† Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul/a.

Martie 15, 2010

Filed under: Rugul Aprins — Micael Nicolas @ 18:21

Deci, după front, după ce a fost marinar, după ce a fost comandant la o şcoală tehnică,după toate acestea, cu moştenirile care i-au rămas, cu drumul la Athos care a însemnat mult în viaţa lui, vine şi intră în Mânăstirea Antim ca frate. I se dă o chilie în clopotniţă. Acolo a locuit tot timpul sub clopote, într-o chiliuţă mică şi acolo şi-a înghesuit, în mai multe rânduri,cele 8 000 de volume pe care le avea el şi la care am avut şi eu acces. Mi-aduc aminte că mai pe urmă, când s-a terminat Rugul Aprins, a venit la Sihla cu cele 8 000 de volume, mai sus de Sihăstria, unde mă duceam şi stăteam săptămâni întregi cu el, iar el îmi punea la dispoziţie toate cărţile.

Sandu Tudor devine părintele Agaton, e călugărit la Mânăstirea Antim şi-aici, nu ştiu cum, avea şi o atracţie, inspira încredere, chema oamenii către el, avea întotdeauna ceva de spus şi nu orice, ci lucruri interesante, citea mult. Sunt de la el sute de caiete, am câteva din ele din care aş vrea să scot o carte. E păcat că în aceste caiete nu ştii ce e gândirea lui şi ce e citat din altă carte, era în orice caz plin de idei, plin de lucruri foarte consistente. Uneori, e adevărat, nu le expunea foarte sistematic, de aceea Alexandru Mironescu, prietenul lui foarte bun, îi spunea odată la Antim la una din întâlnirile de acolo: „Sandule, tu eşti o bibliotecă deranjată”.

Deci, el a venit la Antim, s-a călugărit şi în jurul lui, încetul cu încetul, s-au adunat o seamă de oameni. În primul rând, i-au rămas credincioşi, cei pe care i-am numit ca fiind conferenţiarii „celor şapte zile” de conferinţe de la Cernăuţi. În afară de aceştia, am să-i iau nu în ordine, ci, cum îmi vin în minte. Era un conferenţiar de la Facultatea de Medicină, dr. Nicolae Dabija, era marele poet Vasile Voiculescu — am bucuria să am o amintire de la el, o fotografie în grădina Mânăstirii Antim împreună cu Andrei Scrima, — era Vasile Vasilache,stareţ în vremea aceea la Mânăstirea Antim şi fratele lui Haralambie Vasilache care a şi murit în închisoare, iar Vasile Vasilache se află acuma paroh la o Biserică din New York.

Era apoi Anton Dumitriu, liberalul care a rămas credincios şi Rugului Aprins de la Antim. Aş vrea să spun numai o frază despre Anton Dumitriu, logicianul Anton Dumitriu. După ce a ieşit din închisoare a cerut să se călugărească. A venit la noi la Slatina, la părintele Cleopa, a stat multă vreme dorind să se călugărească şi e adevărat că în timpul acesta a lucrat cu părintele Petroniu Tănase, care era şi matematician, stareţul actual de la Prodromul din Athos. Au lucrat zeci de caiete la dezlegarea teoremei lui Fermat. O lucrare matematică nedezlegată până în ziua de azi şi ei spuneau că sunt pe cale de a o dezlega. Nu cred că au dezlegat-o până la urmă.

Bineînţeles, în grupul de la Antim era şi Paul Sterian, Mircea Vulcănescu, apoi părintele Sofian Boghiu care e şi acum la Antim. Părintele Felix Dubneac, acum în America,părintele Andrei Scrima, cel care se va călugări la Mânăstirea Slatina, Mânăstire unde eram şi eu vieţuitor, fiindu-i şi lui naş părintele Daniil, şi care va ajunge mai târziu în India, apoi în Liban. El a fost adus la Antim, interesant, de Mihai Avramescu, un evreu convertit la creştinism, a fost chiar preot o vreme la Schitul Maicilor din Bucureşti, după aceea preot la Jimbolia, cel care înainte fusese în prima grupă de suprarealişti din România, semnând cu pseudonimul Jonatan X Uranus.

Acest Mihai Avramescu l-a adus pe Andrei Scrima la Antim.Aceasta mi-a spus-o chiar Andrei Scrima, când m-a vizitat aici la Sibiu, — Mihai Avramescu n-a rămas în Rugul Aprins pentru că el a intrat după aceea în cler şi s-a dus să slujească la o biserică. Între timp şi Andrei Scrima a murit.A mai fost, apoi, doamna Olga Greceanu, cunoscută ceramistă, o femeie deosebită, a scris o carte. Este cea care a lucrat ceramica de pe frontul de la intrare la Mânăstirea Antim, şi care se păstrează frumos până în ziua de astăzi. Apoi venea acolo poetul Ion Barbu. Venea acolo şi a ţinut conferinţe Ion Marin Sadoveanu. Era frecvent acolo. I-a rămas fidel şi părintelui Daniil, şi lui Alexandru Mironescu, profesorul de la biologie. Apoi Octav Onicescu,cunoscutul matematician şi alţii. Valentin Poenaru, care nu ştiu dacă mai trăieşte, dar a ajuns important şi mare profesor la Paris.A trecut pe acolo profesorul de mistică de la Facultatea de Teologie din Bucureşti, I. Gh. Savin. El s-a format ca un mare profesor de apologetică.

Am tipărit la Editura noastră,cele două cursuri ale lui de Mistică Răsăriteană şi de Mistică Apuseană. Deci, era şi profesorul I. Gh. Savin şi bineînţeles, un alt mare profesor de mistică la început, a preluat Catedra de Mistică după pensionarea profesorului Savin, Părintele Dumitru Stăniloae.

28

Anunțuri

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: