Rugăciunea inimii: † Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul/a.

Iunie 20, 2010

Filed under: Cele 225 de capete teologice şi practice — Micael Nicolas @ 04:04
  • 7. Sălăşluirea, întru curăţie cunoscută şi simţită, a Dumnezirii celei în trei Ipostasuri în cei desăvârşiţi nu e împlinirea dorinţei, ci mai degrabă început şi cauză a unei dorinţe mai puternice 19. Căci din acel moment, ea nu mai lasă pe cel ce a primit-o să se potolească, ci ţinându-l aprins pururea ca de un foc, îl împinge să se ridice spre flacăra unei dorinţe şi mai dumnezeieşti. Căci neputând mintea să afle o margine şi un sfârşit al Celui dorit, nu poate pune nici dorinţei şi iubirii sale vreo margine, ci silindu-se să atingă şi să dobândească capătul fără sfîrşit, poartă în sine pururea dorinţa nesfârşită şi iubirea nesăturată 20.
  • 8. Cel ce a ajuns la acest capăt nu socoteşte că a aflat începutul dorinţei sau al iubirii lui Dumnezeu în sine, ci socoteşte că nu iubeşte încă pe Dumnezeu, întrucât n-a putut ajunge să cuprindă plinătatea iubirii. De aceea, socotindu-se pe sine cel din urmă dintre toţi cei ce se tem de Dumnezeu, se socoteşte din tot sufletul nevrednic chiar şi de mântuirea împreună cu ceilalţi credincioşi 21.
–––––––––––––––––– Notă
19. Sfântul Maxim Mărturisitorul şi alţi părinţi au vorbit şi ei de mişcarea spre sfârşitul nesfârşit în care se va odihni, dar nu se va sătura sufletul, în viaţa viitoare. Dar sfântul Simeon îi dă acestei mişcări un caracter de avânt aprins, înfocat. El nu mai vorbeşte în termeni intelectuali despre mişcarea iubirii sufletului, ci în termeni plini de focul simţirii şi al entuziasmului. Acest capitol şi cel anterior redă ceea ce e mai caracteristic în spiritualitatea sfântului Simeon Noul Teolog. Şi el ne-a spus în capitolul II că nu face o prea clară distincţie între ceea ce va simţi sufletul în viaţa viitoare şi ceea ce poate simţi încă de aici.
20. Dorinţa sufletului ajunsă în nesfârşitul iubirii dumnezeieşti nu se stinge, ci e ţinută mereu trează din cauza infinităţii în care se află Şi pe care niciodată nu o poate cuprinde întreagă. Totuşi, întrucât ea nu mai tinde spre ceva care e dincolo de această infinitate, se spune şi că dorinţa se odihneşte acum în această infinitate.
21. Neajuns la capătul final al iubirii, socoteşte că n-a pus nici Măcar început ei, aşa este de departe iubirea pe care o are sufletul de plinătatea fără margini a iubirii. Şi de aceea se socoteşte mai prejos de toţi ceilalţi credincioşi, nevrednic chiar de mântuire. Cel ce se află în realitate mai sus decît toţi se socoteşte astfel mai prejos de toţi. În acest sens a spus sfântul apostol Pavel despre sine că cel dintâi păcătos este el.
2
Anunțuri

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: