† Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul/a.

Iulie 4, 2010

Filed under: Calea Asceţilor — Micael Nicolas @ 19:30

Desigur că distanţa dintre cele două lumi pare enormă iar aplicarea ascezei în afara pustiei nitrice şi în mijlocul ,,pustiei” citadine a secolului nostru poate isca unele nedumeriri în privinţa atitudinilor recomandate. Astfel, este ştiut că în societatea suedeză de astăzi contactele umane la nivelul cel mai elementar -rude, vecini, prieteni – au devenit din ce în ce mai precare,ajungându-se chiar până acolo când au fost găsite persoane decedate de o lună în apartamentul lor din bloc în plin oraş, fără ştiinţa vecinilor sau rudelor! Ori în acest caz vizitele şi contactele umane nu ar trebui rărite, ele nefiind atât de dăunătoare. Considerăm ca o opinie personală faptul că mai ales pentru cititorul român este mai ziditoare întărirea vieţii comunitare bisericeşti cu contacte umane duhovniceşti sporite.

De asemenea la capitolul ascultare şi tăierea voii proprii ni s-a părut cumva forţată extensia dată de autor – ascultarea aproape necondiţionată a celor din jur. În tradiţia Patericului această ascultare fără rezerve se cuvenea ,,bătrânului” îmbunătăţit, duhovnicului, şi chiar şi atunci nu era vorba de o ascultare ,,oarbă”, ci de ascultare luminată de discernământ sau dreaptă judecată. Aceste mici observaţii nu micşorează desigur valoarea lucrării, şi anume, de a lega firul tradiţiei ascetice de viaţa cotidiană citadină,ouă lucruri atât de îndepărtate în timp şi în duh. Cu atât mai mult, valoarea lucrării se impune acum, când setea legitimă de asceză şi mistică a creştinilor secularizaţi de astăzi este întâmpinată prompt de un larg evantai de pseudo-asceze şi mistici de tip new-age.

Viaţa lui Tito Colliander se aseamănă unui şuvoi tumultuos de ispite de care a avut din belşug parte încă din copilărie. Experienţa sa bogată de viaţă, aşa cum a fost descrisă în lucrările autobiografice şi-a spus în cele din urmă cuvântul, deoarece, după cum se cunoaşte din învăţătura ascetică, toate experienţele sunt valorificate şi potenţate pe deplin doar în Hristos, în Biserică.Ceea ce este de remarcat în continuare, este faptul că lucrarea ,,Calea Asceţilor” în tot duhul şi etosul ei, se opune total etosului societăţii suedeze contemporane.Aşa-zisul ,,model suedez” atât de lăudat şi invidiat de atâta lume, constă în fapt în aplicarea social-democraţiei,un socialism îmbelşugat şi cu ,,faţă umană”.

Bunăstarea este repartizată într-un mod cât se poate de echitabil,sărăcia şi cerşetoria sunt eradicate. Statul cu organismele sale centrale (guvern, parlament) şi locale se implică din plin în organizarea vieţii social economice. Birocraţia şi planificarea sprijinită de un sistem avansat de computerizare, joacă un rol dominant. Infracţiunile (crime, furturi, droguri, violuri, etc.) sunt ţinute sub un control eficient, ceea ce dă impresia siguranţei cetăţeanului.

39

Anunțuri

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: