† Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul/a.

Aprilie 21, 2010

Filed under: Sfântul Simeon Noul Teolog - Imnele Iubirii Dumnezeieşti — Micael Nicolas @ 04:14
nici cei ce s-au mutat acolo în Dumnezeu
nu pot avea în ei o astfel de înţelegere.
Ei sunt acoperiţi de lumina sfintei slave
şi sunt luminaţi şi luminează
şi se desfată în acestea,
Dar ştiu cu adevărat cu toată încredinţarea
că desăvârşirea acestora este fără sfîrşit
şi înaintarea în slava va fi veşnică.
Dar de cei ce cad din Dumnezeu, mă mir unde stau,
o dată ce sunt departe de Cel ce e pretutindeni.
Aceasta e cu adevărat, fraţilor, o minune plină de frică,
care are nevoie de cugetarea unei minţi luminate
ca să înţeleagă bine aceasta şi să nu cadă
în erezie, ca una ce nu crede cuvintelor Sfântului Duh.
Fără îndoială vor fi şi acestia înăuntru Totului,
dar în afară de lumina dumnezeiască şi de Dumnezeu.
Căci precum cei ce nu văd soarele care străluceste
chiar de sunt luminaţi întregi,
sunt in afara lumii,
despărţiti prin simţire şi prin vedere de acesta,
aşa este lumina dumnezeiască a Treimii în toate,
dar păcătoşii sunt închişi în mijlocul întunericului
întrucât nu văd şi nu au deloc simţirea dumnezeiască,
ci fiind arsi de constiinţa lor
şi osândiţi de ea, vor avea în veci
chinul negrăit şi durerea nespusă.
ll
Ce schimbare s-a produs cu acest părinte; şi cum,curăţit la culme, s-a
unit cu Dumnezeu; şi cum era şi cum a devenit. E ceea ce arată aici
imnele dragostei lui către Dumnezeu. La sfârşit, el vorbeşte ca teolog  şi despre îngeri .
Care e mila Ta nemăsurată, Mântuitorule?
Cum ai binevoit să mă faci mădular al Tău pe mine necurăţitul,
risipitorul şi desfrânatul? Cum m-ai îmbrăcat în veşmântul
atotstrălucitor,
din care fulgeră strălucirea nemuririi
şi face toate mădularele mele lumină?
Căci trupul Tău, neprihănit şi dumnezeiesc
străluceşte întreg de focul dumnezeirii Tale,
cu care este amestecat în chip negrăit.
Această (lumină) mi-ai dăruit-o şi mie, Dumnezeul meu.
Căci o dată ce acest înveliş murdar şi sărăcăcios
s-a unit cu trupul Tău atotneprihănit
şi sângele meu s-a amestecat cu sângele Tău,
ştiu că m-am unit şi cu dumnezeirea Ta
şi m-am făcut trupul Tău preacurat,
mădular strălucitor, mădular cu adevărat sfânt,
mădular luminos, străveziu şi strălucitor.
Văd frumuseţea ta, privesc strălucirea,
oglindesc lumina harului Tău,
şi mă uimesc de strălucirea ei
şi-mi ies din mine înţelegându-mă pe mine
ce-am devenit, din ce-am fost, o, minune !
Mă umplu de sfială, simt o sfială faţă de mine însumi.
Mă cinstesc, am frică de mine, cum Te cinstesc şi am frică de Tine:
Nu mai ştiu ce să fac, sfiindu-mă întreg,
5
Anunțuri

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: