† Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul/a.

Martie 15, 2010

Filed under: Rugul Aprins — Micael Nicolas @ 02:18

Vreau să spun că Rugul Aprins a mai ţinut câţiva ani la Antim, păstrat de părintele Daniil Tudor.

LILI LEMNARU: — Risipirea — părintele Daniil, oameni de cultură, cei 12 tineri.Unde s-au retras fiecare?

Î.P.S. MITROPOLIT ANTONIE: — Mai târziu, şi părintele Daniil a trebuit săpărăsească Mânăstirea Antim. Era bun prieten cu Înalt Prea Sfinţitul Firmilian de la Craiova,şi acesta i-a promis o Mânăstire. A ajuns în Oltenia la Schitul Crasna, Gorj. M-am dus şi eu cu el, dar n-am putut sta decât o vreme, pentru că părintele Daniil, ducându-se la Bucureşti, a aflat că sunt urmărit. Aşa, mi-am făcut drum spre Moldova, pe care o credeam încă curată de cei ce urmăreau pe tinerii absolvenţi.Dintre cei 12 tineri, mulţi au cunoscut închisorile şi au revenit în Bucureşti târziu de tot, iar unii n-au mai revenit deloc. Cei 12 studenţi au mers, care la închisoare, care a fost uitat, şi aşa şi-a făcut fiecare destinul său.

LILI LEMNARU: — Ce s-a întâmplat cu tânărul ANTONIE — fugar? Când s-a hotărât să intre în monahism? De ce? De ce la Prislop? De ce Arsenie Boca?

Î.P.S. MITROPOLIT ANTONIE: — Eu am intrat repede în monahism, după ce mi-am luat licenţa în Teologie la Cluj-Napoca. Apoi au urmat 6 ani de fugă, până când m-au prins întoamna anului 1954.

LILI LEMNARU: — Ce legătură era între Sandu Tudor, P.C. Arsenie Boca, Antonie?

Î.P.S. MITROPOLIT ANTONIE: — Legăturile dintre mine şi Sandu Tudor erau de la început precizate. De altfel, aşa se explică de ce a fost invitat şi la călugărirea mea. Pentru noi,Sandu Tudor era acela pe care-l vedeam în momentul de faţă. Nu ne interesa ce-a fost şi cu cine a fost căsătorit. Pentru noi, el era un om care-şi punea întrebări pentru noi, şi care le găsea răspunsul.Pe părintele Arsenie Boca îl cunoscusem cam în acelaşi timp la Mânăstirea Sâmbăta.Sandu Tudor nu prea avea legături cu el. El a venit la Prislop pentru mine. Nu cred, însă, că a venit chemat de celebritatea lui Arsenie Boca. De altfel, părintele Daniil avea forţa lui, spre deosebire de părintele Arsenie care, de asemenea, avea forţa lui.

LILI LEMNARU: — Are vreo semnificaţie că un mare duhovnic tunde în monahism un viitor mitropolit? I-a spus ceva atunci lui Antonie, Arsenie, văzătorul de oameni?

Î.P.S. MITROPOLIT ANTONIE: — Sigur, are o mare semnificaţie, faptul că un duhovnic tunde în monahism un viitor mitropolit, dar e greu de spus astăzi, cât din această greutate a fost simţită de cel în cauză.Părintele Arsenie, pe care l-am cunoscut foarte bine, era un văzător de oameni. Nu ştiu însă cât va fi văzut în mine. Vremurile deveneau tot mai tulburi, şi el era din ce în ce în mai mare pericol. Mitropolia din Sibiu l-a mutat pe el de la Mânăstirea Sâmbăta la Mânăstirea Prislop. Era un fel al mitropolitului de a-l apăra, dar el a fost foarte mâhnit. Desigur, eu am avut foarte multe întâlniri cu părintele Arsenie, întâi la Sâmbăta, apoi la Prislop. Nu aş vrea sămă refer la acestea.

LILI LEMNARU: — Cine a fost părintele Dometie? De ce el s-a dus la Râmeţ?

Î.P.S. MITROPOLIT ANTONIE: — Pe părintele Dometie Manolache l-am cunoscut foarte bine. Era colegul meu de Facultate din Bucureşti. Şi cum, în aceeaşi zi, ne-am hotărât să luăm jugul monahal, i-am scris, şi aşa a venit la Prislop. Era de Ziua Sfintei Cruci, 14septembrie 1949. Acolo a venit şi episcopul Aradului de atunci, Andrei Magieru, care în luna lui august pe mine m-a făcut diacon, iar pe Stelian Manolache preot şi, abia după aceea, ne-a călugărit părintele Arsenie Boca la Prislop, de faţă fiind şi Vlădica.

33

Anunțuri

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: