† Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul/a.

Iunie 20, 2010

Filed under: Cele 225 de capete teologice şi practice — Micael Nicolas @ 01:49
  • 78. Sfânta Scriptură ne dă să înţelegem că sunt trei locuri în care obişnuieşte mintea să petreacă 61. Iar eu socotesc, mai degrabă, că sunt două. Prin aceasta nu învăţ ceva contrar Scripturii — să nu fie — ci pentru că nu număr între început şi sfârşit, mijlocul. De pildă, cel ce se mută dintr-un oraş în altul şi dintr-o ţară în alta, nu va numi, pe drumul străbătut, celelalte oraşe şi ţări, chiar dacă ar vedea în cursul drumului multe şi minunate lucruri. Poporul care se mută din Egipt în pământul făgăduinţei, şi se aşază în acesta, îşi aminteşte toate cele de pe drumul dintre ele şi le descrie pe acestea tuturor, dar nu spune că s-a mutat de la prima cetate la a doua şi de la a doua la a treia cetate sau ţară, ci că s-a mutat de la robie la libertate, de la întuneric la lumină şi din prinsoare a revenit în ţara proprie. Tot aşa mintea noastră, a oamenilor, obişnuieşte să se mute de la împătimire la nepătimire, de la robia patimilor la libertatea duhului şi de la închipuirea contrară firii, pe care legea o numeşte prinsoare, la înălţarea mai presus de fire 62, de la marea agitată a vieţii la starea senină cea din afara lumii, de la amărăciunea grijilor şi supărărilor vieţii la dulceaţa negrăită şi la lipsa de grijă în privinţa oricărui lucru pământesc ; de la pofta, de la frământarea şi de la tulburarea cu privire la multe, la alipirea deplină şi la dragostea faţă de Cel Unul.
  • 79. Mutarea minţii de la cele văzute la cele nevăzute şi de la cele ce cad sub simţuri la cele mai presus de simţuri pricinuieşte uitarea tuturor celor lăsate în urmă. Pe aceasta ei o numesc cu dreptate locul liniştii,învrednicindu-se mintea să se înalţe la el, nu va mai coborî iarăşi de acolo, ca Moise după cele 40 de zile şi nopţi petrecute pe munte, ci încredinţându-se că e bine acolo nu se va mai întoarce nicidecum spre cele de jos 63. Ajuns încă de aici casa Treimii şi el însuşi în Treime, ca unul ce este în ea, se va sălăşlui în împărăţia cerurilor.Căci iubirea îl va ţine şi nu-l va lăsa să cadă 64.
  • 80. Nu numai cel ce se linişteşte singur (sihastrul) 65,sau cel ce se află sub ascultare (în obşte), ci şi egumenul şi întâistătătorul celor mulţi şi chiar cel ce slujeşte, trebuie să fie numaidecât fără griji, sau liberi de toate lucrurile vieţii. Căci dacă ne predăm grijilor, călcăm porunca lui Dumnezeu care zice : -«Nu vă îngrijiţi de sufletul vostru, ce veţi mânca sau ce veţi bea şi cu ce vă veţi îmbrăca. Căci toate acestea le caută păgânii» (Matei VI, 25) ; şi iarăşi : -«Vedeţi să nu se îngreuneze inimile voastre de multă mâncare şi de beţie şi de grijile vieţii» (Luca XXI, 34).
––-–––––––––––––––- Notă

61. Sunt trei stări sau trepte ale minţii. Dar acestea nu sunt simplu subiective, ci sunt stări produse de unele realităţi deosebite de noi.
62. Sfântul Simeon nu cunoaşte decât două stări ale omului: starea contrară firii şi starea mai presus de fire. O stare neutră nu cunoaşte. Ea poate fi cel mult o etapă trecătoare între cele două. De câteva ori vorbeşte totuşi de starea cea conformă firii. In starea aceasta omul se bucură şi de ajutorul harului care e mai presus de fire. KpoXrj^i? _ «prejudecata» (termen în textul original tradus de noi cu «închipuire») este o judecată ce şi-o face cineva înainte de a se cunoaşte cu adevărat pe sine, sau înainte de a cunoaşte cu adevărat lucrul despre care gândeşte sau se pronunţă. Ea e de fapt o închipuire. Ca atare ea e contrară firii, căci e pusă în mişcare de vreo pasiune. De aceea e izvorul multor greşeli.

63. De fapt cel ce a petrecut odată în lucruri mai înalte, nu mai are plăcere de cele de jos şi chiar dacă coboară puţin la ele, tânjeşte după cele de sus. Comparaţia stării prezente mai rele, cu cea anterioară mai bună îi produce o tristeţe şi o nemulţumire continuă.
64. A fi în Treime înseamnă a fi în iubire. Sfântul Simeon atribuie iarăşi iubirii şi nu contemplaţiei rolul principal în menţinerea sufletului în Dumnezeu. Iar iubirea aceasta de Dumnezeu, în care sufletul e ridicat, se explică prin iubirea celor trei Persoane dumnezeieşti între Ele. Fiind aşezat sufletul în acest leagăn al iubirii nesfârşite şi desăvârşite între cele trei Persoane dumnezeieşti nu mai poate cădea din el.
65. De aici şi până la cap. 87 inclusiv, ed. din «Sources chretiennes»se întâlneşte iarăşi cu Filocalia gieacă, cap. 53—58, afară de cap. 82.
16
Anunțuri

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: