† Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul/a.

Martie 16, 2010

Filed under: Rugul Aprins — Micael Nicolas @ 02:05

Iată de ce trebuie spus cu claritate şi fără a se lăsa loc pentru altceva: Iniţiatorul „Rugului Aprins” a fost Părintele Daniil Tudor, fostul Sandu Tudor, pseudonimul lui Alexandru Teodorescu, scriitor, poet, cel care a înfiinţat în 1932, în Bucureşti, revista literară „Floarea de foc” şi, în 1933, altă revistă, „Credinţa” cărora le-a fost proprietar şi director. Camonah la Mânăstirea Antim şi ca stareţ la Schitul Crasna-Gorj, s-a numit Agathon.

Numele de Daniil l-a primit ca schimonah la Sihla Sihăstriei Neamţului.Ne rezumăm acum doar la câteva elemente biografice esenţiale. Părintele Daniil s-a născut în Bucureşti în 1896. A fost ofiţer de marină şi profesor secundar. E sigur că a terminat liceul, dar nu şi o facultate. Ceea ce nu înseamnă că n-a frecventat cursuri universitare. Era însă fiu de mic moşier, tatăl lui fiind preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie. Şi-a putut astfel face o cultură aleasă în familie – avea o bibliotecă personală de peste 8 000 de volume aduse în cea mai mare parte din Franţa şi, o vreme a fost director de studii la Facultatea de Teologie din Chişinău.

E de presupus că acolo i-a audiat pe Gala Galaction, pe I. G. Savin, pe fraţii Cicerone şi Valeriu Iordăchescu, pe Vasile Radu, celebrul ebraist, traducător împreună cu Gala Galaction şi Nicodim Munteanu, al Bibliei din 1936, şi pe Constantin Tomescu, toţi mari profesori de teologie în vremea aceea.Sandu Tudor avea maşină când prea puţini aveau maşini, şi avea avion când, poate,doar regele mai avea un avion al său. De altfel a şi căzut cu acest avion de la mai mult de 1000 de metri dar… s-a stricat numai avionul.

A fost căsătorit dar nu s-a simţit în vocaţia lui.A intrat în monahism, unde s-a regăsit în mediul său autentic.A fost mai întâi monah la Mânăstirea Antim din Bucureşti, cum spuneam mai înainte,cu numele de Agathon — am fost la tunderea lui în monahism, apoi, după o scurtă perioadă de detenţie, a intrat în schima cea mare, s-a făcut schimonah, luând numele de Daniil. Când îl mai chema încă Agathon, deci în septembrie 1949, fiindcă eram unul dintre studenţii din grupul „Rugul Aprins”, a venit la Mânăstirea Prislop, de lângă Haţeg, unde la sărbătoarea „Înălţării Sfintei Cruci” – 14 septembrie 1949 – m-a luat sub mantia sa, adică mi-a fost naş de călugărie şi, împreună cu părintele stareţ de la Prislop, Arsenie Boca, mi-au dat numele de Antonie.

Menţionez acest amănunt pentru ca să înţelegeţi că multe din cele pe care le voi spune,au şi componente de biografie comună, deci de primă mână, cum se spune.Mai apoi când, urmărit de securitate şi condamnat în lipsă, voi fi nevoit să fug de la Mânăstirea Prislop, Părintele Daniil mă va adăposti o vreme la Schitul Crasna din Gorj, unde prietenul său, mitropolitul Firmilian, tocmai îl numise stareţ. Eu, şi de acolo a trebuit să fug peste câteva luni în nordul Moldovei, la Slatina lui Alexandru Lăpuşneanu.

Prin 1959 Părintele va veni şi el în Moldova la Sihla, unde se va schimnici cu numele nou de Daniildupă care, cu ajutorul părintelui Cleopa, pe atunci stareţ la Slatina, care avea sub jurisdicţie şi Schitul Rarău, va fi chemat stareţ la Rarău.Fiind stareţ la Rarău, Părintele Daniil a fost arestat şi nu s-a mai întors de la Aiud şi,până acum, nu i s-a putut descoperi mormântul. Poate ar trebui să i se facă o cruce simbolică în cimitirul din Aiud şi alta la Schitul Rarău. Şi să-l amintim pururea printre martiri.Domnul Teofil Dumbrăveanu, scriitor din Suceava, a fost reţinut la Aiud, mi-a scris că deţinuţii îi spuneau Părintelui Daniil „Sfântul”. A murit în celebra Zarca din Aiud. „La ieşirea pe poartă, către cimitirul „Trei Plopi” i-au înfipt o suliţă de fier în inimă, ca să vadă dacă este viu sau mort” ca în martirologiile clasice.

În Zarca, la Aiud, printre deţinuţi s-a păstrat mereu amintirea lui „Daniil Sfântul”. Mai târziu, tinerii care săpau un şanţ în închisoare, au găsit un schelet cu lanţuri la picioare. „Ei credeau că acela era deţinutul „Daniil Sfântul”. (Tot din scrisoarea dl. Teofil Dumbrăveanu).În vorbirea curentă a multora din cei care l-au cunoscut el a rămas ca „Daniil de la Rarău”.Părintele Arhim. Paulin Lecca scrie că „fiind stareţ la Rarău, plănuia să zidească o Mânăstire mare care să fie un centru ecumenic, unde să se studieze şi să se practice„Rugăciunea lui Iisus”, ceea ce iniţiase deja la Bucureşti, în cadrul „Rugului Aprins”(Scrisoare către mine).

10
Anunțuri

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: