce era adevărat, l-au părăsit.

Deci l-am instalat la Rarău, dar, cum spun, nu cu uşurinţă, pentru că mitropolitul  Sebastian îl cunoştea pe scriitorul, bătăiosul Sandu Tudor, directorul de la „Credinţa” şi de la„Floarea de foc”. Făcusem nişte mici tatonări la Iaşi, unde exarh era părintele arhimandrit Partenie Buşcu. Făcusem deci nişte tatonări prin el şi ne-am dat seama că nu va fi posibil să-l aducem la Slatina, şi să-l trimitem în pustnicie unde să-şi dezvolte vocaţia monahală, care era reală. Şi atunci eu, mai tinerel, deşi cu păcatele mele în spate, eram condamnat, am zis părintelui Cleopa: „Lăsaţi-mă să încerc eu.”

Mă duc până la Iaşi cu un raport prin care părintele Cleopa recomandă primirea în Mânăstirea Slatina şi repartizarea la Schitul Rarău a monahului Tudor.Mi-am făcut un mic plan şi am plecat la Iaşi. M-am dus mai întâi la locuinţa în care trăia acest părinte Partenie Buşcu, foarte bun prieten, poate şi coleg, cu cel care va deveni patriarhul Teoctist. Buşcu era un om bun la suflet. M-am dus întâi să mă sfătuiesc cu el, eram licenţiat în teologie, deci puteam să-mi permit o discuţie cu el, mai de la egal. I-am spus:

43
Anunțuri

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: