† Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul/a.

Martie 15, 2010

Filed under: Rugul Aprins — Micael Nicolas @ 02:25

UN MARTOR ÎN FAŢA ISTORIEI

LILI LEMNARU: — Ultimele pâlpâiri ale Rugului Aprins la Bucureşti. Ce gândeau şi ce simţeau eroii principali?

Î.P.S. MITROPOLIT ANTONIE: — Rugul Aprins a fost mulţi ani subiectul de temelie al întrunirilor de la Antim. Cred că el provine de prin 1943, când Sandu Tudor s-a dus cu un grup de profesori din ţară la Mitropolia Bucovinei, unde era mitropolit Tit Simedrea.Aceasta s-a întâmplat de la 1 august — 7 august 1943.La ora aceea, părintele Daniil era încă laic. Totuşi, printre subiectele pe care le-a abordat el acolo, a fost unul intitulat: „Rugăciunea inimii şi Sfânta isihie”.

Acolo, în preajma războiului, zilele nu au fost prea fericite. Era războiul şi nimic din ceea ce se întâmpla nu părea a avea perspective. De altfel, s-au şi întors destul de repede înapoi, iar mitropolitul care era Tit Simedrea avea să se retragă şi el, peste un timp destul de scurt, înapoi la Bucureşti.Acolo, în programul isihast de la Mitropolia Bucovinei, care a ţinut de duminică 1 august — 7 august, au vorbit pe rând: Pr. N. Popescu, Alexandru Elian, prof. Alexandru Mironescu, prof. Anton Dumitriu, Paul Sterian, prof. Constantin Noica, Petru Mamoliu,arhim. Benedict Ghiuş şi Sandu Tudor. Deşi nu se ştia încă ce va deveni cercul de la Antim pentru cei care l-au urmărit, era limpede că ceva foarte serios va lua fiinţă. Ceea ce s-a şi întâmplat mai târziu.

E interesant de văzut în aceste prelegeri poziţia lui Sandu Tudor, care te făcea să te gândeşti mai departe la ceea ce se va întâmpla la Mânăstirea Antim. Acestea au fost zile de pregătire ale unei activităţi care va avea în vedere, sigur, un program isihast pe care părintele Sandu Tudor îl va şi explica. Aceştia de mai sus se declarau atunci nu numai încrezători în programul care-l făcuse Sandu Tudor pentru ei, ci, mai ales, îşi dădeau într-un fel asentimentul faţă de învăţătura lui.E important de văzut că, printre numele de la acest ciclu de conferinţe, se aflau,oameni mari ai culturii din vremea aceea.

De altfel, cu ei îşi va face Sandu Tudor programul lui de viaţă şi nu va da înapoi de la acest program. E drept, că nu au rămas toţi în continuare legaţi de ceea ce va face mai târziu Sandu Tudor. Deşi, din când în când, vor veni toţi în jurul său la Mânăstirea Antim.Pentru că mai târziu, când s-a structurat bine mişcarea, părintele Sandu Tudor a devenit monahul Daniil şi s-au apucat toţi să îl sprijine şi să-l susţină. Pe lângă aceştia, a crescut numărul celor ce veneau acolo. Astfel, au apărut alţi oameni de ştiinţă şi scriitori, care s-au legat de cele ce se întâmplau acolo.

Desigur, astăzi nu a rămas decât amintirea faptelor ce se petreceau acolo, şi prea puţini din cei ce luau parte la ele. E păcat că totul a dispărut în timp, într-o istorie care ne face de-abia pe noi, pe atunci foarte tineri, să ne aducem aminte de oameni şi fapte. Ne aducem aminte de cele două rânduri de conferinţe pe săptămână, cu participairea foarte multei lumi,care începea să fie atentă la programul isihast. Căci asta era totul: un program isihast. Erau şi 12 studenţi dintre care mi-aduc aminte dar, cei mai mulţi, s-au risipit. Erau printre studenţi Nicolae Bordaşiu, dr. Nicolae Nicolau, subsemnatul, Roman Bragă şi încă câţiva, pe care nici nu mi-i mai aduc aminte. Ce era cu noi acolo?

Trebuia să primim binecuvântare pentru „Rugăciunea inimii”, şi ne-a şi citit-o părintele Daniil.Am rămas acolo până în 1949, când am intrat eu în monahism la Mânăstirea Prislop.Am fost călugărit acolo în vara lui 1949, aducând cu mine şi pe Stelian Manolache din Bucureşti. Nu era chip să faci altfel. După aceea noi ne-am risipit, care pe unde a putut. Ca să păstrez totuşi legătura isihastă, eu am chemat de la Bucureşti pe părintele Daniil Tudor, care mi-a şi fost naş de călugărie. În felul acesta, am pus în legătură pe cei doi mari oameni duhovniceşti din România, la vremea aceea: părintele Daniil şi părintele Arsenie Boca. Eu nu am putut sta decât relativ puţin la Prislop, cred că până în ianuarie 1950. După aceea, am plecat de acolo şi mi s-a pierdut urma. Am umblat prin multe alte locuri din ţară.

32

Anunțuri

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: