† Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul/a.

Iunie 18, 2010

Filed under: Cele 225 de capete teologice şi practice — Micael Nicolas @ 20:44
  • 12. Plânsul este îndoit în lucrările lui. Unul este ca apa, care stinge prin lacrimi văpaia patimilor şi curăţeşte sufletul de întinăciunea pricinuită de ele ; altul ca focul, care face viu, prin prezenţa Sfântului Duh şi reaprinde şi încălzeşte şi face înfocată inima şi o înflăcărează de dragostea şi de dorul lui Dumnezeu.
  • 13. Observă şi cunoaşte lucrările ce se ivesc în tine din smerenie şi din plâns şi cercetează folosul ce ţi se adaugă din ele la vreme potrivită. Pentru cei începători aceasta înseamnă lepădarea a toată grija pământească,dezlipirea şi renunţarea la părinţi şi la prieteni, părăsirea grijii şi dispreţuirea tuturor lucrurilor şi bunurilor, nu numai până la un ac, ci şi până la trupul însuşi.
  • 14. Precum cel ce pune pământ pe o flacără ce arde în cuptor o stinge pe aceasta, la fel grijile vieţii şi împătimirea de cel mai neînsemnat şi mai mic lucru sting căldura aprinsă la început în suflet 135.
  • 15. Cel ce s-a lepădat cu bucurie şi într-o deplină simţire a inimii de lucrurile din afară şi de oameni şi de toate cele ale vieţii şi a uitat de ele a sărit peste împătimire ca peste un zid şi e ca un străin faţă de lume şi faţă de toate cele din ea. El îşi adună mintea sa şi-şi concentrează gândul şi cugetarea numai la pomenirea morţii. De aceea se gândeşte la judecată şi la răsplată şi e cu totul stăpânit de acestea, pătruns de o frică negrăită din pricina acestor gânduri şi a cugetării la ele.
  • 16. Cel ce poartă în sânul său frica de judecată e ca un osândit legat în lanţuri pe scena acestei vieţi. De aceea, arată ca unul ce e târât de frică ca de un călău, şi dus pe drumul spre moarte, negândind la altceva decât la chinul său şi la durerea pe care va avea să o sufere din pedeapsa veşnică. Purtând în inimă acest gând, frica ce e întreţinută de el nu-1 lasă să se îngrijească de nici un lucru din cele omeneşti. Aflându-se astfel neîncetat ca un pironit pe lemn, şi stăpînit fiind de dureri puternice, nu-şi poate îndrepta ochii spre faţa cuiva şi nu face nici un caz de cinstea sau de necinstea de la oameni. Căci socotindu-se vrednic de toată necinstirea şi dispreţuirea, nu-l interesează batjocurile ce vin asupra lui.
–––––––––––––––––– Notă
135. Începătorii trebuie să pună deosebită râvnă în dezlipirea lăuntrică de grijile lumeşti. După ce au progresat, au dobândit această dezlipire, chiar dacă sunt între lucruri.
30
Anunțuri

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: