† Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul/a.

Martie 16, 2010

RUGUL APRINS – ANTONIE PLĂMĂDEALĂ ,Mitropolitul Ardealului

Filed under: Rugul Aprins — Micael Nicolas @ 02:16
RUGUL APRINS

Moment de spiritualitate românească

Sunt dintre martorii încă în viaţă ai unui fenomen românesc care a apărut, în germene,în timpul celui de-al doilea război mondial şi care s-a dezvoltat şi s-a conturat precis în primii ani de după război, îndeosebi în Bucureşti. Şi chiar dacă a avut o viaţă scurtă, fenomenul merită să fie notat, deoarece atât prin conţinutul ei cât şi prin personalităţile care i s-au  alăturat, trebuie înscris şi reţinut de istoria mai largă a spiritualităţii româneşti şi în istoria culturii româneşti. Măcar tangenţial, trebuie marcat şi remarcat şi ca fenomen de atitudine,într-un moment de confruntare dramatică între forţele binelui şi cele ale răului, în istoria mai recentă a românilor.

România se afla în acei ani, 1944-1945, în faţa a ceea ce urma să fie o ocupaţie identică cu o ocupaţie militară, aspră şi de lungă durată a sufletului românesc.E limpede din toate acestea că fenomenul RUGUL APRINS trebuie înscris şi printre primele şi, prin urmare, îndrăzneţele acţiuni concrete de rezistenţă spirituală ortodoxă împotriva comunismului, în momentele în care acesta se străduia să se instaureze în România post-belică, îndeosebi ca urmare a marii târguieli şi trădări Occidentale de la Yalta,prin care România era aruncată în braţele Uniunii Sovietice, deşi în ultimul an de război îşi căpătase practic statut de co-beligeranţă. *

Se ştie că acest statut, în fapt, nu i-a fost acordat şi că Uniunea Sovietică a făcut din România un satelit al intereselor şi dominaţiei sale comuniste, statut care a durat până la Revoluţia din decembrie 1989.Fenomenul „Rugul Aprins” a fost prezentat, ici şi colo, după Revoluţia din 1989, de către câţiva participanţi la el, dar nu şi-a găsit încă istoricul care, să fie în acelaşi timp şi un om cu sensibile antene duhovniceşti, deci un istoric de spiritualitate care să-l cerceteze amănunţit, prin această prismă, şi să-l interpreteze global la adevăratele lui dimensiuni.

Aceasta şi pentru că atât iniţiatorii, cât şi participanţii mai de seamă, au trecut la Domnul înainte de a fi putut spune sau scrie ei, când, cum şi de ce l-au iniţiat, şi de ce anume în timpul şi după al doilea război mondial.Ceea ce voi face eu acum, nu va fi decât o primă tentativă de a schiţa ceea ce va putea deveni cândva, instituindu-se mai sistematic un al treilea moment de seamă al istoriei spiritualităţii româneşti. El va veni după momentul Paisie Velicicovschi, contemporan cu stareţul Vasile de la Poiana Mărului şi după momentul Calinic de la Cernica, desigur, şi acesta îngemănat cu Stareţul de la Cernica, cunoscuţi isihaşti, părinţi duhovniceşti de înaltă statură în istoria Bisericii noastre.

În mare parte ceea ce voi relata eu, este deja istorie. Şi va trebui să fiu atent ca,pomenind nume şi întâmplări familiare mie, să nu uit că pentru cei tineri, pentru Dvs., toate sunt „din trecut”. Au trecut, oricum 50 de ani de atunci. Va trebui, cred, să fiu mult mai explicit, chiar „biografic” cu unele nume şi destine, decât aş fi tentat să fiu, dacă n-aş ţine seamă de faptul că multe date şi detalii de epocă nu le sunt tuturor cunoscute.

Mă întorc. Dacă Paisie Velicicovschi şi Calinic de la Cernica (n. Bucureşti 1787 — † 1860) au fost canonizaţi, e aproape inexplicabil de ce un Vasile de la Poiana Mărului şi stareţul Gheorghe de la Cernica au fost uitaţi! Pentru viitor va trebui să lăsăm mărturii şi pentru stareţul Daniil(Tudor) de la Rarău, cu numele căruia ne vom întâlni în această scurtă expunere, de mai multe ori.„Rugul Aprins” ca mişcare duhovnicească este, de fapt, opera Părintelui ieroschimonah DaniiI Tudor de la Schitul Rarău, ultimul său loc de sihăstrie. Unii dintre cei care au abordat tema, n-o spun cu suficientă claritate. Pe undeva se lasă ispitiţi de speranţa vinovată şi deşartă de a trece începuturile „Rugului Aprins” fie pe seama unui impuls colectiv, fie chiar pe seama lor, a celor ce scriu. Nomina odiosa.

––––––––––––––––––––
*  NOTĂ –  Revista „SAECULUM”, nr. 3-4 (12), 1995.
9
Anunțuri

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: