Rugăciunea inimii: † Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul/a.

Martie 15, 2010

Filed under: Rugul Aprins — Micael Nicolas @ 01:23

Fac o mică paranteză. El a ajuns în cele din urmă, printr-o mică punere la cale a mea,stareţ la Rarău. Eu fusesem cu dânsul la Mânăstirea Crasna din Gorj, unde el mă adăpostise o vreme. Eu eram deja condamnat în momentul acela şi cam umblam din loc în loc ca să mi se piardă urma. M-am dus cu el la Crasna. El era stareţ, eu cântam la strană, iar la altar era părintele Adrian Făgeţeanu care desigur trăieşte şi astăzi la Mânăstirea Antim. El era preot, eu eram cântăreţul şi părintele Daniil era poporul. Eram trei în toată Mânăstirea. Eram toţi orăşeni, nu ştiam să îngrijim nici animale, nici păsări … Mitropolitul Firmilian ne dăduse în primire această Mânăstire, cu gândul de a face din ea o Mânăstire de intelectuali, dar părintele Daniil a luat-o ca la carte, şi a început să ne ducă la biserică de şapte ori pe zi şi pe noapte.

Într-o seară i-am spus părintelui stareţ: „Ştiţi că am uitat să închid găinile.” „Ce, găină îmi trebuie mie? Mergem la biserică la slujbă.” În noaptea aceea, din fericire, ne-au furat găinile. Altă dată, am uitat să deschid porţile pe care intrau caii care păşteau liber în munte. Caii n-au mai intrat în noaptea aceea, dar n-au mai intrat niciodată! Probabil i-au mâncat lupii, ori s-au rătăcit prin pădure, ori i-a furat cineva. Tot aşa am păţit şi cu porcii… În foarte scurt timp, am lichidat gospodăria urgent, spre satisfacţia părintelui Daniil, căruia nu-i trebuia gospodărie.

Deci fusesem cu părintele Daniil la acest schit Crasna din Gorj de unde el, odată, a plecat la Bucureşti. S-a întors în aceeaşi zi, în mare grabă, ca să-mi spună: „Antonie, pleacă,pentru că la Bucureşti s-a auzit şi se ştie că eşti aici şi te vor găsi.”Am plecat tot la Bucureşti. Bucureştiul era cea mai mare pădure. Aşa se spunea pe vremea aceea, adică era locul unde te puteai ascunde cel mai bine, fiind oraş mare.Într-adevăr, m-am ascuns cel mai bine acolo.Am stat la profesorul Dădârlat în iarna lui ’49-’50. Am stat  ascuns în casă la el. Acesta baricadase ferestrele cu hârtie albastră, încât nu se vedea nimic de afară, nici dinăuntru afară.Stăteam toată ziua cu lumina stinsă când el pleca la ore. Era profesor de matematici. Eu rămâneam singur în casă, trebuia să nu răspund la nici o ciocănitură la uşă, iar când era el acasă, deşi evita pe cât putea vizitele, eu trebuia să fug în pivniţă. Avea o intrare din interior spre pivniţă, unde eu trebuia să stau. Nu era comod. Era frig, iar eu trebuia să stau până când musafirul respectiv pleca.Acest profesor a avut grijă de mine o iarnă întreagă. M-a scos în primăvară. Atunci îi venea soţia cu doi copii de la Sălişte. Deci eu nu mai aveam loc acolo şi, adresa nu mai era conspirativă de vreme ce erau doi copii care puteau să vorbească cu copiii din curte. Locuinţa lui era într-o curte în care mai trăiau cel puţin cinci familii. Casa lui era în fundul curţii.Am plecat cu ajutorul părintelui Arsenie Papacioc care acum e la Schitul Techirghiol.Cu o recomandare scrisă de la el am plecat la Mânăstirea Slatina, din Moldova, unde m-a primit părintele Cleopa. I-am spus despre ce este vorba, i-am spus că am o condamnare în lipsă. L-am întrebat dacă are curajul să mă primească, dacă nu, plec imediat.

Părintele Cleopa a spus: „Bine, nu ştie nimeni, rămâi aici, pentru mine eşti Antonie, călugăr care vine de la Prislop. Eu te primesc, mai departe nimeni nu ştie nimic.”Ne-am ţinut, de altfel, cuvântul şi eu şi el. Nici unul dintre noi la anchetă n-a spus că părintele Cleopa a ştiut că eu am o condamnare. Dacă acest lucru l-aş fi spus atunci, şi pe părintele Cleopa, şi pe toţi cei pe unde mai trecusem eu, şi fusesem ascuns timp de 6 ani, i-aş fi atras după mine în proces. Eu aş fi fost cap de lot, iar ei ar fi fost tăinuitorii care puteau fi încadraţi la articolul 309 Cod penal care prevedea pedeapsa pentru omisiune de denunţ. Am reuşit toţi cu care m-am întâlnit şi care m-au adăpostit, am reuşit toţi să nu denunţăm faptul că vreunul din noi a ştiut că eu aveam o condamnare. „Imposibil”, am susţinut la toate anchetele pe care le-am avut la Interne, la Galaţi, „n-am ştiut că am avut o condamnare”.

La Galaţi era un centru de reanchetare a cazurilor grele. Acolo am trecut prin experienţe destul de grele şi umilitoare. Fiind eu acum călugăr la Slatina, părintele Sandu Tudor s-a hotărât să plece de la Crasna. Eu nu mai eram acolo, Făgeţeanu cred că şi el a plecat de acolo. A rămas el singur stareţ de sine, fără popor.

42

Anunțuri

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: