Rugăciunea inimii: † Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul/a.

Martie 15, 2010

Filed under: Rugul Aprins — Micael Nicolas @ 18:30

Pentru această împăcare duhovnicească e nevoie însă de a ne rupe de grija măruntă, lumească şi a ne întoarce cu simplitate, cu suflet de prunc, spre această râvnă cuceritoare a lumii.Aşa ne-am hotărât să ne spunem cu toată trezvia şi grija, spre primirea drept credincioasă în aceste Şapte zile de priveghere, sfântă.

Ce trebuie să fie şi ce este privegherea?

Pentru orice trăire duhovnicească nu e bine să ne oprim la o formulă. Pentru înţelegerea noastră intelectuală nu se poate da decât o lămurire strânsă care ne cere meditaţie şi înţelegere.Nu e îngăduită o mono fago rătăcire de prospect, prin urmare scurta zicere.Privegherea este scurtă zicere rânduită spre concentrare şi rugare duhovnicească care dă prilej să învăţăm a încerca deplin virtuţile vieţii în Hristos. Să ne amintim aici că e vorba de o trimitere la cartea unui cunoscut Sf. Nicolae Cabasila, care era intitulată „Viaţa în Hristos”.

Deci aici, deşi nu se arată, dar e sigur o trimitere la această carte duhovnicească a lui Cabasila.Nu are nimic cu îndemânarea şi practica moralistă în afara virtuţilor creştine, care de multe ori duc la ispită şi trufie şi, chiar de nu e aşa, acest lucru e cel mai puţin şi uşor. Privegherea nu are nimic cu astfel de îndeletnicire predicantă şi  constrângătoare. Ea vrea să fie îndrăzneala şi smerenia proprie, de a ne afla în război nevăzut al nostru însuşi, care împinge şi năzuieşte spre acel spirit al marelui Macarie. Curăţia inimii — aceasta este desăvârşitoare.

Vedeţi, prin această curăţie a inimii, e de fapt evocată rugăciunea inimii. Rugăciunea isihastă. Pe aceasta o aveau în vedere ei, grupul acesta, încă şi pe care o vor materializa după aceea în grupul Rugul Aprins la Mânăstirea Antim. Deci, privegherile acestea – am arătat 7 la număr – vor să dea putinţa nesilită ca inima ta să fie curăţită în ungherele şi ascunzişurile ei cele mai adânci.

Acesta a fost programul celor şapte zile de priveghere din paraclisul Mitropoliei din Cernăuţi,care a fost preludiul, spuneam mai devreme, preistoria Rugului Aprins. Nu se putea sătrecem la Rugul Aprins fără să amintim de aceste două etape, prima, care a fost „Gând şi slovă”, grupul condus de Sandu Tudor cu Mircea Vulcănescu, Paul Sterian şi Petre Comarnescu şi trecut acum prin grupul pe care l-am numit de la Cernăuţi şi ajuns în sfârşit, în 1946, la Rugul Aprins de la Antim.

E foarte interesant faptul că întâlnirea aceasta de la Cernăuţi din programul tipărit atunci are un motto. Mi se pare foarte semnificativ acest motto din fruntea cărţii:„Răscumpăraţi vremea căci zilele rele sunt.” E un citat din Efeseni V, vers 16, ceea ce ne arată un lucru foarte interesant, anume acela că inţiatorii şi participanţii la cele şapte zile de priveghere erau conştienţi că se află într-un moment istoric, căci zilele rele sunt şi că vremea trebuie răscumpărată, adică răscumpărată prin rugăciune, răscumpărată prin apropierea de Dumnezeu ca în ceasuri de primejdie, pentru că acesta era semnul sub care mişcarea aceasta se aşeza atunci, ceasul primejdiei, eram în plin război, trupele mai înaintau încă, dar posibilitatea întoarcerii era deja în aer. Deci, răscumpăraţi vremea că zilele rele sunt.Ei bine, abia după Cernăuţi a urmat Rugul Aprins propriu-zis.

Deci, laicul Sandu Tudor scriitorul, marinarul, aviatorul – pentru că a fost şi aviator -, la un moment Sandu Tudor şi-a cumpărat un avion, ceea ce era un lucru rar pe vremea aceea şi a căzut de la 1000 m cu avionul, avionul s-a sfărâmat complet, iar el a supravieţuit. El a considerat şi acest lucru ca o minune a lui Dumnezeu. Îmi povestea mie, la un moment dat, că – el mi-a fost naş de călugărie, mi-a fost deci foarte apropiat, a venit la Prislop unde m-am călugărit eu -, îmi povestea odată cum, pe front fiind şi adăpostit fiind în timpul nopţii într-o casă ţărănească dintr-un sat, au năvălit acolo partizanii. Au tras cu mitraliere, cu tot ce aveau. El purta cu dânsul o icoană. Şi-mi povestea cum s-a tras asupra lui de către partizani dar, în loc să nimerească în el, au nimerit în icoană. El a socotit că icoana s-a aşezat înaintea lui ca să-l ocrotească. A preluat gloanţele care îi erau destinate lui.

Vedeţi, în viaţa fiecărui om există ceva evenimente mari care îl marchează pentru totdeauna şi care înseamnă într-adevăr, nişte intervenţii divine, care pun pecetea pe destinul unui om. Şi noi trebuie să fim atenţi să ne marcăm pentru noi înşine astfel de momente, care ni se întâmplă tuturor în viaţă.

27

Anunțuri

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: