† Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul/a.

Martie 15, 2010

RUGUL APRINS – ANTONIE PLĂMĂDEALĂ ,Mitropolitul Ardealului

Filed under: Rugul Aprins — Micael Nicolas @ 02:34

Deci era vorba de o muceniţă, de o mucenicie, era vorba de o pregătire pentru mucenicie. Lucrurile acestea nu trebuie scăpate din vedere pentru că nu erau întâmplătoare. Sf. Muceniţă Anastasia e izbăvitoare de otravă. Ce era otrava? Otrava nu era decât o ideologie, nouă, atee, care se instala atunci. Sau „Războiul nevăzut al lui Paisie cel Mare”. E vorba de alt Paisie decât cel de la Neamţu. O carte întreagă compusă de Paul Sterian, era vorba de un război nevăzut, care era, care exista şi în care se luptau două ideologii.

Apoi conferinţe ca „Isihasmul”, „Iisus Logosul întrupat”, „Păcatul originar”, „Scena şi altarul”, când asta o prezenta Tudor Vianu, că şi el venea acolo, „Rugăciunea inimii” „Exegeza smochinului blestemat”.Unii au spus că la Antim a fost şi o şcoală literară. Erau adunaţi literaţii care voiau să-şi menţină libertatea scrisului, libertatea gândirii. Din punctul acesta de vedere, aş zice eu,că putem da un răspuns la întrebarea „unde au fost intelectualii?” Au fost acolo unde trebuia.Cel puţin cât au putut până când au ajuns la închisoare.

Un lucru aş vrea să mai adaug şi anume, printre mentorii Mişcării de la Antim, – nu printre întemeietori -, acest lucru trebuie precizat, pentru că s-au simţit tendinţe de a dirija începuturile spre numele acesta pe care îl voi numi eu acum, care a existat eu adevărat, dar nu a fost iniţiatorul. Când a fost el acolo, Rugul Aprins exista cu întreaga lui concepţie despre rugăciune, despre viaţa duhovnicască, despre lupta cu păcatul, despre desăvârşire,contemplaţie ş.a.m.d. — pe toate treptele devenirii şi desăvârşirii creştine. E vorba de părintele rus, Ioan Culâghin.

Acesta a venit în România descoperit de trupele noastre care înaintau spre răsărit, descoperit într-un colhoz. Era un călugăr de la Optina, din celebra Mânăstire de unde şi-a luat Dostoievski modelul, stareţul Zosima. A venit la noi împreună cuun episcop, Nicolae al Rostovului. Acesta în tinereţe fusese coleg, la Kiev, cu patriarhul Nicodim Munteanu.

Trecând războiul printre ei, au revenit în ţară şi s-au stabilit la Mânăstirea Cernica. Nimeni nu ştia ce valori spirituale erau ei, că ei supravieţuiseră în colhozuri, ca prin minune, prin rugăciunea inimii, prin rugăciunea interioară.Ei bine, pe părintele Culâghin l-a descoperit Sandu Tudor. L-a descoperit la Mânăstirea Cernica. Nu ştiu dacă ştia cineva ce pregătire are, dacă avea studii teologice, deşi am în mână un cuvânt al lui foarte frumos, cred că e tradus de părintele Andrei Scrima în franţuzeşte. E un text isihast foarte pe linia tradiţională ortodoxă.

Ei bine, acest Ioan Culâghin ajunge la noi la Cernica, e descoperit de părintele Daniil, e dus la Antim şi la Conferinţele pe care le organiza părintele Daniil la Antim şi la care eu am fost permanent prezent, era adus de la Cernica şi acest părinte care, isihast fiind, avea intervenţii foarte scurte dar substanţiale.Avea cu el un soldat basarabean, care evadase din armata rusească şi care era interpretul lui.Când lucrurile au devenit mai adânci, mai de substanţă, atunci părintele Culâghin şi-a luat interpret pe un alt mare om de cultură, un preot basarabean care ştia deci ruseşte şi care era interpretul lui în probleme de mai mare fineţe duhovnicească. Era părintele Gheorghe Roşca.

De ce zic că era un om de cultură?

Pentru că, după moartea lui, s-au descoperit la familia lui,şapte bibliorafturi cu sute de pagini în care el extrăsese cuvinte din Biblia lui Şerban Cantacuzino în româneşte, Biblia de la 1688, cuvinte pe care le trecea prin 5, 6, 7, 8 limbi căutându-le sensurile, geneza cu izvoarele lor. Am discutat despre problema aceasta de mai multe ori, am avut în mână un exemplar. Am vrut să ajut familia să le dea Academiei Române, le-am văzut împreună cu Virgil Cândea, iar Academia a zis că nu are bani să le cumpere, şi nu mai ştiu unde se află acum aceste volume pentru că n-ar fi târziu nici acum să fie achiziţionate de Academie, pentru că erau şi sunt o operă, de adâncă şi pricepută cercetare.

Deci, acest părinte Roşca era la momentele de mai mare fineţe duhovnicească,traducătorul părintelui Culâghin. Acest părinte Culâghin a venit cu o noutate totuşi, el a venit cu rugăciunea de binecuvântare.

Ioan Culâghin a rămas la Antim puţină vreme. La un moment dat ne-am trezit că nu mai vine. Cred că era prin 1946. Ce se întâmplase? A fost găsit de ruşi şi deportat, dus în Siberia împreună cu ucenicul lui basarabean şi din clipa aceea de părintele Culâghin nu s-a mai ştiut. S-a primit însă una sau două cărţi poştale, de la ucenicul lui, ceea ce a fost un semn că ei n-au fost omorâţi, că sunt undeva. Era vorba de un lagăr din Siberia, dar în afară de aceste cărţi nu s-a mai ştiut nimic absolut despre nici unul din ei doi.

Se ştie, după cum vă spuneam, că toţi cei din gruparea Rugul Aprins au ajuns la închisoare. A venit vremea când cei din închisori au fost eliberaţi, cei mai mulţi s-au întors,unii bolnavi, dar oricum s-au întors, unii au murit la puţin timp, cum a fost poetul Vasile Voiculescu, iar unul din ei nu s-a mai întors deloc. Şi acesta a fost părintele Daniil. Părintele Daniil a murit în închisoarea de la Aiud. Mormântul lui e necunoscut până astăzi.

Mi-a scris un profesor din Bucovina, parcă Filipciuc, care a stat cu părintele Daniil la Aiud. Îmi scria că toată lumea din Aiud îi spunea „Sfântul”.El rămâne în conştiinţa noastră, a celor care l-am cunoscut, probabil că va rămâne şi în conştiinţa Bisericii, altul decât ca un mort obişnuit, fiindcă mişcarea iniţiată de el, Rugul Aprins — este vorba deci de Rugul care ardea şi nu se mistuia, dar el nu se prefăcea în cenuşă —, Rugul Aprins a ars, dar el nu s-a mistuit. El a rămas până în ziua de azi, şi dovada că a rămas, e că supravieţuitorii au început să se refere la el, să scrie, să dea amănunte.

Cum vă spuneam deja, a scris despre acestea dr. Nicolau, Roman Bragă, a scris Mihai Rădulescu, a scris părintele Ioan Bărdaş, a scris Şerban Mironescu, fiul profesorului Mironescu. În cele din urmă am scris şi eu şi sper că din documentele pe care le am şi care sunt şi la Biblioteca Sf. Sinod, să pot alcătui o monografie mai cuprinzătoare, pe care s-o las istoriei spre judecată, aşa cum se întâmplă la noi în Ortodoxie, fără să forţăm nota. Mormântul lui nu se cunoaşte până astăzi.

Sunt mulţi sfinţi ale căror morminte sunt necunoscute până în ziua de astăzi, dar amintirea lui merită să fie perpetuată în istoria Bisericii Române, în istoria spiritualităţii româneşti. Modificând puţin sintagma lui Lermontov, aş termina spunând că Sandu Tudor a fost nu numai un erou al timpului nostru, ci a fost şi un învăţător şi un martir al timpurilor  noastre. Martir pentru credinţă, n-a fost politician.

A fost un om devotat, sincer, şi pretind că l-am cunoscut foarte bine, devotat vocaţiei lui monahale şi preoţeşti pentru că în cele din urmă a fost hirotonit preot de mitropolitul Firmilian al Craiovei, cred, în momentul în care l-a numit stareţ la Crasna, şi îmi face o bucurie deosebită să reînvie amintirea lui în conştiinţa românească.

30/31

Anunțuri

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: