† Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul/a.

Martie 16, 2010

Filed under: Rugul Aprins — Micael Nicolas @ 01:01

Despre el s-au spus cuvinte uneori incendiare. Nu-i plăceau jumătăţile de măsură deşi,mai târziu ca duhovnic, a putut mărturisi şi… păcătoşii. Întâi mustra, distrugea, ardea, şi apoi încuraja, mângâia. Rarăul devenise un centru de mare atracţie spirituală. Fostul arbitru al eleganţei şi maestru al polemicii bucureştene prin presă, se întâlnea blând cu credincioşii şi credincioasele lui din Bucovina. Le vorbea cu orele, până se aşezau toţi în biserică, în genunchi. Îl ascultau, plângeau cu el, deşi nu-l înţelegeau când le vorbea de „sfinţi” cam necunoscuţi lor: Dostoievschi, Dante, Rilke, autorul fără nume al „Pelerinului rus”, Cervantes,ş.a. „Părinte, îi ziceau unii, sunteţi prea înalt. Credincioşii nu vă înţeleg.”

„Ba mă înţeleg.Nu-i vezi că plâng? Ceea ce trebuie să înţeleagă, înţeleg. Că sunt nişte păcătoşi şi trebuie să se îndrepte.” Şi asta cam aşa era!

Despre Părintele Daniil, cei care şi-l amintesc bine, spun cuvinte ca: tumultuos,dificil, impetuos, om în încleştare duhovnicească, convulsiv, şuvoi temperamental, om cu o prodigioasă simţire de taină şi cu o gândire din afara normelor obişnuite culturalizante şi estetizate, (în convorbirea mea cu Andrei Scrima, înregistrată).El simţea mereu „nenorocirea de a nu fi sfânt”. Tumultuos, uneori dezlânat pe parcursul unui discurs, dar concluzia în final nu era banală niciodată.

*

*               *

Tot ce v-am spus vine dintr-o memorie care i-a marcat pe toţi cei care au cunoscut „Rugul Aprins”. Memoria are şi rol resurecţional, iar în cazul nostru şi oarecum restaurator.Să nu lăsăm timpul să-şi depună colbul peste oameni şi evenimente ca acestea, asupra cărora ne-am oprit astăzi.

Taina „Rugului Aprins” a fost un absolut experimentat prin rugăciune, nu una literară,nici una filosofică.Acum, la sfârşit, m-aş întreba şi aş propune întrebarea şi ascultătorilor: avem în „Rugul Aprins” elementele constitutive ale unei mişcări duhovniceşti care s-ar putea defini prin sine, dincolo de unele asemănări fireşti cu altele?

Şi mai departe: Avem în „Rugul Aprins” elementele unei mişcări construite la un moment dat printr-un număr suficient de participanţi care s-au putut organiza concentric, în jurul unor principii duhovniceşti clare şi distincte?

Şi mai departe: Am fi îndreptăţiţi să înscriem momentul „Rugul Aprins” ca un al treilea moment în istoria spiritualităţii româneşti, după momentul paisian de la Neamţu şi cel al lui Calinic de la Cernica?

Răspunsul meu ar fi: avem aceste elemente şi această îndreptăţire.Ar trebui să ne mai întoarcem şi la celelalte mişcări duhovniceşti din România anilor grei, cu centrul în Mânăstirea Sâmbăta şi Mânăstirea Sihăstria, mişcări pe care le-am pomenit,şi pe care le-am cunoscut din interior, pentru a completa tabloul unui veac de frământări şi suferinţe pe care l-au luminat câteva forţe spirituale care nu ar fi drept să fie uitate.Dar, toate la vremea lor.

18

Anunțuri

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: