† Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul/a.

Iulie 5, 2010

Filed under: Calea Asceţilor — Micael Nicolas @ 03:04

Lucrarea cea duhovnicească Îl întrupează pe Hristos în sufletul nostru. Pe aceasta s-o ţii cu hotărâre,ca fără încetare să-L ai pe Domnul în cuget: Îl ascunzi în suflet, în inimă, în conştiinţă. De dormit dormeam,dar inima-mi veghea (Cântarea cântărilor V, 2): eu însumi dorm, mă trag de-o parte, dar inima rămâne în rugăciune mai departe, adică în viaţa veşnică, în împărăţia cerurilor, în Hristos. Mlădiţele rădăcinilor se retrag către originea lor.Mijlocul de a ajunge la aceasta este rugăciunea: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu,miluieşte-mă pe mine păcătosul.

Se repetă cu voce tare,şoptit sau numai în gând, rar, cu luare aminte, şi dintr-o inimă cât mai golită cu putinţă. Golită de toate cele necuviincioase. Printre cele necuviincioase se numără nu numai interesele cele lumeşti, ci şi toate felurile deaşteptări sau păreri despre vreun răspuns, sau contemplaţiile sinelui, iscodirile, toate acele mulţimi de visuri,întrebări curioase şi imagini ale închipuirii. Simplitatea este la fel de obligatorie ca şi smerenia, înfrânarea trupească şi sufletească şi, pe scurt, ca tot ceea ce ţine de războiul nevăzut. Începătorul trebuie mai ales să se păzească de tot ce aduce cât de puţin a misticism.

Rugăciunea lui Iisus este o lucrare, o muncă practică şi un mijloc prin care te zideşti pentru a primi şi păstra acea putere care se cheamă harul dumnezeiesc şi care se află totdeauna, fie cât de ascunsă, în cel botezat, astfel încât poate da roade. Rugăciunea ne rodeşte această putere din sufletul nostru; o altă menire nu are. Este un ciocan care sfărâmă o carapace: ciocanul este tare şi loviturile dor. Leapădă orice gând de încântare,fermecare şi voci îngereşti: un singur drum duce la împărăţia lui Dumnezeu, şi acela este drumul crucii.Căci, chin cumplit este a spânzura atârnat pe cruce: să nu te aştepţi la altceva.Ţi-ai răstignit trupul ţintuindu-l pe un fel de viaţă în aspră înfrânare; viaţa gândurilor şi a închipuirilor trebuieşte aşişderea înfrântă.

Ţintuieşte-le cu cuvintele rugăciunii şi cu Sfânta Scriptură, cu citire de psalmi şi din lucrările Sfinţilor Părinţi, atunci când le ai pe toate acestea la îndemână. Nu îţi lăsa închipuirea să zburde încotro îi place; ceea ce numim ,,gândul înaripat” este cel mai adesea o rătăcire deşartă în lumea nălucirilor.De îndată ce gândul nu îţi este ocupat cu lucrul tău întoarce-l fără zăbavă la rugăciune. Grijeşte ca atât gândurile cât şi închipuirea să ţi se supună ca un câine bine dresat. Nu-i dai voie să alerge peste tot, să scheaune, să răscolească prin găleţile cu lături şi să se scalde în şanţul de scurgere: tot astfel trebuie să-ţi poţi chema gândul şi închipuirea înapoi, şi trebuie s-o faci în fiece minut ce se scurge. De nu vei face aşa, vei fi ca un cal scăpat pe care îl duce când un călăreţ când altul,până când cade în spume şi sfârşit la pământ, ne spune Sfântul Antonie.

30

Anunțuri

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: