† Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul/a.

Martie 15, 2010

Filed under: Rugul Aprins — Micael Nicolas @ 01:28

Eu mă pregătesc să scriu o carte despre fenomenul Rugul Aprins. Am scris un mic articol pe care, de altfel, l-am şi prezentat sub formă de conferinţă la universităţile din Cluj-Napoca, Craiova, Sibiu din dorinţa de a face public un fenomen care tinde să moară, din uitare pur şi simplu, pentru că generaţia din vremea aceea a dispărut.Sunt, poate, printre ultimii care ar putea să dea mărturii despre ce a însemnat Rugul Aprins la vremea aceea şi cum ar trebui preluat în istoria teologiei româneşti astăzi.Rugul Aprins a avut şi o preistorie care se pare că a început tot la Mânăstirea Antim.

Un grup condus de Arhim. Iulius Scriban, vestit profesor de teologie morala la Universitatea din Bucureşti, s-a gândit la o asemenea idee.Sandu Tudor a organizat, tot la Bucureşti, un grup care, cred, se numea Gând şi slovă.

Tot Sandu Tudor a organizat la Cernăuţi, în 1943, un grup isihast centrat pe studiu, adică prezentări sub formă de conferinţe a unor teme teologice, dar şi sub formă de meditaţie teologică, în spiritul şi în practica isihastă tradiţională. Grupul acesta a avut o întâlnire de o săptămână, de rugăciune şi meditaţie la Cernăuţi, în Palatul Mitropolitan de acolo. Tot grupul a fost invitat de mitropolitul de atunci, Tit Simedrea, o mare personalitate a culturii teologice româneşti. A fost instalat acolo, după ce Visarion Puiu a trecut mitropolit al Transnistriei.Odată cu invadarea Bucovinei de către ruşi, Tit Simedrea s-a retras, şi n-a mai rămas nici măcar mitropolit al Bucovinei. O vreme s-a mutat la Suceava şi de acolo la Cernica,dedicându-se studiului. Era, de altfel, un frecvent cititor al Bibliotecii Academiei Române,fiind un pasionat cercetător al literaturii vechi. A dat câteva studii. Un studiu care se numea Pripealele lui Filotei de la Cozia din secolul al XIV-lea. Un studiu pe care el 1-a scos la iveală, l-a tradus şi l-a explicat.Au fost şi alte studii, prin care intra mai degrabă în breasla cercetătorilor de istorie veche şi de istorie bisericească, decât în breasla ierarhilor. La Cernăuţi a găzduit un grup de câţiva scriitori din epocă.

De pildă, Paul Sterian care era un poet cunoscut în epocă, care a scris o carte intitulată Războiul nevăzut al cuviosului Paisie. Era vorba de un alt Paisie decât cel de la Neamţu; Constantin Noica, care a prezentat un studiu Cunoaştere şi asceză, apoi părintele Nicolae M. Popescu — academician, apoi, cel care va fi mai târziu academicianul Alexandru Elian şi, bineînţeles, Sandu Tudor însuşi, care va vorbi în mod explicit despre rugăciunea minţii.Acest grup în 1943 a avut acea săptămână de retragere duhovnicească la Cernăuţi şi,după aceea, după război, lui Sandu Tudor i-a venit ideea de a continua lucrarea de la Cernăuţi,de a o relua la Bucureşti, la Mânăstirea Antim, unde, de altfel, el s-a hotărât să intre ca frate de Mânăstire.

Aici şi-a adus toată biblioteca, care cu greu i-a încăput în turnul clopotniţei de la Mânăstirea Antim, unde el îşi făcuse o chilie şi organizase, cum am mai spus, cele două întâlniri săptămânale care însemnau o conferinţă şi participarea la slujbe.Slujbele de la Antim erau foarte frumoase şi căutate pe vremea aceea. Mânăstirea avea câţiva buni cântăreţi, printre care pe părintele Sofian Boghiu de la Mânăstirea Antim, care trăieşte şi astăzi, apoi pe părintele Felix Dubneac, care pe urmă va ajunge, şi este şi astăzi, în S.U.A., la Detroit, la o Mânăstire de maici venite din România şi stabilite acolo, în America.

Avea şi alţi călugări şi, mai ales, pe vremea aceea, Mânăstirea Antim era un fel de internat al călugărilor care studiau teologia şi care la slujbele de la Antim se adunau şi făceau acolo oslujbă îngerească… Mai ales la slujbele de seară, se adunau, la vremea aceea, aproape tot Bucureştiul care cugeta.Aceştia toţi făceau parte şi din grupul care asculta mai întâi conferinţele din biblioteca mânăstirii, conferinţe care, încetul cu încetul, s-au dedicat cu deosebire fenomenului numit isihasm.Erau şi alţi vorbitori în afară de Sandu Tudor, care era vorbitorul permanent şi care era oricând gata să vorbească despre orice, care întotdeauna avea la îndemână o carte pe care putea să o comenteze la temă. De altfel, şi când va ajunge stareţ la Schitul Rarău din Bucovina el va lua la liturghie cu dânsul şi o carte pe care o „citea” cu stiloul verde în mână, cu care sublinia şi o citea pe sfânta masă, şi mai zicea şi ceea ce era de zis la altar ca preot!

41

Anunțuri

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: