Rugăciunea inimii: † Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul/a.

Martie 15, 2010

RUGUL APRINS – ANTONIE PLĂMĂDEALĂ ,Mitropolitul Ardealului

Filed under: Rugul Aprins — Micael Nicolas @ 19:02

După aceştia, iată vine al treilea moment, pe care eu aş dori să-l marchez în mod special, şi să intre în istoria spiritualităţii româneşti, momentul Rugul Aprins. E oarecum un moment în mare parte de reîntoarcere la paisianism, pentru că aşa erau condiţiile externe. Era momentul ieşirii noastre din război, era momentul în care se pregătea intrarea noastră într-un mare întuneric care a şi urmat, întunericul ateismului, întunericul celor 50 de ani de ateism,aşa încât în momentul Rugului Aprins ceea ca s-a impus în mod deosebit a fost rugăciunea interioară, accentul pe rugăciune, rugăciunea urmând să fie cea care să ajute la supravieţuirea spirituală a poporului român. Ceea ce de altfel s-a şi adeverit. De aceea, am zis că putem socoti Rugul Aprins ca pe al treilea moment din spiritualitatea românească.

Au mai fost câteva tot în epocă sau imediat după aceea. Acelea vor trebui marcate.Unul a fost momentul de la Sâmbăta cu Părintele Arsenie Boca mutat, în cele din urmă, la Mânăstirea Prislop. Un altul a fost momentul de la Mânăstirea Slatina, din Moldova, cu părintele Cleopa. Slatina, care devenise nucleul unei obşti mari, care avea în jurul ei vreo şase mânăstiri, şi care se organizase la iniţiativa Patriarhului Justinian într-o obşte numită a Sfântului Teodor Studitul. Merită să fie studiată, şi către care am parcă o chemare deosebită şi aş vrea să mă ocup şi de ea, pentru că am fost oarecum în miezul ei. Tot cum am fost şi unul dintre cei care au participat la Mişcarea Rugul Aprins de la Mânăstirea Antim.

Şi faptul că vorbesc acum despre Rugul Aprins şi faptul că am scris, am făcut nişte conferinţe care vor fi publicate în SAECULUM de aici din Sibiu, dar intenţionez să scriu şi mai mult din amintiri şi din documentele pe care le am, deci momentul acesta, Rugul Aprins de la Antim m-a prins şi pe mine în momentul în care eram deja student la Facultatea de Teologie, şi a prins şi pe mulţi alţi studenţi, dintre care unii sunt acum la vârstă înaintată – unii din ei au şi scris despre fenomen -, l-aş numi pe doctorul Nicolae Nicolau, aş numi pe părintele Arhim. Roman Bragă, care acum se află la o Mânăstire din Statele Unite, aş numi pe părintele Sofian Boghiu care mai trăieşte la Mânăstirea Antim, aş numi pe părintele Felix Dubneac pe vremea aceea la Mânăstirea Antim acum şi el în Statele Unite şi, dintre cei foarte tineri, pe prof. de la Facultatea de Teologie din Bucureşti Mihai Rădulescu.

Suntem deci cam ultimii, acum şi noi în vârstă, ultimii martori ai Rugului Aprins şi de aceea cred, că o mărturie din partea noastră ar fi nu numai binevenită ci chiar necesară, pentru ca Mişcarea Rugului Aprins să capete în istoria spiritualităţii româneşti locul pe care îl merită.Aşadar, Rugul Aprins de la Antim urmare a paisianismului şi a cernicanismului de la Cernica, Rugul Aprins de la Mânăstirea Antim, obştea Sfântului Teodor Studitul de la Mânăstirea Slatina cu Părintele Cleopa, trăieşte şi el şi, aş zice, fenomenul Sâmbăta cu Părintele Arsenie Boca.

Toate acestea ar trebui marcate de cei care încă mai trăiesc şi care, pe vremea aceea,erau foarte tineri. Se va vedea din marcarea acestor momente, se va vedea şi se vor putea trage concluzii asupra câtorva lucruri, măcar asupra unuia singur, şi anume se va putea răspunde la o întrebare care se pune adesea şi nu de către cei cu intenţii bune şi de către cei care ar dori cu adevărat să afle răspuns, ci de cei care se aşteaptă la  nerăspunsuri la întrebări, şi anume ce a făcut Biserica în cei 50 de ani de după război până la 1989.

Ei bine, iată că Biserica a făcut ceva. Biserica a fost prezentă în istoria şi în spiritualitatea românească. Foarte mulţi au rămas afară în slujire. Preoţi, călugări chiar dacă,la un moment dat, mânăstirile au fost aproape golite de monahi şi de monahii. Cât a fost posibil, toţi s-au întors înapoi. Cât au stat afară din mânăstiri au făcut misiuni religioase. Cei mai mulţi, mai ales preoţii de mir care au putut să rămână la parohiile lor, au făcut tot ceea ce se cerea să fie făcut de către un preot.

Ei au făcut botezuri, cununii, ei au ţinut în toată această perioadă vie conştiinţa creştină, conştiinţa ortodoxă şi au ţinut toate bisericile deschise. Unii au intrat în catacombe, şi la noi.Poate că nu se ştie, şi ar fi bine să se ştie, despre câtă literatură s-a produs la noi în vremea regimului comunist, scrisă de mână, bătută la maşină, dar care a circulat foarte mult în toate mediile religioase.

S-ar putea face un întreg catalog, eu cunosc foarte multe şi am foarte multe din lucrările acestea care au circulat, aş zice clandestin, iar o parte au intrat în închisori.Peste o mie de preoţi au intrat în închisori. De ce? Pentru apărarea credinţei şi apărarea drepturilor, libertăţii poporului nostru.

23

Anunțuri

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: