† Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul/a.

Martie 15, 2010

Filed under: Rugul Aprins — Micael Nicolas @ 19:17

Întors la Bucureşti în 1930, fiindcă şi demonul literar îl ispitea mereu, în 1930 întemeiază revista „Floarea de foc”. Într-o autobiografie pe care o dădea autorităţilor comuniste spune că era fiu de magistrat sărac, mă rog, aşa trebuia să scrie pe vremea aceea, în realitate tatăl lui era preşedinte la înalta Curte de Casaţie. Cu timpul îşi făcuse şi o mică moşioară, aşa încât fiul a putut să beneficieze şi de anumite ajutoare care l-au făcut pe de o parte ca să poată călători, pe de altă parte să se aprovizioneze riguros şi metodic cu cărţi din Franţa. Îşi făcuse o bibliotecă extraordinară, cam 8 000 de volume, legate frumos, pe care amvăzut-o şi am folosit-o şi eu.

Deci, în 1930 se gândeşte să întemeieze o revistă literară numită „Floarea de foc”. Aici are colaboratori, printre alţii, pe Sahia, fost mai întâi călugăr la Mânăstirea Cernica, pe Ghiţă Ionescu şi Alfons Adania. Nu durează însă mult revista lui, dar nu renunţă la publicistică.Îşi întemeiază în 1933 un alt cotidian popular, aşa zice el în autobiografia lui, care s-a numit „Credinţa”. Scrisă în acelaşi spirit ca şi „Floarea de foc”, la care colaborator direct este Zaharia Stancu, A. C. Constantinescu., Cicerone Theodorescu, Jebeleanu şi mulţi alţii. Este însă un moment în care, totuşi, el trebuie să trăiască. Se vede că nici una din reviste nu-i aduceau suficienţi bani ca să poată trăi şi atunci, în 1939, după o concentrare, se întoarce iarăşi în Bucureşti şi e numit profesor şi director la o şcoală de motomecanizare, o şcoală tehnică.

Nici aceasta n-a durat însă foarte mult fiindcă se pare că tot timpul 1-a ispitit ceva, el presimţea un anumit destin încât nu putea să rămână pentru mult timp în acelaşi loc.El spune că la un moment dat a fost chiar în pericolul de a fi internat la Târgu-Jiu,spune în autobiografia lui, şi că de acolo l-ar fi salvat autorităţile militare care aveau nevoie de el la această şcoală tehnică de motomecanizare. Şi, de acolo s-a întors repede şi, acesta e momentul când el îşi pune în valoare vocaţia lui religioasă cu totul şi cu totul deosebită.

Fusese căsătorit, „căsătoriile n-au mers şi, spune el, nimic nu mă mai poate hotărî să mai încep o experienţă nouă de viaţă casnică. De acum toate puterile le voi închina numai chemării celei mai puternice şi mai adânci a vieţii mele. M-am hotărât să slujesc numai lui Hristos şi adevărurilor Lui veşnice. Sunt sătul de vremelnicie.În 1945 am intrat ca frate la Mânăstirea Antim. Sufleteşte mă dăruiesc vieţii noi cu o putere şi o intensitate care îmi dă bucurii şi mă face alt om. Sunt plin de nădejde că voi ajunge acum să pot realiza mai mult şi mai rodnic din ceea ce-mi este înţelegerea şi dorinţa de a fi de folos semenilor. Pot contribui astfel cu succes la Antim la restaurarea întregii mânăstiri, atât a turlelor bisericii cât şi la renovarea şi înzestrarea trapezei şi bibliotecii, spune el, după aceea foarte modest, smerit, un simţ al măsurii mă opreşte să vobesc mai mult despre mine. Trebuie însă să închei subliniind că intrarea mea în monahism nu a fost pentru mine decât cea mai firească şi mai dreaptă împlinire a vieţii.”

Aceasta e declaraţia lui de credinţă, aceasta e asumarea vocaţiei monahale pe care de altfel şi-a păstrat-o până la sfârşitul vieţii şi care s-a dovedit în cele din urmă după atâtea încercări, ba ca militar, ba ca marinar, ba ca director de şcoală sau director de internat se pare că în cele din urmă şi-a găsit vocaţia proprie şi aceasta a fost aceea de a intra în viaţa monahală.

Era la ora aceea cunoscut în presa bucureşteană, cunoscut de publicul bucureştean, era în foarte bune relaţii cu lumea scriitoricească. Publicase Acatistul Sf. Dimitrie care avusesefoarte mare succes, cum vă spuneam, a fost asumată de Sfântul Sinod, după aceea a urmat perioada Rugului Aprins. Încă înainte de aceasta publicase şi un volum de versuri, şi tot mai înainte de aceasta era un poet cunoscut, publicat de Nichifor Crainic.

Poate că cineva se va gândi vreodată – aş fi vrut să fiu eu acela dacă aş mai avea timp -, să adune toate versurile lui din „Gândirea” şi să facă un volum de frumoase versuri, mai ales cu conţinut religios dintre acestea, publicate de Sandu Tudor în „Gândirea” lui Nichifor Crainic.Într-o mică antologie, pe care i-a publicat-o mi se pare Fundaţia Regală cu poezii publicate de el în „Gândirea”, prezentatorul spune că la ora aceea el mai avea în manuscris două cărţi. E regetabil că nu le-a publicat, şi anume una se numea „Cartea Muntelui Sfânt”,probabil erau acolo experienţele lui de la Muntele Athos, şi una se chema „Viaţa lui Neagoe Basarab”.

21

Anunțuri

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: